Războiul din Vietnam (1955-1975) – O privire asupra conflictului care a divizat lumea

Războiul din Vietnam, un conflict îndelungat și devastator care a avut loc între anii 1955 și 1975, a fost unul dintre cele mai controversate și polarizante evenimente ale secolului XX. Acest război a opus Vietnamul de Nord, comunist și susținut de URSS și China, împotriva Vietnamului de Sud, născut din divizarea peninsulei și sprijinit de Statele Unite și alte națiuni occidentale.

Contextul istoric

După al Doilea Război Mondial, colonialismul european a început să se dezintegreze în Asia de Sud-Est. În 1954, Franța a semnat Acordurile de la Geneva, care au pus capăt dominației franceze în Indochina și au divizat temporar Vietnamul de-a lungul paralelei 17, cu intenția de a organiza alegeri pentru reunificare în 1956. Totuși, aceste alegeri nu au avut loc, deoarece guvernul Vietnamului de Sud, sprijinit de SUA, s-a opus lor, temându-se de o victorie a liderului comunist Ho Chi Minh. Astfel, Vietnamul a rămas divizat, iar tensiunile au continuat să crească între cele două state.

Colonialismul și lupta pentru independență

Franța a început cucerirea Indochinei la sfârșitul anilor 1850, care s-a terminat prin 1893. Tratatul de la Hue din 1884 a asigurat baza stăpânirii coloniale franceze pentru următoarele șapte decenii. În aceste șapte decenii de ocupație colonială au fost mai multe revolte împotriva puterii coloniale, dintre care cea mai mare succes a avut-o Frontul Comun al Viet Minh, fondat în 1941 de SUA și Partidul Național Chinez în lupta împotriva ocupației Japoneze și condus de Partidul Comunist din Indochina. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1940, Franța a fost înfrântă de Germania, Franța fiind condusă de Guvernul de la Vichy, ceea ce a avut ca rezultat colaborarea oficialităților conduse de Regimul Francez de la Vichy cu ocupanții japonezi, în sensul că Franța continua să conducă coloniile, dar puterea era în mâna japonezilor.

Viet Minh s-a format pentru a lupta pentru independența față de Franța, dar se opunea, de asemenea, și ocupației japoneze. Viet Minh, cu sprijinul SUA și Partidului Național Chinez, lupta pentru cucerirea independenței față de Franța, dar și împotriva ocupației japoneze. Liderul Viet Minh, Ho Și Min a fost suspectat că este comunist și a fost închis un an de Partidul Naționalist Chinez. Dubla ocupație de către Franța și Japonia a continuat până în momentul când forțele germane au fost scoase din Franța și autoritățile coloniale franceze au început negocieri secrete cu Forțele Franței Libere.

Citește și Mișcarea pentru drepturile civile din SUA în anii 1960: O luptă istorică pentru egalitate și justiție

Temându-se că nu mai pot avea încredere în autoritățile franceze, Armata Japoneză, la 9 martie 1945, i-a internat, asumându-și administrarea directă a Indochinei franceze cu împăratul Bao Dai la conducerea statului marionetă Imperiul Vietnamului. În anii 1944–1945, datorită efectului combinat al vremii nefavorabile cu exploatarea franco-japoneză, Vietnamul a fost lovit de foamete, din populația de 10 milioane, care locuia în zona afectată, 1 milion au murit de foame.

Exploatând situația creată de lipsurile administrației datorită internării francezilor, Viet Minh, în martie 1945, a îndemnat populația să jefuiască depozitele de orez și să refuze plătirea impozitelor. Prin urmare, între 75 și 100 de depozite au fost jefuite. Această rebeliune împotriva efectelor foametei și ale autorităților au fost, parțial, responsabile pentru creșterea popularității Viet Minh-ului, care, în această perioadă, a recrutat mulți membri.

În august 1945, japonezii au fost înfrânți și s-au predat necondiționat. După înfrângerea Japoniei din august 1945, în Indochina Franceză s-a creat un vid de putere care a fost ocupat de Viet Minh. În 2 septembrie 1945, în fața unei mulțimi de 500 000 persoane, Ho Și Min a declarat independența Republicii Democratice Vietnam. Principalele forțe aliate victorioase din cel de-al Doilea Război Mondial (Marea Britanie, Statele Unite, și Uniunea Sovietică) au fost de acord că zona a aparținut francezilor. Deoarece francezii nu aveau nave, arme, sau soldați pentru a reocupa imediat Vietnamul, marile puteri au ajuns la un acord conform căruia trupele britanice să ocupe partea de sud, în timp ce forțele naționaliste chineze ar intra în partea de nord. La 14 septembrie 1945 trupele naționaliste din China au intrat în nord pentru a dezarma trupele japoneze aflate la nord de paralela 16.

