Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat vineri că Sibiul, fostă capitală culturală europeană, este „cel mai relevant oraş cultural al României”, care este susţinut turistic de către Consiliul Europei prin includerea unei cafenele din centrul istoric al municipiului în Traseul Cultural – Historic Cafés Route, informează Agerpres.
„Cu fiecare ocazie, la Sibiu se întâmplă lucruri pozitive din punct de vedere cultural şi lucrul acesta demonstrează că Sibiul este, fără niciun alt comentariu, cel mai relevant oraş cultural al României şi unul din ce în ce mai apreciat pe plan internaţional şi pentru acest fapt îi felicit pe toţi cei care pun umărul la crearea acestui brand pentru Sibiu. Faptul că la nivelul Consiliului Europei se doreşte susţinerea turistică a oraşului Sibiu prin promovarea gastronomiei, tradiţiei, patrimoniului, subliniază potenţialul uriaş al Sibiului şi faptul că poate reprezenta foarte bine patrimoniul şi bogăţia istorică culturală a Europei”, a afirmat Raluca Turcan.
Un restaurant cu cafenea a fost inclus, vineri, în Traseul Cultural al Consiliului Europei – Historic Cafés Route. Prezentă la acest eveniment, Raluca Turcan a spus că aceste cafenele din clădiri monument istoric pot atrage foarte mulţi turişti.
Citește și Arhiepiscopia Sibiului cere interzicerea proiecţiei filmului „Arsenie. Viaţa de apoi” la Astra Film Festival
„Ruta cafenelelor tradiţionale practic pune în valoare cafenele aflate în clădiri monument istoric cu o vechime de peste o sută de ani şi această rută reprezintă un catalizator pentru turişti. Şi în momentul în care turiştii sunt canalizaţi pe anumite destinaţii se creează dezvoltare comunitară. Este un exemplu de dezvoltare prin cultură în toate valenţele. Şi asta se răsfrânge pe toată linia circuitului economic, de la dezvoltare comunitară până la calitatea vieţii fiecărui cetăţean. Această evidenţiere a clădirilor de patrimoniu, a potenţialului gastronomic, a tradiţiilor comunităţilor în care se derulează ruta, a cafenelelor tradiţionale constituie o carte de vizită pe care cu toţii va trebui să o valorificăm. (…) Am convingerea că anul viitor vom reuşi să creăm nişte evenimente, astfel încât acest brand de cafenea tradiţională în clădire de patrimoniu, să poată să fie promovat”, a mai spus Raluca Turcan.
Raluca Turcan consideră că, „România are un potenţial uriaş în materie de patrimoniu construit, dar şi de patrimoniu imaterial. Aici, în această rută istorică a cafenelelor, se îmbină patrimoniul construit cu patrimoniul imaterial.”