Pseudoistoria și fascinația pentru trecutul alternativ al României

Pseudoistoria și teoriile exagerate despre trecutul României continuă să atragă atenția publicului, generând controverse și dezbateri aprinse. Aceste teorii, promovate de autori precum Paul Lazăr Tonciulescu sau Napoleon Săvescu, se concentrează pe idei despre un trecut glorios și unic al dacilor și al poporului român. Ele susțin că dacii ar fi fost nu doar o civilizație avansată, dar și precursorii multor culturi din lume. Afirmații precum „strămoșii noștri zburau cu nave spațiale” sau „Dacia se întindea de la Atlantic până în China” apar frecvent în lucrările unor astfel de autori.

Aceste idei sunt considerate de către specialiști drept pseudoistorie, un termen folosit pentru a descrie interpretări ale trecutului care nu se bazează pe dovezi istorice sau arheologice acceptate. Totuși, ele reușesc să capteze imaginația publicului datorită caracterului lor spectaculos și a sentimentului de mândrie națională pe care reușesc să-l trezească. Popularitatea acestor teorii este susținută și de rețele sociale, care oferă platforme largi pentru diseminarea unor astfel de idei.

Paul Lazăr Tonciulescu, de exemplu, este cunoscut pentru lucrări precum România, paradisul regăsit, în care susține ideea unei continuități neîntrerupte a poporului român de peste 2 milioane de ani și alte afirmații de acest tip. Daniel Roxin, pe de altă parte, se remarcă prin seria sa Dacii – adevăruri tulburătoare, în care aduce în prim-plan teorii despre dacii ca strămoși direcți ai civilizației globale. Un alt exemplu este Napoleon Săvescu, care a fondat mișcarea Noi suntem daci, promovând ideea că dacii au fost cea mai avansată civilizație din lume.

Astfel de lucrări sunt adesea criticate pentru lipsa de rigurozitate academică și pentru tendința de a selecta doar informații care susțin concluziile dorite. Istoricii subliniază faptul că multe dintre aceste teorii nu sunt susținute de dovezi arheologice sau documente istorice autentice. Mai mult, ele tind să ignore contextul istoric mai larg, concentrându-se pe construirea unei narațiuni menite să sporească mândria națională.

Un alt exemplu de autor cu influență în acest domeniu este Nicolae Densușianu, a cărui lucrare Dacia preistorică este considerată un punct de plecare pentru multe dintre teoriile dacomanice moderne. Aceasta susține că dacii ar fi fost o civilizație primordială care a influențat Egiptul, Grecia și Roma. Deși lucrarea sa a fost respinsă de majoritatea istoricilor, ea a devenit o sursă de inspirație pentru generații ulterioare de autori pseudoistorici.

Un alt nume care se remarcă este Adrian Bucurescu, cunoscut pentru teorii despre limba română ca limbă primordială și despre scrierea dacilor ca fiind sursa alfabetului latin. De asemenea, Constantin Olariu promovează idei despre legăturile dintre dacii antici și civilizațiile extraterestre, iar Vasile Rudan susține că strămoșii dacilor aveau abilități paranormale, cum ar fi telepatia.

Deși multe dintre aceste idei sunt larg respinse de comunitatea academică, ele continuă să atragă un public interesat de povești alternative despre trecut. Popularitatea lor poate fi explicată prin dorința de a redescoperi o identitate națională puternică .În ciuda atracției sale, pseudoistoria poate avea și efecte negative, mai ales în rândul generațiilor tinere. Lipsa de discernământ între cercetarea științifică riguroasă și speculațiile fără bază poate duce la o înțelegere distorsionată a trecutului.

De exemplu, multe teorii pseudoistorice sunt promovate în manuale alternative, în cărți populare sau în documentare accesibile online, ceea ce poate crea confuzie pentru cei care nu au o pregătire adecvată în domeniu. Aceste narațiuni ridică o serie de întrebări despre modul în care este percepută istoria și despre rolul pe care îl joacă imaginația și mitologia în construirea identității naționale.

Deși teoriile pseudoistorice nu ar trebui să fie acceptate ca fapte, ele pot fi un punct de plecare pentru o discuție mai amplă despre identitatea națională și despre modul în care percepem istoria. Sau poate mai bine ne resemnăm și acceptăm fenomenul? Cine mai are nevoie de metode științifice, dovezi arheologice și o cronologie istorică bine definită în 2025, când avem la dispoziție povești despre strămoși care construiau piramide, aveau avioane supersonice și dominau lumea?

E mai simplu – și mult mai palpitant – să credem că Dacia era buricul universului, că dacii ne-au dat alfabetul latin, iar limba română e mama tuturor limbilor. Poate că adevărata lecție pe care o învățăm din popularitatea pseudoistoriei nu e despre trecut, ci despre prezent: despre cât de ușor alegem miturile. 

Citește și Cultura în Rusia: Trei secole de confruntare cu autoritățile