Pictorul Iacob Lazăr a încetat din viață duminică, la vârsta de 91 ani. Potrivit familiei, acesta va fi înmormântat marţi la Mănăstirea Cernica.
Iacob Lazăr s-a născut la Trifeşti-Roman, judeţul Neamţ, în 1931. În 1956 a absolvit secţia de Artă Monumentală a Institutul „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, în tinereţe lucrând ca ilustrator de carte sub pseudonimul de Ion Ion.
În facultate i-a avut ca dascăli, printre alţii, pe Alexandru Steriadi, George Lowendal, Gheorge Labin, Ştefan Constantinescu, însă adevăratul său magistru a devenit pe parcurs şi a rămas Alexandru Ciucurencu, de a cărui pictură era pur şi simplu fascinat.
De la Alexandru Ciucurencu a primit o învăţătură post-universitară, care s-a tradus în creaţia sa mai evident la început şi din ce în ce mai puţin pe parcursul carierei, dar care a reprezentat un puternic punct de reper moral şi profesional în mod permanent.
Citește și A murit pictorul Henry Mavrodin
A practicat o vreme arta monumentală, transpunând o serie de proiecte în tehnicile picturii al secco, simili-vitraliu sau mozaic în plăci ceramice, însă s-a reîntors de fiecare dată la pictura de şevalet, excelând în tehnica culorilor de ulei pe pânză, uneori de guaşă pe hârtie sau desen în cărbune şi tuş.
Potrivit criticii, în puţine cuvinte, pictura lui se caracterizează prin rigoare compoziţională, o linie a desenului care are la bază studiul îndelung şi susţinut după natură şi lecţiile maeştrilor picturii româneşti şi universale, cât şi nuanţările cromatice extrem de rafinate, propunând acorduri subtile între tonuri şi o armonie de ansamblu perfect echilibrată.