Perioada interbelică nu a însemnat doar viața boemă din „Micul Paris”, ci şi sărăcie lucie

Perioada interbelică nu a însemnat doar viața boemă a unei minorități din „Micul Paris”, ci şi sărăcie lucie. Analfabetismul și epidemiile reprezentau probleme serioase.

Conform statisticilor oferite de Buletinul demografic al României, publicație care apărea lunar în anii ’30, bucureșteanul mediu privea simplul act de a face o baie drept un mare lux. Spitalul Militar Central din București era plin până la refuz cu râioși care dormeau doi sau trei într-un pat, uneori chiar pe podea, iar, în case, existau multe familii unde toți membrii erau infectați.

În noiembrie 1934, un control medical de rutină la o școală primară din cartierul Vitan, a dezvăluit că 30% dintre elevi aveau tuberculoză.

Marius Mitrof (stins din viață în 2021), consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Galaţi, a povestit, în 2016, pentru cotidianul „Adevărul” cum era viaţa în cartierele mărginaşe ale oraşului de la Dunăre.

„O parte din aceste cartiere erau situate în Valea Oraşului, Bădălanul cel Otoman – Bădălanul fiind denumirea turcească de la 1540 a acestei zone destul de paupere în care se găseau şi locuinţe ale proprietarilor mai bogaţi dar pe care aceştia le închiriau celor nevoiaşi. Zona situată în partea de vest a oraşului avea denumirea de «Cartierul demobilizaţilor». Prin săraci să nu ne gândim la acei locuitori care aveau o viaţă plină de lipsuri, ei erau fie locuitorii vechi ai oraşului, care nu au reuşit să se realizeze în viaţă, fie se numărau printre cei veniţi în Galaţii începutului de secol XX – meseriaşi, ori ţărani”, susținea Marius Mitrof pentru sursa citată.

Citește și Informatori ai Securității: Topul celor mai cunoscute cazuri

„Potrivit estimărilor oficiale păstrate în arhive, între anii 1922 – 1923, în Bărăgan au fost raportate 459 de cazuri de tuberculoză. Numărul mare de bolnavi era cauzat şi de lipsa asistenţei sanitare. Ca şi în cazul agriculturii, statul modern nu intervenea pentru susţinerea sistemului medical. Aşa se face că un singur medic avea în evidenţe populaţia din 14 sate.

Lipsiţi de mijloace de transport, de cele mai multe ori, doctorii ajungeau mult prea târziu la căpătâiul bolnavilor, tocmai de aceea şi numărul deceselor raportate în această perioadă era destul de ridicat. Existau doar patru spitale urbane şi 15 dispensare, însă în ele îşi desfăşurau activitatea un medic primar şi alţi opt specialişti”, scrie adevarul.ro

Unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din perioada interbelică, Nicolae Ionescu, a surprins în imagini realizate între 1925 şi 1935 modul în care trăiau bucureştenii de rând în acea perioadă, scrie descopera.ro.

Blogul Art Historia a colectat câteva dintre cele mai spectaculoase fotografii realizate de Ionescu în zona halelor şi a Pieţii Bibescu, pe cheiul Dâmboviţei, la Obor (Târgul Moşilor), la prăvăliile de vechituri din cartierul evreiesc, în cârciumi de mahala sau la groapa de gunoi din spatele cimitirului Bellu, numită Valea Plângerii.

În aceeași perioadă, pe fondul nemulțumirilor muncitorilor și a țărănimii, au luat naștere cele două extrem politice: Mișcarea Legionară și Partidul Comunist.

„În perioada interbelică, ştiutorii de carte din România au depăşit în sfârşit jumătate din populaţie. Problema cea mare era la ţară unde locuia aproape 80% din populaţie şi unde 48% dintre săteni erau analfabeţi. Situaţia era problematică şi politic, şi economic. Prin Constituţia din 1923, votul a devenit universal, iar noii votanţi, săraci şi analfabeţi, au devenit ţinta sloganurilor populiste. Pe de altă parte, în 1930, în plină industrializare, numai 2% din copiii de la sate aveau gimnaziul terminat”, arată digi24.

Ironia a făcut ca mulți dintre analfabeții din perioada aceea, să fie lideri cu puteri decizionale după 1947, torționari sau colaboratori ai Securității.