Ministrul Culturii: Politica în Iaşi joacă un rol mai important decât ar trebui să joace cultura

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a declarat, luni, că Iaşiul riscă să piardă finanţarea necesară construcţiei unui sediu pentru Opera Naţională Română dacă municipalitatea nu găseşte până la jumătatea acestui an un spaţiu adecvat, scrie Agerpres.

El a precizat, într-o conferinţă de presă, că este imposibil ca sediul Operei să fie în incinta Cinematografului Trianon.

Romaşcanu a reamintit că sediul Operei Naţionale Române din Iaşi este o iniţiativă care figurează pe o listă de opt obiective majore de patrimoniu ce ar urma să fie reabilitate sau construite în următorii şase ani cu bani de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

„Constat că, din păcate, politica în Iaşi joacă un rol mai important decât ar trebui să joace cultura. Suntem în situaţia în care din cele opt proiecte pe care le putem finanţa prin acest contract de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şapte au trimis deja toată documentaţia şi putem începe proiectarea. Singurul pentru care nu s-a făcut niciun fel de pas înainte este Opera Naţională din Iaşi. Avem un director tânăr, implicat, dornic să facă treabă. Avem o echipă foarte bună pe plan local, avem o echipă foarte bună la nivelul ministerului, dar nu putem face nimic dacă nu se iese din această confruntare fără noimă politică”, a subliniat ministrul Culturii.

Lucian Romaşcanu a arătat că pentru noul sediu al Operei Naţionale Române din Iaşi este nevoie, conform proiectului, de o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi.

Citește și Recital omagial Mihai Eminescu, organizat de Opera Națională Română din Iași

Conform acestuia, şi la ultima întrevedere avută, luni dimineaţa, cu primarul Iaşiului, Mihai Chirica, acesta din urmă i-a propus ca Opera să funcţioneze în locul Cinematografului Trianon.

„Are o suprafaţă de o mie şi ceva de metri pătraţi amprentă la sol, plus până la 21.000 de metri o suprafaţă care conţine blocuri, parcuri. Adică, nu înţeleg, le dărâmăm pe alea ca să facem Operă? Probabil că nu. Din punctul nostru de vedere există un teren al Liceului Pavelcu, care este extrem de bine poziţionat lângă Teatrul Naţional şi care s-ar preta perfect pentru construcţia Operei. Acolo, acel teren e format din două bucăţi. Una deja este în proprietatea Primăriei, iar cealaltă este în proprietatea unei companii private.

Cu ceva sechestru, dar cu puţină, cum să spun eu, determinare din partea Primăriei, lucrurile se pot rezolva. Înţeleg că există corespondenţă de undeva din vara anului trecut din partea proprietarului terenului care este deschis la un schimb de terenuri. Este primul pas pe care l-am agreat astăzi cu domnul primar să intre în discuţie cu proprietarii acelui teren pentru a li se propune un schimb de terenuri pe care să se mute sechestrul DIICOT sau cine a pus sechestru acolo”, a explicat ministrul Culturii.

Citește și Unirea Principatelor Române, marcată prin evenimente la reprezentanţele ICR din străinătate

Romaşcanu a menţionat că există şi o a treia opţiune, cea expropriere în interes public a terenului respectiv.

„Din punctul meu de vedere, Iaşiul merită şi trebuie să aibă o operă, dar vă spun la modul cel mai sincer – suntem în situaţia în care, dacă nu reuşim, într-o perioadă de şase luni de zile, să obţinem acel teren, va trebui să redistribuim acei bani pentru că nu vom fi în stare, conform acordului de împrumut, să ducem proiectul la bun sfârşit”, a atras atenţia ministrul Culturii.

Demersul construirii unui sediu pentru Opera Naţională Română din Iaşi a fost iniţiat de primarul Iaşiului în urmă cu câţiva ani, întrucât încă de la înfiinţarea sa din 1956 artiştii şi balerinii instituţiei împart scena cu actorii Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, o clădire monument istoric din secolul al XIX-lea. 

📢 Vrem să auzim părerea ta!

Deși comentariile pe site sunt închise, conversația continuă pe pagina noastră de Facebook. Fie că vrei să discuți mai mult despre subiectul articolului, să pui întrebări sau pur și simplu să te alături comunității noastre, te așteptăm cu drag!

👉 Urmărește-ne pe Facebook