Scriitorul Oswald Egger a fost recompensat cu premiul anual Georg Büchner, una dintre cele mai importante distincţii literare acordate autorilor de limbă germană, transmite agenţia DPA.
„Este tot ce ţi-ai putea dori”, a declarat Egger sâmbătă, înaintea ceremoniei de decernare, la Staatstheater din Darmstadt.
„Sunt foarte muncitor şi nu văd acest lucru ca pe un sfârşit a ceea ce fac, ci mai degrabă ca pe o forţă motrice”, a adăugat Egger.
„Cu Oswald Egger, Academia Germană pentru Limbă şi Literatură onorează un scriitor care a depăşit şi a extins limitele producţiei literare încă de la prima publicare, în 1993”, a declarat juriul la anunţarea numelui câştigătorului.
Autorul, care s-a născut la Meran, în Tirolul de Sud (Italia), a studiat literatura şi filosofia la Viena şi locuieşte în prezent în Renania de Nord-Westfalia, în vestul Germaniei.
„Oswald Egger merită Premiul Büchner pentru că radicalizează din nou o anumită idee de literatură”, a declarat criticul literar Paul Jandl în discursul său laudativ.
„Ceea ce deosebeşte opera laureatului Premiului Büchner de o mare parte a literaturii: el nu relatează de la un început către un sfârşit”, a adăugat Jandl.
Începând din 1951, Academia a acordat anual Georg Büchner Prize unor autori care scriu în germană. Este înmânat unor scriitori ”a căror creaţie este considerată ca având merite speciale şi care şi-au adus o contribuţie semnificativă culturii germane contemporane”.
Premiul, în valoare de 50.000 de euro, este finanţat de guvernul federal, landul Hesse şi oraşul Darmstadt.
Printre laureaţii anteriori se numără Max Frisch (1958), Günter Grass (1965) şi Heinrich Böll (1967).
În 2023, Premiul Georg Büchner a fost decernat scriitorului Lutz Seiler.
Premiul este numit după dramaturgul şi revoluţionarul Georg Büchner, care s-a născut în Marele Ducat Hessa în 1813 şi a murit la Zurich în 1837.