Prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991: Evenimente, cauze și implicații

Distribuie

Prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a marcat un punct de cotitură în istoria modernă, având efecte semnificative asupra politicii mondiale și relațiilor internaționale.

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a încetat să mai existe pe 26 decembrie 1991 prin declarația nr. 142-H a Sovietului Suprem al Republicilor Uniunii Sovietice, recunoscând independența a douăsprezece republici ale Uniunii Sovietice, și crearea Comunității Statelor Independente (CSI).

Evenimentele care au precedat Prăbușirea Uniunii Sovietice

În săptămânile anterioare prăbușirii URSS, 11 din republicile sovietice au semnat Protocolul de la Almatî, înființând oficial CSI și declând încetarea existenței Uniunii Sovietice. Desființarea Uniunii a marcat și sfârșitul Războiului Rece, o perioadă de ostilități de multe decenii între Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Pactul de la Varșovia.

Înainte și în timpul prăbușirii URSS, republicile sovietice și-au declarat independența în următoarea ordine: Lituania, Estonia, Letonia, Abhazia, Transnistria, Georgia, Găgăuzia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Kârgâzstan, Uzbekistan, Nagorno-Karabah, Tadjikistan, Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Republica Cecenă Icikeria, Osetia de Sud, Rusia și Kazahstan.

Gorbaciov și „Noua Gândire” în Politica Externă

Gorbaciov a lucrat pentru a stabili relații apropiate cu liderii occidentali precum cancelarul german Helmut Kohl, președintele american Ronald Reagan și primul-ministru britanic Margaret Thatcher. Eforturile sale au dus la o reducere a tensiunilor războiului rece și la o îmbunătățire a relațiilor economice și politice între URSS și țările occidentale.

Unul dintre principalele obiective ale politicii externe a lui Gorbaciov a fost reducerea armelor nucleare. El a propus reducerea arsenalelor nucleare ale SUA și URSS cu jumătate și a lucrat pentru a elimina rachetele cu rază medie de acțiune din Europa. Aceste eforturi au culminat cu semnarea Tratatului privind Forțele Nucleare Intermediare (INF) în 1987.

Gorbaciov a inițiat procesul de retragere a trupelor sovietice din Afganistan și Mongolia în 1987. Retragerea din Afganistan s-a încheiat în 1989, deși conflictul intern a continuat între forțele loiale guvernului afgan și mujahedinii.

Una dintre cele mai semnificative reforme ale politicii externe a lui Gorbaciov a fost abrogarea Doctrinei Brejnev, care a permis țărilor din Blocul Răsăritean să-și hotărască independent politica internă. Această politică a neintervenției a condus la revoluțiile pașnice din Europa Răsăriteană în 1989, în timpul cărora comunismul a căzut în toate țările aliate ale URSS.

Pentru eforturile sale în încetarea Războiului Rece și în îmbunătățirea relațiilor internaționale, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Elțîn și dizolvarea Uniunii Sovietice

O figură centrală în prăbușirea Uniunii Sovietice a fost Boris Elțîn, care a jucat un rol esențial în ultimii ani ai existenței URSS și în tranziția Rusiei spre o democrație post-sovietică. Ales în iunie 1991 ca primul președinte al RSFSR (Rusia), Elțîn a devenit o voce puternică în opoziție față de guvernul Gorbaciov.

În martie 1990, Lituania și-a proclamat independența, fiind urmată de alte republici baltice. Între timp, Ucraina și țările baltice au boicotat referendumul unional din martie 1991, în care majoritatea votanților au sprijinit menținerea Uniunii Sovietice într-o formă reformată. Astfel, Uniunea Sovietică a început să se destrame. În acest context, Boris Elțîn a câștigat alegerile prezidențiale din RSFSR în iunie 1991, învingând candidatul preferat de Gorbaciov și consolidându-și poziția ca lider al opoziției.

Boris Elțîn a preluat controlul asupra instituțiilor sovietice în Rusia și a interzis Partidul Comunist din Uniunea Sovietică.

Gorbaciov, în calitate de președinte al URSS. În cele din urmă, pe 25 decembrie 1991, Gorbaciov a demisionat, predând puterea lui Boris Elțîn. A doua zi, Sovietul Suprem a votat pentru autodizolvarea sa și a abrogat declarația din 1922 care stabilea în mod oficial existența URSS. Până la sfârșitul anului, toate instituțiile oficiale sovietice își încetaseră activitatea, marcând astfel sfârșitul Uniunii Sovietice și începutul unei noi ere pentru fostele republici sovietice.

Rezultate și semnificații

Odată cu prăbușirea URSS, cincisprezece foste republici sovietice au devenit independente. Acest eveniment a dus la o restructurare geopolitică globală, în care SUA a devenit singura superputere. În același timp, multe dintre fostele republici sovietice au menținut relații strânse cu Rusia și au format organizații multilaterale precum Comunitatea Economică Euroasiatică, Uniunea Statală Rusia-Belarus, Uniunea Vamală Euroasiatică și Uniunea Euroasiatică pentru a consolida cooperarea economică și de securitate.

Direcții în istoriografia destrămării URSS

Istoriografia privind dizolvarea URSS poate fi clasificată în două grupe principale: abordări intenționaliste și abordări structuraliste. Abordările intenționaliste susțin că prăbușirea URSS a rezultat din politicile și deciziile anumitor indivizi, în special ale lui Mihail Gorbaciov și Boris Elțin. Acestea subliniază rolul reformelor perestroika și glasnost în accelerarea dezmembrării Uniunii Sovietice și importanța politicilor de politică externă ale lui Gorbaciov în transformarea contextului internațional.

Abordările structuraliste, pe de altă parte, susțin că dizolvarea URSS a fost rezultatul unor probleme structurale profund înrădăcinate, precum inegalitățile economice, corupția, naționalismul și centralizarea excesivă a puterii. Astfel de analize pun accentul pe factorii economici, politici și sociali care au erodat coeziunea și legitimitatea sistemului sovietic..

Concluzie

Prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a reprezentat un punct de cotitură în istoria secolului al XX-lea, încheind Războiul Rece și reconfigurând peisajul geopolitic global. Acest eveniment a avut efecte profunde asupra fostelor republici sovietice, care și-au căutat propriul drum într-un nou context internațional, precum și asupra puterilor mondiale, care au trebuit să se adapteze la un nou echilibru de putere. Analiza istoriografică a dezmembrării Uniunii Sovietice continuă să ofere perspective interesante asupra cauzelor și consecințelor acestui eveniment semnificativ și asupra modului în care a modelat lumea în care trăim astăzi.