Procesele de la Nürnberg: Impactul asupra legislației penale internaționale

Procesele de la Nürnberg reprezintă un moment istoric semnificativ, ce a avut ca scop judecarea și tragerea la răspundere a unor figuri proeminente din Germania nazistă pentru crimele comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Desfășurate între anii 1945 și 1949 în orașul Nürnberg, aceste procese au avut un impact important asupra justiției internaționale și dreptului penal, ducând la stabilirea unor principii și standarde care au influențat dezvoltarea ulterioară a acestora.

În cadrul acestui studiu, ne vom concentra asupra Procesului Principalilor Criminali de Război în fața Tribunalului Militar Internațional (TMI), primul și cel mai cunoscut dintre procesele de la Nürnberg. Acesta a avut loc între 20 noiembrie 1945 și 1 octombrie 1946 și a vizat judecarea a 24 dintre cei mai importanți lideri ai Germaniei naziste, atât cei capturați, cât și cei judecați în contumacie. Procesul a reprezentat o premieră în istoria justiției internaționale, fiind un efort cooperativ între Aliați pentru a aduce în fața legii pe cei responsabili de crimele de război și crimele împotriva umanității.

De asemenea, studiul va explora și al doilea set de procese, desfășurat în conformitate cu Legea nr. 10 a Consiliului de Control la Tribunalele militare de la Nürnberg (TMN), care au vizat criminali de război mai puțin importanți. Printre acestea se numără Procesul medicilor, care a tratat experimentele medicale neetice și tortura, și Procesul judecătorilor, în care au fost judecate persoanele responsabile de administrarea justiției în regimul nazist.

Citește și Stalin și regimul său sângeros: O privire asupra vieții și crimelor dictatorului sovietic

Aprofundând aspectele esențiale ale Proceselor de la Nürnberg, acest studiu urmărește să sublinieze importanța acestora în contextul istoric și juridic internațional. Prin analiza modului în care au fost conduse aceste procese, precum și a principiilor și normelor stabilite în urma lor, vom pune în evidență contribuția lor la dezvoltarea justiției și dreptului penal internațional.

Înființarea Tribunalului de la Nürnberg

După întâlnirile de la Teheran (1943), Ialta (1945) și Potsdam (1945), Statele Unite, Uniunea Sovietică și Regatul Unit au convenit asupra pedepselor aplicabile celor vinovați de crime de război și crime împotriva umanității în timpul celui de-al doilea război mondial. Franța s-a alăturat celor trei mari puteri în cadrul tribunalului.

Carta de la Londra, emisă la 8 august 1945, a stabilit baza legală pentru Tribunalul de la Nürnberg, limitând procesul la „principalii criminali de război din țările europene ale Axei”. Aproximativ 200 de inculpați germani au fost judecați la Nürnberg, iar alți 1.600 prin justiția militară tradițională. Jurisdicția tribunalelor a fost definită de Instrumentul de Capitulare a Germaniei, care transfera autoritatea politică pentru Germania către Consiliul Aliat de Control.

Tribunalul de la Nürnberg nu a avut jurisdicție asupra crimelor comise înainte de 1 septembrie 1939, limitându-se la încălcarea legilor de război. Această limitare a condus la acuzații de „justiție a învingătorului”, deoarece crimele de război comise de Aliați nu au fost judecate în același mod. Totuși, forțele armate ale țărilor civilizate furnizează soldaților ghiduri detaliate privind obligațiile în baza tratatelor internaționale și cutumele războiului. Membrii forțelor armate aliate care încălcau codurile militare puteau fi și au fost judecați, precum în cazul Masacrului de la Biscari.

Citește și Dictatori nominalizați la premiile Nobel pentru Pace: Hitler, Stalin, Mussolini, Tito sau Rafael Trujillo

Capitularea necondiționată a puterilor Axei a fost neobișnuită și a contribuit la constituirea tribunalelor internaționale. În mod normal, războaiele internaționale se încheie condiționat, iar tratamentul suspecților de crime de război este stipulat în tratatul de pace. De obicei, cei care nu sunt prizonieri de război sunt judecați conform propriului sistem judiciar dacă sunt suspecți de crime de război, cum s-a întâmplat în Războiul de continuare și Procesele de război din Finlanda. Limitând atribuțiile tribunalului internațional la judecarea suspecților de crime de război din țările Axei, Aliații acționau în cadrul normelor internaționale în vigoare.

