Papa Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, a anunţat un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.
„Cu tristeţe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viaţă astăzi, la ora 9:34 (10:34, ora României), la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informaţii suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil”, a spus purtătorul de cuvânt într-o declaraţie scrisă citată de Reuters.
Vaticanul a precizat ulterior că trupul său va fi depus începând de luni în Bazilica Sfântul Petru.
Vaticanul are ritualuri minuţios de elaborate pentru ceea ce se întâmplă când moare un papă în funcţie, dar nu există ritualuri cunoscute public pentru ce se întâmplă în cazul unui fost papă.
Papa Benedict al XVI-lea, care în 2013 a devenit primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care a demisionat, a murit la vârsta de 95 de ani, la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, unde locuia de la demisia sa.
La începutul acestei săptămâni, Papa Francisc a dezvăluit în timpul audienţei generale săptămânale că predecesorul său este „foarte bolnav” şi a cerut oamenilor să se roage pentru el.
Vineri au avut loc mai multe slujbe de rugăciune la Roma şi în Germania, ţara natală a Papei emerit Benedict al XVI-lea.
Citește și Papa Francisc deplânge moartea Reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a
Cancelarul german Olaf Scholz a fost primul care a recţionat la vestea morţii ilustrului său compatriot. Acesta a scris pe Twitter că Papa Benedict al XVI-lea a fost „pentru mulţi, nu numai în această ţară, un lider bisericesc special”.
Benedict al XVI-lea a fost o „figură formatoare”, a subliniat cancelarul Olaf Scholz, care spune că gândurile sale se îndreaptă acum către actualul papă, Francisc.
Benedict al XVI-lea a fost un „gigant al credinţei şi al raţiunii”, spune şi premierul italian Giorgia Meloni în propriul mesaj pe Twitter. Ea arată că fostul papă a vorbit cu „inimile şi minţile” oamenilor – şi va continua să facă acest lucru.
Tot pe Twitter, preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat activitatea liderului catolic pentru a crea o „lume mai fraternă”. A făcut acest lucru cu „suflet şi inteligenţă”, adaugă Macron.
Premierul britanic Rishi Sunak se declară întristat de moartea lui Benedict al XVI-lea, pe care îl descrie ca fiind un „mare teolog”. Sunak adaugă că vizita papală a lui Benedict în Marea Britanie în 2010 a reprezentat „un moment istoric atât pentru catolicii, cât şi pentru necatolicii din întreaga ţară”.
Funeraliile lui Benedict al XVI-lea vor avea loc joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc, a anunţat Vaticanul.
Citește și Papa Ioan Paul I, beatificat la Roma
Benedict al XVI-lea a fost ales papă la 19 aprilie 2005 succedându-i Papei Ioan Paul al II-lea, care a fost suveran pontif timp de 27 de ani, până la moartea sa. Cardinalii, reuniţi în conclav, l-au ales pe noul papă Benedict din rândul lor, căutând continuitate şi ceea ce unul dintre ei a numit „o pereche de mâini sigure”.
Primul papă german din ultimii 1.000 de ani, Benedict a recunoscut însă că n-a strălucit ca administrator al Sfântului Scaun, spunând că a dat dovadă de „lipsă de hotărâre în guvernare şi în luarea deciziilor” în timpul papalităţii sale de opt ani, care a fost marcată de unii paşi greşiţi şi de un scandal legat de scurgeri de informaţii.
Înainte să devină papă, timp de aproape 25 de ani, a fost cardinalul Joseph Ratzinger şi a fost puternicul şef al biroului doctrinar al Vaticanului, cunoscut sub numele de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.
Conservatorii din Biserică l-au privit pe fostul papă ca fiind purtătorul lor de stindard, iar unii ultratradiţionalişti au refuzat chiar să îl recunoască pe succesorul său, Papa Francisc, ca pontif legitim. Aceştia l-au criticat pe Papa Francisc pentru abordarea sa mai deschisă faţă de membrii comunităţii LGBTQ+ şi faţă de catolicii care au divorţat şi s-au recăsătorit în afara Bisericii, spunând că ambele subminează valorile tradiţionale.