Rata de participare la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, a fost 83,17%, iar 26 de candidaţi au fost eliminaţi pentru „fraudă sau tentativă de fraudă”, informează Ministerul Educaţiei.
Potrivit sursei citate, din promoţia de absolvenţi ai acestui an înscrişi la concurs, s-au prezentat 81,70%.
Un număr de 2.623 de candidaţi dintre cei prezenţi s-au retras (2.541 de candidaţi din motive personale, respectiv 82 de candidaţi din motive medicale). Procentul candidaţilor retraşi, din totalul candidaţilor prezenţi, este 9,87%.
„26 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă şi nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul şcolar 2023 – 2024. Au fost transmise către cele 12 centre de evaluare (constituite pe discipline, la nivel naţional) 23.893 de lucrări (12 lucrări au fost anulate la centrul de concurs, după încheierea probei). Lucrările scrise vor fi evaluate în 12 centre de evaluare, constituite pe discipline, la nivel naţional”, afirmă aceeaşi sursă.
Citește și Profesorul universitar Petru Berce, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21,00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12,00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menţionat în data de 26 iulie.
Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 şi 28 iulie.