Proclamația de la Timișoara împlinește 32 de ani

Documentul „Proclamația de la Timișoara” împlinește, vineri, 32 de ani de la momentul în care a fost lansat, în Piaţa Victoriei/Operei din municipiu, în cadrul unei mari adunări populare formate din peste 15.000 de timişoreni, textul fiind citit din balconul Operei de către scriitorul George Şerban, iniţiatorul acesteia.

„Proclamația de la Timișoara” a devenit de notorietate mai ales prin Punctul 8, care cere eliminarea comuniştilor marcanţi şi a ofiţerilor de Securitate din cursa electorală.

Documentul original se află acum în patrimoniul Muzeului Naţional al Banatului (MNB).

„Populația oraşului Timișoara a fost iniţiatoarea Revoluţiei Române. Între 16 şi 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverşunat război cu unul dintre cele mai puternice şi mai odioase sisteme represive din lume. Pasionat de istorie, iniţiatorul ‘Proclamației de la Timișoara’, George Şerban, a înţeles încă din decembrie 1989 că obiectivele anticomuniste ale Revoluţiei Române trebuie sintetizate într-un document scris. După câteva luni, oamenii fostului regim sunt încă în funcţii cheie. Cei care îşi doreau o democraţie occidentală simt nevoia să acţioneze. În februarie 1990, textul lui George Şerban este supus la vot şi adoptat de conducerea Societăţii Timişoara. Primul punct al ‘Proclamației de la Timișoara’ afirmă că Revoluţia Română a fost profund anticomunistă”, arată, vineri, o postare pe Facebook a Muzeului Naţional al Banatului.

La punctul 5 se cer alegeri libere. Punctele 6 şi 7 sunt o pledoarie împotriva manipulării prin publicarea de urgenţă în tiraje de masă a unei istorii a comunismului şi se vorbeşte despre înţelegerea rolului pe care conducătorii FSN l-au avut în prelungirea regimului Ceauşescu. Urmează Punctul 8, care cere eliminarea comuniştilor marcanţi şi a ofiţerilor de Securitate din cursa electorală. Ultimele puncte se referă la liberalizarea economiei, la descentralizarea administrativă şi la reluarea legăturilor cu exilul românesc.

Citește și Mesajul IICCMER cu ocazia Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1945-1989, 9 martie 2022

Fiecare punct porneşte de la una din lozincile scandate pe străzile Timişoarei în zilele Revoluţiei.

„Punctul 8 pleacă de la ‘Jos comunismul’ şi ştim toţi că la 22 decembrie, când a apărut Ion Iliescu în balconul CC-ului, s-a scandat fără comunişti”, menţionează MNB.

În aprilie 1990, ca să se opună manipulărilor, liderii mişcării de la Timişoara au mers personal în marile oraşe ca să explice Proclamaţia. Simbolic, au făcut pe jos drumul până la Bucureşti. Televiziunea de stat şi-a menţinut politica pro-FSN, dar delegaţia de la Timişoara a fost primită cu braţele deschise de partidele istorice, organizaţiile civice şi de protestatarii anticomunişti din Capitală.

„Poate că multe paragrafe din ‘Proclamaţie’ par astăzi naive. Altele, deplasate sau redundante. Dar în întregul său – care gravitează în jurul celebrului Punct 8 – ea a fost un strigăt disperat de revoltă împotriva noii puteri şi a tentativelor acesteia de a perpetua un sistem criminal. ‘Proclamația de la Timișoara’ a fost, mai presus de orice, un puternic manifest anticomunist legitimat tragic de sângele vărsat în Timișoara şi apoi în toată ţara în decembrie 1989”, explică reprezentanţii Muzeului Naţional al Banatului.