Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a solicitat responsabililor din învăţământ să depună proiecte pentru digitalizarea şcolilor, cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), el subliniind că generaţiile actuale trebuie să dispună de tehnologia avansată şi în timpul procesului educativ de la clasă, informează Agerpres.
Prefectul a convocat, marţi, o întâlnire cu inspectorii şcolari din judeţ, apreciind că „este esenţial” ca toate şcolile să depună proiecte în acest apel de finanţare.
„Este şansa noastră să tehnologizăm unităţile de învăţământ, altfel decât prin intermediul bugetului administraţiilor publice locale. Avem informaţiile necesare, ghidurile au fost puse în dezbatere şi au fost realizate întâlniri cu directorii şcolilor pentru a discuta despre ceea ce se poate concretiza în viitorul apropiat. Tehnologiile secolului 21, precum tabletele inteligente, laptopurile sau calculatoarele, sunt indispensabile realităţii în care trăim, iar generaţiile actuale navighează cu multă uşurinţă pe acestea, însă, de cele mai multe ori, doar acasă”, a declarat prefectul Călin Marian, cu acest prilej.
În acest context, pentru fiecare zonă din judeţul Hunedoara au fost atribuiţi câte doi inspectori şcolari pentru a monitoriza ceea ce se întâmplă cu aceste proiecte. Periodic, din două în două săptămâni va fi realizată o raportare asupra stadiului depunerii proiectelor.
Citește și Video: Mișcarea stahanovistă în Hunedoara
„Nu tolerez incapacitatea de a depune proiecte pe această linie de finanţare, nu admit să existe un beneficiar eligibil şi acesta să nu fi încercat să atragă sumele de bani destinate îmbunătăţirii mediului în care învaţă tinerii noştri (…) În calitate de prefect al judeţului Hunedoara, voi depune toate diligenţele necesare pentru a deveni un judeţ digitalizat”, a spus Călin Marian.
În cadrul discuţiilor, prefectul a atras atenţia şi asupra renovării unităţilor de învăţământ şi dotarea sălilor de clasă cu mobilier nou.
De asemenea, a fost adusă în discuţie şi mobilitatea elevilor din zonele rurale, prefectul menţionând că susţine un sistem prin care să fie evitată naveta copiilor.
„Chiar dacă nu sunt adeptul învăţământului simultan, în loc ca elevii să parcurgă zilnic, pe un traseu dus-întors, zeci de kilometri pentru a avea acces la educaţie, înclin totuşi spre această opţiune. Este firesc să existe acces la educaţie chiar în satul în care locuiesc, fără a fi nevoiţi să facă naveta”, a mai afirmat prefectul judeţului Hunedoara.