Locul desfășurării proceselor

Deși Uniunea Sovietică a dorit ca procesele să se desfășoare la Berlin, s-a optat pentru Nürnberg din mai multe motive: orașul se afla în zona americană de ocupație, Palatul de Justiție era spațios și neavariat, iar alegerea orașului Nürnberg avea valoare simbolică, fiind orașul congreselor partidului nazist. Franța urma să găzduiască sediul permanent al Tribunalului Militar Internațional, iar primul proces urma să aibă loc la Nürnberg. Însă, din cauza Războiului Rece, nu au mai avut loc alte procese în fața acestui tribunal.

Participanți

Fiecare dintre cele patru țări (SUA, Regatul Unit, Franța și Uniunea Sovietică) a desemnat câte un judecător principal și un locțiitor, precum și procurori. Judecătorii principali au fost: Colonelul Sir Geoffrey Lawrence (Regatul Unit), Francis Biddle (SUA), Henri Donnedieu de Vabres (Franța) și general-maior Iona Nikicenko (Uniunea Sovietică). Judecătorii locțiitori au fost: Sir William Norman Birkett (Regatul Unit), John Parker (SUA), Robert Falco (Franța) și locotenent-colonel Aleksandr Volcikov (Uniunea Sovietică).

Principalii procurori au fost Robert H. Jackson (SUA), Sir Hartley Shawcross (Regatul Unit), general-locotenentul Roman A. Rudenko (Uniunea Sovietică) și François de Menthon și Auguste Champetier de Ribes (Franța). Jackson era asistat de avocatul Telford Taylor, iar Shawcross era asistat de maiorul David Maxwell-Fyfe și de John Wheeler-Bennett. Shawcross a recrutat și un tânăr avocat pledant, Anthony Marreco, pentru a ajuta echipa britanică să facă față volumului mare de muncă. Robert Falco era un judecător cu experiență și numeroase procese la activ în Franța.

Principalul proces: inculparea a 24 de criminali de război și șase organizații criminale

Tribunalul Militar Internațional a fost inaugurat la 18 octombrie 1945, în clădirea Curții Supreme, la Berlin, cu prima sesiune prezidată de judecătorul sovietic Nikicenko. Procurorii au inițiat inculparea a 24 de criminali de război și șase organizații criminale, incluzând conducerea Partidului Nazist, Schutzstaffel (SS), Sicherheitsdienst (SD), Gestapo, Sturmabteilung (SA) și Înaltul Comandament al Armatei Germane (OKW).

Citește și Cel de-al Doilea Război Mondial: Cauze, evenimente și impactul asupra lumii contemporane

Capetele de acuzare au constat în:

1. Participarea la un plan comun sau a unei conspirații pentru comiterea de crime împotriva păcii;
2. Plănuirea, inițierea și susținerea de războaie de agresiune și alte crime împotriva păcii;
3. Crime de război;
4. Crime împotriva umanității.

Cei 24 de inculpați au fost:

1. Martin Bormann (în contumacie)
2. Karl Dönitz
3. Hans Frank
4. Wilhelm Frick
5. Hans Fritzsche
6. Walther Funk
7. Hermann Göring
8. Rudolf Hess
9. Alfred Jodl
10. Ernst Kaltenbrunner
11. Wilhelm Keitel
12. Gustav Krupp von Bohlen und Halbach (incapacitat medical)
13. Robert Ley (s-a sinucis înainte de a fi judecat)
14. Konstantin von Neurath
15. Franz von Papen
16. Erich Raeder
17. Joachim von Ribbentrop
18. Alfred Rosenberg
19. Fritz Sauckel
20. Hjalmar Schacht
21. Baldur von Schirach
22. Arthur Seyss-Inquart
23. Albert Speer
24. Julius Streicher

Fiecare inculpat a fost judecat pentru unul sau mai multe dintre capetele de acuzare, și sentințele au variat de la achitare la condamnare la moarte prin spânzurare.

