Oamenii de ştiinţă reconstituie bătălii biblice epice în cadrul unui studiu inovator

Ruinele antice spun doar parţial povestea asediilor şi cuceririlor epice povestite în Biblia ebraică, însă oamenii de ştiinţă folosesc acum noi tehnologii pentru datare cu ajutorul cărora pun cap la cap evenimente istorice pentru a vedea cât de mult seamănă cu cele descrise în Scriptură, informează Reuters.

Folosind măsurători ale unor câmpuri geomagnetice antice conservate de-a lungul timpului în cărămizi din chirpici din siteuri distruse de incendii şi în două colecţii de obiecte ceramice, cercetători de la Universitatea Ebraică şi de la Universitatea din Tel Aviv au datat aceste vestigii cu un grad mai mare de precizie.

Metoda a mai fost folosită şi în ocazii anterioare, dar niciodată pe o scară atât de mare.

”Întrucât deţinem o bază de date foarte mare, putem compara multe situri diferite în funcţie de semnalul magnetic şi ajungem astfel la o metodă de datare foarte precisă”, a declarat pentru Reuters Yoav Vaknin, din cadrul Institutului de Arheologie al Universităţii din Tel Aviv.

Citește și Studiu: Calea Lactee cântăreşte mai puţin decât se estimase iniţial

Concluziile studiului indică spre exemplu că armata lui Hazael, regele Aram-Damasc menţionat pentru prima dată în Cartea Regilor, a fost vinovată de distrugerea mai multor oraşe printre care Tel Rehov, Tel Zayit şi Horvat Tevet.

Din perspectiva unei aplicări moderne, Vaknin spune că câmpul magnetic şi activitatea sa reprezintă unul dintre cele mai mari mistere cu care se confruntă oamenii de ştiinţă, iar această tehnologie poate fi folosită pentru a prezice modalitatea în care câmpul magnetic se va schimba şi se va comporta în viitor.