Patriarhul Kirill, mesaj pentru soldații ruși: Sunteți urmașii lui Petru cel Mare

Distribuie

Patriarhul Kirill al Rusiei a transmis un nou mesaj militarilor ruși, spunându-le că sunt urmașii lui Petru cel Mare și că poporul rus a fost vaccinat împotriva „oricăror aventuri militare”.

Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, prezent la o paradă din Moscova a cadeților ruși, le-a transmis acestora că sunt „moștenitorii eroicelor generații anterioare” și că „gloria Rusiei este formată în mare măsură tocmai de eroismul armatei noastre”.

„Astăzi am văzut reprezentanți ai armatei ruse din vremurile lui Petru cel Mare defilând în uniforme de pe vremuri. Apoi, în multe privințe, el a pus bazele recunoașterii la nivel european a puterii Imperiului Rus. Și pentru ca să fie așa, Petru a trebuit să urmeze o cale foarte grea. A construit un nou oraș pe malul Mării Baltice. Și-a întărit armata după modelul european. El a dovedit că această nouă armată rusă este învingătoare”, a declarat Kirill.

Citește și Patriarhul Kiril le cere soldaților să apere Rusia, o țară care „iubește pacea”

Patriarhul Rusiei a subliniat că Petru cel Mare „a arătat lumii întregi și, în primul rând, bineînțeles, Europei, noua față a unui stat rus puternic. Și întrucât unul dintre factorii acestei forțe au fost forțele armate, astăzi mă adresez vouă, cadeți. Sunteți moștenitorii acelor generații anterioare. Mulți dintre voi veți deveni ofițeri ai armatei ruse”.

Noile afirmații ale liderului Bisericii Ortodoxe Ruse vin după ce săptămâna trecută patriarhul ecumenic Bartolomeu I, liderul creștinătății ortodoxe, i-a sugerat să își „sacrifice tronul”.

„Nu ar fi posibil ca vreo biserică să nu condamne violența, războiul. Biserica rusă ne-a dezamăgit. Nu vreau ca Biserica Ortodoxă Rusă și fratele patriarh Kirill să reprezinte această tragică excepție. Nu știu cum se poate justifica în fața conștiinței sale”, a spus patriarhul ecumenic.