Influența asupra dezvoltării legislației penale internaționale

Procesele de la Nürnberg au avut o mare influență asupra dezvoltării legislației penale internaționale. Comisia Juridică Internațională a publicat în 1950 raportul „Principii ale legii internaționale recunoscute în Carta Tribunalului de la Nürnberg și în judecata tribunalului”, în urma cererii Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Citește și Cele mai infame figuri ale dictaturii: top 10 lideri autoritari

Influența tribunalului se poate observa în propunerile de înființare a unei instanțe penale internaționale și în elaborarea codurilor penale internaționale, pregătite ulterior de Comisia Juridică Internațională. Problema tratatelor nesemnate de puterile Axei a dus la extinderea cutumelor în judecarea crimelor de război și a crimelor împotriva umanității. Pe planul legislației internaționale, consecința este că tratatul poate fi interpretat ca obligatoriu pentru toate statele, nu numai pentru cele care l-au semnat inițial, dacă este semnat de un număr suficient de țări și este în vigoare de suficient de mult timp. Acest aspect juridic este foarte controversat în dreptul internațional și încă dezbătut în publicațiile de specialitate.

Procesele de la Nürnberg au inițiat o mișcare pentru stabilirea imediată a unei instanțe penale internaționale, conducând în cele din urmă, după peste cincizeci de ani, la adoptarea Statutului Tribunalului Penal Internațional.

Concluziile proceselor de la Nürnberg au servit la elaborarea următoarelor acte:

1. Convenția privind genocidul, 1948.
2. Declarația Universală a Drepturilor Omului, 1948.
3. Convenția privind Abolirea Prescrierii Crimelor de Război și Crimelor Împotriva Umanității, 1968.
4. Convenția de la Geneva asupra Legilor și Cutumelor de Război, 1949, cu protocoalele sale adiționale din 1977.

Valabilitatea instanței

Validitatea Tribunalului de la Nürnberg a fost contestată în multiple rânduri, pe diverse considerente:

1. Inculpații nu au avut drept la recurs și nu au putut afecta selecția judecătorilor. S-a argumentat că tribunalul nu a fost imparțial și nu poate fi privit ca tribunal în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, A. L. Goodhart, profesor la Oxford, a contestat acest punct de vedere, comparând situația cu judecarea spionilor și aplicarea legilor în alte țări.
2. Judecătorul sovietic principal, Nikicenko, luase parte la procesele politice înscenate de Stalin în 1936-1938.
3. O acuzație împotriva lui Keitel, Jodl și Ribbentrop era legată de conspirația în vederea comiterii în 1939 a agresiunii împotriva Poloniei. Protocoalele secrete ale Pactului Molotov-Ribbentrop propuneau împărțirea Poloniei între germani și sovietici, dar liderii sovietici nu au fost judecați pentru aceeași conspirație. În schimb, tribunalul a declarat că protocoalele secrete ale Pactului de Neagresiune erau un fals.
4. S-a argumentat că definiția unei crime împotriva umanității era necunoscută la data comiterii crimei și că legea era retroactivă, încălcând principiile interzicerii legilor ex post facto și a principiului din legea penală nullum crimen, nulla poena sine praevia lege poenali.
5. Procesele s-au desfășurat sub propriile reguli ale dovezilor; rechizitoriile au fost elaborate ex post facto și nu s-au bazat pe legea vreunei țări; apărarea tu quoque a fost interzisă.

Citește și Biografia lui Vladimir Putin. Bunicul său a fost bucătarul lui Lenin și Stalin, tatăl spion NKVD

Un judecător al Curții Supreme de Justiție a SUA, Harlan Fiske Stone, a afirmat că procesele de la Nürnberg că au fost o înscenare, iar alt judecător, William Douglas, a afirmat că Aliații se făceau vinovați de „substituirea principiului cu forța” și că procesele au fost făcute fără principii, cu legi ex post facto pentru a satisface pasiunile și dorințele vremii.

