Personalitate controversată, poetul Adrian Păunescu a făcut cu mai multe ocazii obiectul unor articole, deloc favorabile, în presa din exil (Franța, Anglia, Germania, SUA).
Buletin de Informații al Românilor din Exil, revistă săptămânală editată la Paris, publica în 1981, sub titlul „Dialectica diabolică”, un scurt articol în care descrie că „Adrian Păunescu, poetul curții care are sarcina să «traducă» pe coarda sensibilă, actele politice ale suveranului, s-a grăbit să califice plenara din 25 nov. «momentul adevărului!» Pasă-mi-te între umila masă deconcertată a poporului și «cel mai iubit fiu» s-a interpus o ierarhie mincinoasă și pusă pe mistificări. Cine sunt incriminați!? -partidul la toate nivelele. Partidul a greșit! Trăiască partidul!…”
În 1985, după desființarea cenaclului „Flacără”, aceeași publicație din exil nota: „Demiterea lui Păunescu din toate funcțiile și cercetările judiciare inițiate recent împotriva lui în legătură cu acuzația de a se fi îmbogățit pe cale nepermisă de lege, constituie un fapt senzațional în climatul literar și politic al României. Căci nimeni nu a contribuit mai mult decât Adrian Păunescu la cultul personalității dictatorului și al familiei sale”
Cu sediul în Germania, revista Vatra îl denumea, în 1985, „lingăul cel mare”, „cel mai căpușe dintre căpușile regimului”. Tot în Vatra începuse să apară și bancuri cu el.
Citește și Vadim Tudor, despre „o oarecare Monica Lovinescu”
Banc
Adrian Păunescu s-a dus în sat și a plecat cu capra la păscut.- Unde duci porcul ăsta? Întreabă o bătrânică.
– Ăsta nu e porc, e capră, răspunse Păunescu ofuscat.
– Păi eu, se oțărî bătrâna, pe ea am întrebat-o…
Păunescu, în viziunea lui Cornelia Visarion-Manuceanu
Cornelia Visarion-Manuceanu, fiică a scriitorului I. C. Vissarion, Stabilită la München (Germania), din 1982 colaboratoare la revista Dialog (Frankfurt) și la postul de radio Europa Libera (sub pseudonimul Alba Postavaru), a fost la rândul ei o voce critică la adresa lui Adrian Păunescu. Într-un număr din Dialog, aceasta aprecia că: „În ultimii ani, Adrian Păunescu a făcut mult zgomot în România afirmând-se ca un pot cu totul bizar. Linia lui generală este de prosternare în fața familii Ceaușescu și de ridicare în slăvi a calităților inexistente a clanului respectiv.”
Cornelia Visarion-Manuceanu îl etichetează pe poetul Adrian Păunescu ca un „maestru al lingușirii care s-a bălăcit în toate noroaiele propagandei (…)”.
Autoarea nu iartă nici pe Mihai Beniuc, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Traian Iancu „și celelalte paparude literare car joacă despuiate în fața lui Nicola Ceaușescu.”
Cuvinte de laudă la adresa sa nu a avut nici Monica Lovinescu, care nota în jurnalul ei că după ce a fost concediat de la revista Flacăra „Păunescu a fost instalat la Contemporanul cu titlul de publicist comentator. Cei de la România literară se tem că va sfârși prin a le ajunge director.