Artiști, personalități de seamă și instituții fanion ale culturii românești au fost decorate, astăzi, 13 ianuarie 2023, de către Președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
În semn de prețuire a activității depuse și a impactului major avut în spațiul cultural din țară și de peste hotare, Președintele României a oferit distincțiile unor adevărați promotori și inovatori în domeniile lor de activitate. Dintre acestea, opt au fost acordate la propunerea Ministerului Culturii.
Astfel, Puiu Manu, ale cărui benzi desenate ne-au înfrumusețat copilăria și pe care le parcurgem cu drag și astăzi, sau criticul de film Irina Margareta Nistor, cea care a fost, într-o perioadă încercată pentru societatea românească, vocea inconfundabilă a tuturor actorilor din producțiile cinematografice străine, au primit Ordinul „Meritul Cultural”, categoria C – „Artele Plastice”, în grad de Cavaler, respectiv Ordinul „Meritul Cultural”, categoria F – „Promovarea Culturii”, în grad de Cavaler.
Printre instituțiile decorate anul acesta se află Muzeul Național Peleș; Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara; Teatrul Național Târgu Mureș – Compania Liviu Rebreanu; Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu și Filarmonica „Moldova” Iași.
Ministerul Culturii își exprimă, și pe această cale, gratitudinea față de Președinția României pentru că a dat curs propunerilor și a acordat aceste valoroase distincții artiștilor și instituțiilor care prin tot ceea ce au făcut până în prezent au pus România pe harta culturală a lumii.
Citește și Romaşcanu: Eminescu rămâne un reper şi va trebui întotdeauna studiat
Distincțiile au fost oferite la propunerea Ministerului Culturii, după cum urmează:
– Puiu Manu, artist plastic – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria C – „Artele Plastice”;
– Irina Margareta Nistor, critic de film, prezentator de televiziune – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria F – „Promovarea Culturii”;
– Cristina Popescu, director general al Romfilatelia – Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer;
– Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”;
– Teatrul Național Târgu Mureș – Compania Liviu Rebreanu – Ordinul „Meritul Cultural” , în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”;
– Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”;
– Filarmonica „Moldova” Iași – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria F – „Promovarea Culturii”;
– Muzeul Național Peleș – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria E – „patrimoniul cultural național”.
Președintele României a mai conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B, doamnei Marinescu Axia Ioana Cora, pianistă, și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F, doamnei Zaharia Florica, doctor în arte vizuale, fondator al Muzeului Textilelor (comuna Băița, județul Hunedoara).
Totodată, în semn de înaltă apreciere pentru meritele importante de care au dat dovadă în activitatea de promovare a valorilor și personalităților culturii naționale, atât în țară, cât și peste hotare, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler doamnei Eugenia Vodă, critic de film și realizator de televiziune, și domnului Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu”.