Experimentele naziste asupra ființelor umane

Experimentele naziste asupra ființelor umane au fost o serie de experimente medicale efectuate pe un număr mare de prizonieri, inclusiv copii, în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste în timpul celui de-al doilea război mondial și al Holocaustului. Populațiile țintă vizate au inclus romi, sinti, polonezi, prizonieri sovietici, germani cu handicap și evrei din întreaga Europă.

Prizonierii au fost forțați să participe la aceste experimente fără consimțământul lor, care în mod obișnuit au dus la deces, traume, deformări sau dizabilități permanente, fiind considerate exemple de tortură medicală. La Auschwitz și în alte tabere, sub conducerea lui Eduard Wirths, deținuții au fost supuși unor experimente periculoase cu scopul de a ajuta personalul militar german, dezvolta noi arme, ajuta la recuperarea personalului militar rănit și promova ideologia rasială nazistă. Aribert Heim a efectuat experimente medicale similare la Mauthausen.

După război, crimele au fost judecate în cadrul „Procesului medicilor”, iar repulsia față de abuzurile comise a condus la elaborarea Codului de etică medicală de la Nuremberg. Medicii naziști implicați în proces au susținut că necesitatea militară și-a justificat experimentele de tortură, comparându-le cu traumele provocate de victimele cu daune colaterale ale bombardamentelor aliate. Cu toate acestea, Tribunalul a respins această apărare, care nu se poate aplica experimentelor duble ale lui Josef Mengele, efectuate asupra copiilor și fără nicio legătură cu necesitatea militară.

Procesul Judecătorilor

Procesul Judecătorilor, cunoscut și sub numele de Juristenprozess sau Statele Unite ale Americii vs. Josef Altstötter și alții, a fost al treilea dintre cele 12 procese de crimă de război organizate de autoritățile americane în zona lor de ocupație din Germania, în Nürnberg, după încheierea celui de-al doilea război mondial. Aceste procese, denumite colectiv „Procesele ulterioare de la Nürnberg”, au avut loc în fața instanțelor militare americane, separat de Tribunalul Militar Internațional.

Citește și Holocaustul în România: Istoric, victime și eforturile de memorie și educație

În Procesul Judecătorilor, cei 16 inculpați au fost juriști și avocați germani, dintre care nouă erau oficiali ai Ministerului Justiției Reich, iar ceilalți erau procurori și judecători ai instanțelor speciale și ale instanțelor poporului Germaniei Naziste. Aceștia au fost responsabili, printre altele, pentru punerea în aplicare și promovarea programului „purității rasiale” naziste prin intermediul legilor eugenice și rasiale.

Procesul a avut loc între 5 martie și 4 decembrie 1947, sub conducerea unui tribunal militar american format din judecători și procurori experimentați. Zece dintre inculpați au fost găsiți vinovați, patru fiind condamnați la închisoare pe viață și șase la închisoare pentru diverse durate, în timp ce patru persoane au fost achitate de toate acuzațiile. Procesul Judecătorilor a evidențiat importanța responsabilității individuale a juriștilor și a instituțiilor juridice în promovarea și aplicarea politicilor represive ale unui regim autoritar.

Cu certitudine, procesele de la Nürnberg au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării legislației penale internaționale, stabilind principii importante și oferind baza pentru elaborarea unor noi tratate și convenții. Cu toate acestea, validitatea instanței a fost contestată din diverse motive, inclusiv lipsa de imparțialitate a judecătorilor și aplicarea unor legi ex post facto.

Experimentele naziste asupra ființelor umane au fost un exemplu îngrozitor de abuz și tortură medicală, care a dus la suferință și moartea unui număr mare de prizonieri. Aceste crime au fost judecate în „Procesul medicilor”, iar revolta față de abuzurile comise a condus la elaborarea Codului de etică medicală de la Nuremberg, care viza să prevină astfel de experimente în viitor.

Astfel, procesele de la Nürnberg au reprezentat un moment important în istoria justiției internaționale, contribuind la dezvoltarea unor principii și standarde care să prevină repetarea crimelor oribile comise în timpul celui de-al doilea război mondial și al Holocaustului.