Primul document scris în limba română – Scrisoarea lui Neacşu – expus în premieră la Casa Sfatului

Distribuie

Scrisoarea lui Neacşu, considerată primul document scris în limba română, va fi expus, în premieră, la Casa Sfatului din Braşov timp de două săptămâni, informează Agerpres.

Conform directorului Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene, după 106 ani, scrisoarea lui Neacşu se întoarce la Casa Sfatului, adică în locul unde a fost păstrată sute de ani, de la sosirea la destinaţie, în iunie 1521, până în septembrie 1916.

Transferul documentului a fost realizat, luni dimineaţa, cu ajutorul unui echipaj de jandarmi, de la Sediul Arhivelor Naţionale Braşov, unde este păstrat şi unde va fi returnat în 23 mai, la Casa Sfatului.

Totodată, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Braşov va asigura paza expoziţiei pe toată perioada cât documentul va fi expus publicului.

Pe lângă valorosul document, care, până în prezent nu a fost accesibil publicului, braşovenii şi turiştii vor putea vedea şi o expoziţie dedicată acestui bun cultural cu valoare de tezaur.

Expoziţia prezintă istoria Scrisorii lui Neacşu din Câmpulung către judele primar al Braşovului, Johannes Benkner, din vremea lui Suleiman Magnificul până la I.V. Stalin, şi cuprinde alte documente de arhivă de importanţă excepţională şi bunuri culturale, inclusiv de categorie „Tezaur”, din colecţiile Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, o piesă istorică remarcabilă adusă din Germania, de la institutul saşilor transilvăneni din Gundelsheim, precum şi decoraţia lui Friederich Stenner primită de la Regele Carol I al României, de asemenea, expusă în premieră pentru publicul larg, a precizat Nicolae Pepene.

Citește și Tradiţie circulară, expoziţie de artă contemporană, la Muzeul Naţional al Ţăranului

Documentarea ştiinţifică a expoziţiei a fost realizată de istoricii braşoveni Bogdan-Florin Popovici, Thomas Şindilariu şi Nicolae Pepene, căruia îi aparţine şi conceptul expoziţiei şi proiectul expoziţional.

„Îl felicit pe Nicolae Pepene pentru această expoziţie. Chiar dacă nu am realizat-o anul trecut, când se împlineau 500 de ani de când a fost atestată această scrisoare, ne vedem în cel de-al 501-lea an, când documentul ajunge din nou în Piaţa Sfatului, la Casa Sfatului şi este o bucurie pentru noi, pentru că este un document extrem de valoros. Este o şansă pentru fiecare braşovean şi fiecare turist care ne vizitează să vadă această scrisoare care atestă faptul că, încă la 1500, pe aceste meleaguri se vorbea româneşte”, a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, în a cărui subordine se află MJI Braşov.

Expoziţia de la Casa Sfatului este organizată pe baza parteneriatului dintre Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Serviciul Judeţean Braşov al Arhivelor Naţionale, cu sprijinul Arhivelor Naţionale ale României, Consiliul Judeţean Braşov, Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Siebenbürgen-Institut an Der Universität Heidelberg, Forumul Democrat al Germanilor din România, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Nicolae Titulescu” Braşov, S.C. Modarom S.C.M., Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Coresi Shopping Resort.