Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, evidenţiind că Biserica şi Universitatea sunt chemate să ofere tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens.
„Aniversarea împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti reprezintă un prilej de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi de apreciere a generaţiilor de profesori care au onorat această instituţie de învăţământ şi cultură, contribuind la formarea şi creşterea prestigiului învăţământului superior local şi naţional. Tradiţia învăţământului universitar din Bucureşti îşi are începuturile încă din anul 1694, Universitatea din Bucureşti fiind succesoarea Academiei Domneşti, întemeiată de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu în clădirile de la Mănăstirea Sfântul Sava”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.
Universitatea din Bucureşti a fost înfiinţată în iulie 1864 prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, contribuind, de-a lungul anilor, la „modernizarea învăţământului românesc”, a subliniat Patriarhul BOR.
„Biserica şi Universitatea sunt chemate să ofere tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens, pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire şi preţuire reciprocă. Împreună, aceste două instituţii reprezentative ale societăţii româneşti au menirea să-i preţuiască, să-i formeze şi să-i ajute pe tinerii de astăzi, ca aceştia, la rândul lor, să cultive valorile credinţei şi ale culturii creştine: iubirea faţă de oameni şi de natură – creaţia lui Dumnezeu, solidaritatea creştină, prietenia, respectul faţă de Biserică şi de Neam, precum şi dialogul cu alte popoare”, a precizat PF Daniel.
Citește și Universitatea din Bucureşti marchează 160 de ani de la înfiinţare
El a adăugat că la apropierea şi cooperarea dintre Biserică şi Universitate, dintre credinţă şi cultură, teologie şi ştiinţă contribuie şi prezenţa Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” în cadrul UB.
„Performanţa academică şi, mai ales, pasiunea dascălilor români pentru formarea multor generaţii de absolvenţi reprezintă un exemplu viu pentru profesorii şi studenţii de astăzi, care îşi pot manifesta preţuirea faţă de înaintaşi prin urmarea devotamentului lor în transmiterea cunoştinţelor şi a dorinţei lor de a promova învăţământul universitar românesc în contextul lumii actuale. (…) Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvinteze şi să întărească lucrarea academică a celor care se ostenesc în cadrul acestei instituţii universitare, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, spor în activitatea didactică şi de cercetare, întru mulţi şi buni ani”, a conchis înaltul ierarh.