Plăcințeanu Ion. S-a născut pe 2 februarie 1893, în Dorohoi. A urmat cursurile medii la Liceul „Codreanu” din Bârlad și la „Liceul Național” din Iași, ca șef de promoție, Facultatea de Științe a Universității din Iași secția matematică-chimie și a fost licențiat în matematică (1914).
În timpul Primului Război Mondial a fost ofițer de front în Armata Română, 1917, la Serviciul Geografic al Armatei. După aceea a devenit profesor de matematică la un liceu din Iași și asistent universitar de Mecanică.
În 1926 și-a luat doctoratul la Universitatea din Göttingen (Germania). Întors în România, a fost numit conferețiar suplinitor la catedra de Optică teoretică a Universității din Iași, din 1 decembrie 1930 conferențiar definitiv. La 1 iulie 1932 a fost numit profesor la catedra de Fizică matematică a Facultății de Științe a Universității Iași. Din 1 iulie 1938 a ocupat catedra de Mecanică, Universitatea din Iași, cât și la Politehnică. Membru al Academiei de Științe din România.
A participat, în calitate de ofițer de Stat Major, la cel de-Al Doilea Război Mondial, unde s-a distins, la fel ca în Primul Război Mondial. A primit mai multe decorații militare.
În anul 1959 s fost arestat împreună cu nepotul său (după frate) Gheorghe Plăcințeanu. A fost condamnat la 10 ani de închisoare, a decedat câteva luni mai târziu, asasinat în închisoarea Gherla.
Bibliografie: Albescu, Ioan E., Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii. Dicționar, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982; Brătescu, Gheorghe, Personalități ale științei. Dicționar, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977; Ionițoiu, Cicerone, Album al Martirilor Genocidului Comunist, Editura Tribuna, 1999; Maftei, Ioan, Personalități ieșene, vol. III, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Iași, 1972; Nicola, Traian, Valori Spirituale Tutovene, Editura Sfera, 2003.