Papa Francisc dezminte informațiile că intenționează să demisioneze

Distribuie

Papa Francisc dezminte informațiile potrivit cărora intenționează să demisioneze în viitorul apropiat. Suveranul pontif a declarat că „pentru moment” nu are în vedere ideea de a demisiona, care ”nu i-a trecut niciodată prin minte” relatează Reuters.

Într-un interviu exclusiv desfăşurat în reşedinţa sa din Vatican, Francisc a negat şi zvonurile că ar fi avut cancer, glumind că medicii săi ”nu i-au spus nimic despre asta” şi a oferit pentru prima dată detalii despre afecţiunea genunchiului care l-a împiedicat să îşi îndeplinească unele atribuţii.

În presă au circulat zvonuri că o serie de evenimente de la sfârşitul lunii august, inclusiv întâlniri cu cardinalii din întreaga lume pentru a discuta despre o nouă constituţie a Vaticanului, o ceremonie de introducere a noilor cardinali şi o vizită în oraşul italian L’Aquila, ar putea prefigura anunţul demisiei.

L’Aquila este asociat cu Papa Celestin al V-lea, care a demisionat în 1294. Papa Benedict al XVI-lea a vizitat oraşul cu patru ani înainte de a demisiona în 2013, primul papă care a procedat astfel în decurs de aproximativ 600 de ani.

”Toate aceste coincidenţe i-au făcut pe unii să creadă că aceeaşi «liturghie» se va întâmpla. Dar nu mi-a trecut niciodată prin minte (n.r. ideea de a demisiona). Pentru moment nu, pentru moment, nu. Serios!”, a afirmat liderul Bisericii Catolice cu privire la demisia sa.

Citește și Patriarhia Moscovei îl avertizează pe Papa Francisc că a folosit „tonul greșit”

Cu toate acestea, Francisc a repetat afirmaţia că ar putea demisiona într-o zi, dacă sănătatea precară nu i-ar permite să conducă Biserica – situaţie care fusese aproape de neconceput înainte de Benedict al XVI-lea.

Întrebat când crede că această situaţie ar putea avea loc, el a spus: ”Nu ştim. Dumnezeu ne va spune”.

Interviul a avut loc în ziua în care urma să plece în Republica Democrată Congo şi în Sudanul de Sud, o călătorie pe care a trebuit să o anuleze, deoarece medicii au spus că ar putea fi nevoit să rateze şi o călătorie în Canada în perioada 24-30 iulie, dacă nu este de acord să facă încă 20 de zile de terapie şi pentru genunchiul drept.

El a spus că decizia de a anula călătoria în Africa i-a cauzat ”multe suferinţe”, în special pentru că dorea să promoveze pacea în ambele ţări.

Francisc s-a sprijinit într-un baston la intrarea în camera de recepţie de la parterul casei de oaspeţi Santa Marta în care locuieşte de când ocupă scaun papal, evitând apartamentul papal din Palatul Apostolic folosit de predecesorii săi.

Citește și Gerard Depardieu denunță „excesele nebunești” ale lui Putin, pe care în trecut l-a comparat cu Papa Ioan Paul al II-lea

Întrebat cum se simte, papa a glumit: ”Sunt încă în viaţă!”

El a oferit detalii despre boala sa pentru prima dată în public, spunând că a suferit ”o mică fractură” la genunchi când a făcut un pas greşit în timp ce un ligament era inflamat.

”Sunt bine, mă însănătoşesc treptat”, a precizat suveranul pontif, adăugând că fractura se sudează, datorită terapiei cu laser şi magnet.

De asemenea, papa a respins zvonurile că i s-a descoperit un cancer în urmă cu un an, când a fost supus unei operaţii de şase ore pentru a-i îndepărta o parte din colon din cauza diverticulitei, o afecţiune comună la vârstnici.

”A fost (operaţia) un mare succes. Nu mi-au spus nimic”, a glumit papa cu referire la presupusul cancer, pe care l-a respins drept ”zvonuri”, însă a adăugat că nu vrea să fie supus unei operaţii la genunchi, deoarece anestezicul general din timpul operaţiei de anul trecut a avut efecte adverse.

Papa a vorbit şi despre potenţiale vizite la Moscova şi Kiev, subliniind că au existat contacte între secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Citește și Patriarhul Chiril a fost exceptat de la noile sancțiunii aplicate de UE Rusiei

”Mi-ar plăcea să merg (în Ucraina) şi am vrut să merg mai întâi la Moscova. Am făcut schimb de mesaje despre asta pentru că mă gândeam că dacă preşedintele rus mi-ar oferi o mică fereastră pentru a servi cauza păcii…”, a evocat papa Francisc.

”Şi acum este posibil, după ce mă întorc din Canada, este posibil să reuşesc să merg în Ucraina. Întâi plănuiesc să merg în Rusia pentru a încerca să ajut într-un fel, dar aş vrea să merg în ambele capitale”, a menţionat el.

Întrebat despre hotărârea Curţii Supreme din SUA care anulează hotărârea Roe v. Wade care stabileşte dreptul unei femei de a avorta, Francis a spus că respectă decizia, dar nu are suficiente informaţii pentru a vorbi din punct de vedere juridic. Cu toate acestea, suveranul pontif a condamnat ferm avortul,  comparându-l cu ”angajarea unui asasin”.

”Întreb: este legitim, este corect, să elimine o viaţă umană pentru a rezolva o problemă?”, a declarat el.