După ce Memorialul Ipotești- Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a decis să șteargă de pe pagina sa înregistrarea de la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, în care una dintre poetele nominalizate a recitat o poezie cu aluzii sexuale, aceasta a reacționat printr-un mesaj postat pe rețeaua de socializare Facebook.
Cătălina Stanislav s-a arătat indignată de mediatizarea momentului ei și i-a acuzat pe organizatorii concursului de umilință și batjocură. De asemenea, Cătălina Stanislav l-a numit pe Mihai Eminescu un “naționalist trist”, cu „o grămadă de poezii sexuale”
“Nu concep faptul că se nominalizează și se premiază cărți al căror conținut e apoi interzis, în contextul în care premiul poartă numele unui naționalist trist care are o grămadă de poezii sexuale explicite. De ce să premiezi o carte care conține poeme erotice dar să ceri ca ele să nu fie citite?
Am ales să citesc acest poem fix pentru cuvântul cu asterisc, pentru că a fost revoltătoare toată această experiență și doar așa mi-am găsit curajul să o zic. Că literatura se face cu toate cuvintele și alte lucruri din astea știm cu toții. Știm și că era a horse of a different color dacă nu eram femeie. In fine, sunt multe de zis.
Citește și Gala de decernare a Premiului Eminescu – pentru debut, ștearsă de pe Facebook din cauza unei poezii cu limbaj licențios
Despre modul în care se organizează aceste premii, despre juriul format din cinci bărbați în 2022, despre faptul că în 2022 un astfel de premiu e așteptat și considerat important și organizatorii lui te umilesc și batjocoresc, despre faptul că s-a batjocorit forma de feminin a cuvântului poet, despre faptul că în loc să se dezbată folosirea unor remarci slinoase și termeni peiorativi la adresa femeilor care scriu poezie, s-a dezbătut acest poem inspirat de un episod din The Goop Lab. Despre faptul că Premiul Eminescu nu e fckin canceled already(…)”, se arată în textul postat de Cătălina Stanislav.
În mesajul postat, tânăra poetă vorbește și despre modul în care se organizează aceste premii, despre juriul format din cinci bărbați, subliniind faptul că dacă nu ar fi fost femeie, situația ar fi stat diferit.
Pe 15 ianuarie a avut loc decernarea Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” – Opus Primum, eveniment care s-a desfășurat la Memorialul Ipotești, în contextul celebrării a 172 de ani de la nașterea poetului botoșănean.
Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2021, acordat de Memorialul Ipoteşti, a revenit tinerei poete Ileana Negrea pentru volumul “Jumătate din viaţa mea de acum”.