Petru Groza – de la avocat și deputat la lider al Republicii Populare Române

Petru Groza s-a născut pe 7 decembrie 1884 în satul Băcia, județul Hunedoara, în familia preotului ortodox Adam Groza și a soției sale Maria. A urmat clasele primare în satul natal, iar cele secundare le-a făcut la Coșteiu și Colegiul Reformat din Orăștie. În 1903 a început să studieze la Facultatea de Drept și Științe Economice a Universității din Budapesta, iar apoi și-a continuat studiile la Berlin și la Facultatea de Drept Comercial și Economie Politică din Leipzig. În 1907 a obținut doctoratul în științe juridice cu distincția magna cum laude.

După ce și-a încheiat studiile, Petru Groza s-a întors în România și a practicat avocatura în Lugoj și apoi în Deva. În această perioadă și-a început și cariera politică în Partidul Național Român (PNR), unde a avut ocazia să lucreze alături de liderii mișcării naționale a românilor din Ardeal, precum Gheorghe Pop de Băsești, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu și alții.

Momentul decisiv al carierei sale politice a fost Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 18 noiembrie/1 decembrie 1918, unde cei 1228 de delegați aleși ai românilor din Transilvania, Banat și Țara Românească au votat Rezoluția Unirii care „decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.

Citește și Stalin și regimul său sângeros: O privire asupra vieții și crimelor dictatorului sovietic

În alegerile parlamentare din noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, Petru Groza a fost ales deputat pe listele PNR. În martie 1920, el și gruparea condusă de Octavian Goga au părăsit partidul și s-au înscris în Partidul Poporului. A fost ministru de stat fără portofoliu în guvernul generalului Averescu între 16 aprilie și 13 decembrie 1921. La alegerile din martie 1922 și la cele din mai 1926, a fost din nou ales deputat pe listele Partidului Poporului. În noul cabinet a primit portofoliul Lucrărilor Publice și a îndeplinit această funcție până la 14 iulie 1926, moment în care a trecut ca ministru de stat fără portofoliu.

După această perioadă, Petru Groza a fost numit de către noul regim comunist președinte al Marii Adunări Naționale și președinte al Consiliului de Miniștri (echivalentul funcției de prim-ministru). În această calitate, Petru Groza a jucat un rol central în implementarea politicilor comuniste în România, incluzând naționalizarea economiei și colectivizarea agriculturii.

În timpul mandatului său, Petru Groza a reușit să-și consolideze puterea în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR), astfel încât acesta să devină un partid unic de guvernământ. De asemenea, el a fost unul dintre principalii arhitecți ai Constituției din 1948, care a consfințit oficial transformarea României într-o republică populară comunistă.

Citește și Iuliu Maniu, ultimii ani de activitate politică (1945-1947)

În perioada în care a fost la putere, Groza a purtat o serie de discuții cu liderii sovietici, printre care se numără și Iosif Stalin, în încercarea de a obține sprijin financiar și politic pentru consolidarea regimului său. Acest sprijin a venit sub forma unui acord de asistență economică semnat între România și Uniunea Sovietică în anul 1947, care prevedea furnizarea de alimente, mașini și echipamente industriale.

Totuși, odată cu creșterea influenței sovietice în Europa de Est și începutul Războiului Rece, relațiile dintre România și Uniunea Sovietică au început să se răcească. În anul 1952, Groza a fost forțat să demisioneze din funcția de președinte al Consiliului de Miniștri și a fost înlocuit cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, un lider mai loial Moscovei.

După demisia sa, Petru Groza a fost pus într-o poziție marginală în cadrul PMR și a fost supus unui control strict de către securitatea comunistă. El a murit la 7 ianuarie 1958 și a fost înmormântat în mausoleul demnitarilor comuniști din București.

În perioada post-comunistă, imaginea lui Petru Groza a fost controversată. Unii îl consideră un erou național care a contribuit la realizarea unirii Transilvaniei cu România și la modernizarea țării, în timp ce alții îl consideră un lider comunist brutal și dictatorial care a cooperat cu autoritățile sovietice în reprimarea opoziției și instaurarea regimului comunist în România.

În orice caz, rolul lui Petru Groza în istoria României continuă să fie subiect de dezbatere și analiză.