„Prima lună de război. Cronica evenimentelor. Discursurile preşedintelui Volodimir Zelenski” va apărea și în română

Distribuie

„Prima lună de război. Cronica evenimentelor. Discursurile preşedintelui Volodimir Zelenski” va apărea la mijlocul lunii august la editura Humanitas, în traducerea din ucraineană a Alionei Bivolaru, Mariei Hosciuc şi a lui Vasile Captaru, cu o introducere a editorului Oleksandr Krasoviţki, potrivit news.ro

Volumul este o cronică documentată a războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. O carte esenţială pentru înţelegerea evenimentelor tragice şi eroice din prima lună de război, în care ştirile zilnice, rapoartele din surse oficiale şi discursurile preşedintelui Ucrainei sunt prezentate cronologic.

Cunoscutul filozof şi scriitor francez Bernard Henri Lévy spunea, într-un interviu pentru Serviciul georgian al postului Radio Europa Liberă: „Încă din prima zi a invaziei, acest om a fost grozav, fără doar şi poate. Din prima zi, din primul ceas, a reuşit să se ridice la nivelul evenimentului. S-a dovedit a fi un erou peste noapte. Mi-am reamintit de Churchill, în Londra anului 1940… N-am văzut niciodată în viaţa mea o asemenea metamorfoză la un şef de stat normal, neconfigurat pentru un destin tragic. Sentimentul meu este că Zelenski nu era pregătit pentru asta. Şi, totuşi, transformarea s-a petrecut peste noapte. El a întrupat rezistenţa poporului său şi a devenit un erou pur.

Dacă există astăzi în Europa o imagine a eroismului, el este. Dacă există astăzi o întruchipare a vechilor valori europene ale cavalerismului, el este… Acest tânăr este astăzi unul dintre părinţii fondatori ai Europei. A refondat, într-un fel, Europa, cu curajul, cu spiritul de rezistenţă, cu angajamentul faţă de valorile Europei…“.

Citește și Prima doamnă a Ucrainei a vorbit, într-un interviu pentru revista Vogue, despre rezistenţa ucraineană la invazia rusă

Această carte reaminteşte comunităţii internaţionale că războiul declanşat de Rusia continuă şi că ucrainenii apără prosperitatea şi pacea Europei cu arma în mână şi cu preţul vieţii celor mai buni dintre ei. Şi că, aşa cum o spune tot Bernard-Henri Lévy, „stabilitatea, arhitectura şi însăşi existenţa Uniunii Europene ca entitate politică“ sunt în joc dacă Ucraina pierde războiul.

​În dimineaţa de 24 februarie 2022, ucrainenii s-au trezit din cauza exploziilor. Scopul inamicului era să cucerească Ucraina printr-un război-fulger, omorând civili şi distrugând oraşe. Ucrainenii au demonstrat o rezistenţă eroică, iar Kremlinul n-a reuşit să-şi pună în aplicare planul de a ocupa rapid ţara şi de a înlătura conducerea. Principalul obstacol în calea ocupanţilor ruşi a fost unitatea ucrainenilor şi a armatei ucrainene, care au luptat alături de celelalte forţe de apărare. Însă rezistenţa a fost plătită cu preţul vieţii a mii de civili. Dincolo de asta, milioane de ucraineni şi-au pierdut familiile, casele, traiul aşa cum îl ştiau înainte de război.

Cronica documentată a invaziei pe scară largă declanşată de Rusia împotriva Ucrainei îi va ajuta pe cititori să nu uite evenimentele tragice şi eroice din prima lună de război. Ştirile zilnice, rapoartele din sursele oficiale, discursurile preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelensky, sunt prezentate cronologic.