Opera Naţională Română din Iaşi organizează o gală dedicată sopranei Mioara Cortez

Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI) pregăteşte o nouă întâlnire cu publicul ieşean, marţi, de la ora 18,30, în cadrul unei gale dedicate marii soprane Mioara Cortez, care a fost şi un profesor universitar de renume.

Gala extraordinară este organizată după succesul înregistrat vineri de artiştii Operei Naţionale Române la Bucharest Opera Festival, cu spectacolul „Les indes galantes”, de Jean-Philippre Rameau, la finalul căruia artiştii ieşeni au fost ovaţionaţi minute în şir.

Originară din Iaşi, fosta prim-solistă a teatrului liric ieşean va urca din nou pe scena de pe care a plecat pentru a cuceri lumea, împreună cu un invitat special, Daniel Magdal. Fost solist al Operei Naţionale Române din Iaşi, tenorul are o consistentă carieră internaţională, derulată în special în Germania.

Dirijorul galei în care îşi dă concursul Orchestra Operei Iaşi va fi David Crescenzi.

„La Bucureşti, unde am prezentat opera-balet „Les indes galantes”, în regia maestrului Andrei Şerban, s-a confirmat din plin că actuala echipă a Operei Naţionale Române din Iaşi este una de foarte mare valoare. Ovaţiile publicului bucureştean şi aprecierile călduroase ale colegilor de la celelalte teatre lirice care au participat la prestigioasa manifestare „Bucharest Opera Festival” ne-au făcut să ne simţim mândri că am reprezentat cu onoare Iaşul.

Citește și Nichita Danilov se va întâlni cu cititorii la Librăria Cărtureşti Palas Iaşi

Frumosul nostru colectiv nu a avut însă timp de a savura succesul extraordinar din capitală, pentru că avem un program încărcat şi în această lună. Pe 5 iulie este programată o gală dedicată sopranei de talie mondială Mioara Cortez, apoi vom continua cu un nou spectacol „D’ale carnavalului”, care va avea loc pe 16 iulie. Vom încheia stagiunea pe 17, cu o nouă premieră, a treia din ultimele trei luni, „Turandot”, de Giacomo Puccini”, a declarat managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu.

Biletele de intrare la reprezentaţiile lunii iulie pot fi achiziţionate de pe site-ul operaiasi.ro şi de la Agenţia Operei, care este situată în foaierul instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.