Rata de promovare a examenului de Bacalaureat

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat a crescut la 76,4%

Distribuie

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat luni că rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an este de 76,4%, marcând o creștere de 3,6% față de anul trecut, când rata a fost de 72,8%.

În cadrul acestei sesiuni, 39 de candidați au obținut media 10 la toate probele scrise. Probele scrise s-au desfășurat în 477 de centre de examen, iar toți cei care au solicitat condiții adaptate pentru susținerea examenului au beneficiat de acestea. În total, au fost aprobate cazuri speciale pentru 772 de candidați.

Deca a subliniat, într-o conferință de presă, că la examen au participat 14.000 de profesori asistenți și peste 10.000 de profesori evaluatori. Ministerul Educației a publicat rezultatele pe site-ul dedicat, luni, la ora 11:30.

Conform datelor înregistrate, 99.371 de candidați au promovat examenul de Bacalaureat (95.112 din promoția curentă și 4.259 din promoțiile anterioare), din totalul celor 130.041 prezenți. Rata cumulată de promovare, înainte de contestații, este de 76,4%, în creștere cu 3,6% față de prima sesiune a anului trecut.

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de anul anterior. În cazul promoțiilor anterioare, procentul de promovare este de 31,9%, comparativ cu 28,5% în anul precedent.

Citește și Ligia Deca: Educaţia este esenţială în a menţine o societate democratică

Au fost absenți 4.373 de candidați, iar 103 au fost eliminați. Numărul notelor de 10 pe probe de examen este următorul:

  • Limba și literatura română: 408;
  • Limba și literatura maternă: 21;
  • Proba obligatorie a profilului: 3.279 (Matematică: 2.424, Istorie: 855);
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 4.866, cele mai multe note de 10 fiind obținute la disciplina Logică și argumentare: 1.234.

Contestațiile pot fi depuse luni, între orele 12:00 și 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin care confirmă că sunt conștienți de faptul că nota finală poate fi modificată în urma soluționării contestației.

Rezultatele au fost afișate online și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și prenumelui candidaților, în conformitate cu prevederile GDPR. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate pe 12 iulie.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • Obținerea notei 5 (cel puțin) la toate probele scrise;
  • Obținerea unei medii de cel puțin 6 la probele scrise.