Orchestra de Stat din Salonic concertează în premieră în România

Distribuie

Orchestra de Stat din Salonic concertează în premieră în România, în 29 iunie, în Gala de închidere a Athenaeum Summer Festival, eveniment organizat de Filarmonica George Enescu, la Ateneul Român, între 20 iunie şi 29 iunie 2024. Programul cuprinde lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski şi Harilaos Perpessas, iar biletele au fost puse deja în vânzare, anunţă organizatorii.

Solistă este marea violonistă bulgară Liya Petrova, câştigătoare a Premiului I la Concursul Internaţional de Vioară „Carl Nielsen” din 2016, care a fost premiată pentru „virtuozitatea sa fără efort” (The Strad), „varietatea tonală excepţională” (Gramophone) şi „sunetul superb, matur şi plăcut, precum şi frazele sale maiestuos de ample” (The Times). 

Orchestra de Stat din Salonic este condusă de maestrul Yannis Pouspourikas. Născut la Marsilia, Pouspourikas a studiat la Conservatorul Superior din Geneva şi apoi la Opera din Zürich, unde i s-a acordat în unanimitate Premiul I pentru dirijat, ulterior construindu-şi o carieră bogată la nivel internaţional. Între 2002 – 2004, a ocupat funcţia de dirijor asistent la Opera Naţională din Paris, iar în 2004 a fost numit dirijor în rezidenţă al Orchestrei Naţionale din Lyon.  În 2008 a fost numit director muzical al Teatrului de Operă şi Balet din Flandra. În stagiunea 2020-2021 a evoluat frecvent la Theater Erfurt şi a fost numit dirijor al Orchestrei Simfonice din Biel Solothurn, iar începând cu stagiunea 2022-2023 ocupă funcţia de director muzical al Orchestrei Teatrului Biel Solothurn (TOBS).

Citește și Descoperirea unei baze militare antice: Posibilă confirmare a unei povești biblice

Programul începe cu legendarul Concert pentru vioară de Ceaikovski, o lucrare captivantă, ale cărei frumuseţe melodică, ingeniozitate armonică şi bogăţie orchestrală au cucerit încă de la prima audiţie, şi se încheie cu inedita şi monumentala Simfonie “Christus”,  de Harilaos Perpessas, a cărei premieră a avut loc în 1950 la Carnegie Hall din New York, cu Orchestra Filarmonicii din New York şi marele dirijor Dimitris Mitropoulos. Dimensiunea programatică a lucrării se manifestă în fiecare secţiune, prin titluri sau pasaje extinse, extrase din Apocalipsa lui Ioan, Christos din titlul general fiind Iisus din a Doua Venire.

Participarea Orchestrei de Stat din Salonic la Athenaeum Summer Festival are loc în cadrul acţiunilor proiectului „Acţiuni de extroversie şi internaţionalizare a Orchestrei de Stat din Salonic”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul „Grecia 2.0 – Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.

Filarmonica George Enescu organizează în perioada 20 iunie – 29 iunie 2024 cea de-a treia ediţie a Athenaeum Summer Festival, un festival care-şi propune să creeze sunetul verii la Ateneul Român, cu lucrări celebre de muzică clasică, jazz, muzică din filme, muzică veche, în concerte care vor avea loc atât în Sala mare a Ateneului, cât şi în aer liber. Toate evenimentele muzicale din cadrul Athenaeum Summer Festival încep la ora 19.00. Programul complet al Festivalului poate fi găsit pe site-ul Filarmonicii George Enescu.