Cea mai mare competiţie de jocuri video din ţară, POLI E-Fest, aflată la prima ediţie, se va desfăşura în perioada 30 martie – 2 aprilie la Universitatea Politehnica din Bucureşti, premiile oferite ridicându-se la peste 20.000 de euro.
„Atunci când spunem jocuri video spunem ingineri. Inginerii sunt cei care planifică jocul, creează hărţile şi personajele, realizează grafica şi animaţiile. Până şi decizia de a alege o meserie este influenţată de jocurile pe care le jucam încă din copilărie. Indiferent că este vorba despre un viitor aviator, poliţist, doctor sau dezvoltator de jocuri pe calculator, elevii îşi aleg o carieră în funcţie de experienţele trăite. POLI E-Fest va conecta două generaţii. Ne dorim ca în cadrul acestui eveniment să creăm una dintre cele mai fascinante experienţe. Ne dorim un eveniment de networking unde elevii pot interacţiona cu studenţii universităţii noastre, dar şi în care ei îşi pot demonstra abilităţile de gameri”, a declarat rectorul UPB, Mihnea Costoiu, potrivit unui comunicat.
Elevi şi studenţi se vor întâlni în campusul Universităţii Politehnica unde vor putea concura pentru a câştiga premiile în valoare de peste 20.000 de euro oferite în cadrul festivalului. Participanţii vor avea oportunitatea să se lupte în cadrul a cinci competiţii: League of Legends, Counter-Strike: Global Offensive, FIFA 23, PUBG Mobile şi Valorant.
Citește și Studenții Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași au obținut cinci medalii la SEEMOUS 2023
Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor din Universitatea Politehnica din Bucureşti, în parteneriat cu UPB.
Meciurile vor fi transmise live, comentate de jucători profesionişti şi promovate de unii dintre cei mai cunoscuţi gameri şi influenceri din România care vor fi prezenţi la eveniment.
„În cadrul evenimentului POLI E-Fest, elevii vor face cunoştinţă cu studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti. Prin prezenţa la eveniment, vor afla că inginerii se află în spatele întregului proces de realizare al unui joc video. Ei sunt cei care scriu codurile care fac jocul să funcţioneze, determinând logica acestuia, se ocupă de efectele sonore, dar şi de testarea posibilelor erori”, a explicat decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Mihnea Moisescu.