Radio România Cultural lansează a doua ediţie a proiectului Rugă pentru pace

Distribuie

Radio România Cultural anunţă lansarea celei de-a doua ediţii a proiectului „Rugă pentru pace”, în cadrul campaniei „Viaţa într-o valiză”, prin care face un apel la solidaritate, empatie şi compasiune faţă de tragedia războiului din Ucraina.

„La un an de la declanşarea războiului, zeci de instituţii de cultură din România vor difuza simultan cu posturile Radio România, sâmbătă, 25 februarie, la ora 19,00, un fragment citit de Ana Blandiana din romanul ‘Internat’, semnat de autorul ucrainean Serhii Jadan: ‘Într-o zi, după ce te-ai trezit din somn, vezi că afară arde ceva. Tu n-ai aprins acel foc. Dar şi tu eşti nevoit să-l stingi'”, a informat, marţi, Radio România.

Considerată una dintre cele mai impresionante cărţi despre războiul din Donbas, „Internat” este un roman al formării ce se desfăşoară pe fundalul războiului şi pune accent pe consecinţele acestuia.

Poeta Ana Blandiana, un simbol al libertăţii româneşti, a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefaţa cărţii „Ultimii martori” de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina şi câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură.

Citește și Radio România marchează 94 de ani de existență cu evenimente şi programe speciale

Născut în 1974, la Starobilsk, Serhii Jadan a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Harkov.

Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără „Generalul Iuda” (1995), „Balade de război şi reconstrucţie” (2001), „Anarchy in the UKR” (2005), „Internat” (2017) şi „Jazz în Donbas” (2017). Versurile sale sunt cântate de cele mai cunoscute formaţii rock din Ucraina.

Serhii Jadan a primit celebrul Premiu al Păcii, acordat de Uniunea Editorilor şi Librarilor din Germania, distincţie care este decernată din 1950 şi care a mai fost primită de Vaclav Havel, Mario Vargas Llosa, Amos Oz, Hermann Hesse, Svetlana Aleksievici, Orhan Pamuk şi mulţi alţii.

În 2022, Serhii Jadan a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură de către Academia Poloneză şi a obţinut şi Premiul pentru Libertate al Fundaţiei Frank Schirrmacher.

Cunoscutul scriitor ucrainean se află de la începutul războiului în oraşul natal, Harkov, unde sprijină ca voluntar armata ucraineană.