Citește și Războaiele Religioase din Europa: Context, cauze și impact asupra continentului

Când britanicii au aterizat în partea de sud, au reînarmat forțele franceze internate, precum și părți ale forțelor japoneze care s-au predat pentru a le ajuta la recuperarea sudului Vietnamului, deoarece britanicii nu dispuneau de trupe suficiente pentru a face acest lucru ei înșiși. Urmând indicațiile pe linie de partid de la Moscova, Ho Și Min, inițial, a încercat să negocieze cu francezii, care, încet-încet, restabileau controlul francez asupra teritoriului țării. În ianuarie 1946 Viet Minh a câștigat alegerile din zona centrală și de nord a Vietnamului.

La 6 martie 1946, Ho Chi Min a semnat un acord care să permită forțelor franceze să înlocuiască Forțele Naționaliste din China, în schimbul recunoașterii de către Franța a Republicii Democrate Vietnam, ca o republică „liberă” în cadrul Uniunii Franceze, cu mențiunea că specificul unei astfel de recunoașteri urmează să fie stabilită în viitoarele negocieri. Francezii au aterizat în Hanoi, în martie 1946, și, până în luna noiembrie a aceluiași an, au alungat Viet Minh din oraș. Forțele britanice au plecat la 26 martie 1946,

Desfășurarea războiului

Războiul a început în 1955 și a durat 20 de ani, fiind marcat de lupte intense și tactici de gherilă de ambele părți. Frontul Național de Eliberare (FNE), o mișcare de gherilă comunistă formată în Vietnamul de Sud, a luptat împotriva forțelor sud-vietnameze și americane, primind sprijin din partea Vietnamului de Nord.

În 1965, Statele Unite au trimis trupe terestre în Vietnam pentru a sprijini guvernul sud-vietnamez. Această implicare militară a crescut treptat în următorii ani, ajungând la apogeul său în 1968, când aproximativ 550.000 de soldați americani se aflau în Vietnam.

Războiul a devenit tot mai nepopular în SUA și în alte țări occidentale, în special după Ofensiva Tet din 1968, o serie de atacuri surpriză ale FNE și trupelor nord-vietnameze asupra orașelor sud-vietnameze. Deși Ofensiva Tet a fost în cele din urmă respinsă, aceasta a schimbat percepția publică asupra războiului și a dus la creșterea opoziției.

În 1969, președintele american Richard Nixon a început să implementeze politica de „vietnamizare”, care consta în retragerea treptată a trupelor americane și transferul responsabilităților militare către forțele sud-vietnameze. Acest proces a fost însoțit de negocieri de pace între Statele Unite, Vietnamul de Nord, Vietnamul de Sud și FNE, care au culminat cu Acordurile de pace de la Paris, semnate în 1973.

Conform acestor acorduri, SUA au fost de acord să retragă toate forțele militare, iar Vietnamul de Nord a promis să respecte integritatea teritorială a Vietnamului de Sud. Deși acordurile prevedeau un armistițiu temporar, luptele au continuat între forțele nord-vietnameze și cele sud-vietnameze.

În cele din urmă, în 1975, forțele nord-vietnameze au lansat o ofensivă majoră, cucerind Saigonul, capitala Vietnamului de Sud. Acest eveniment a marcat sfârșitul războiului și reunificarea Vietnamului sub un guvern comunist.

Împărțirea Vietnamului și creșterea tensiunilor

După încheierea Războiului de Independență al Vietnamului în 1954, Conferința de la Geneva a stabilit împărțirea temporară a Vietnamului de-a lungul paralelei 17, cu comuniștii controlând partea de nord și guvernul sprijinit de Franța și SUA în sud. Această împărțire a fost concepută să dureze doar doi ani, până la organizarea de alegeri libere în 1956, pentru a determina viitorul guvern al țării reunificate.

Cu toate acestea, nici Statele Unite, nici guvernul din Sud-Vietnam nu au fost de acord să participe la alegerile propuse pentru 1956, de teamă că Ho Și Min și comuniștii ar câștiga. Ca urmare, Vietnamul a rămas împărțit, iar tensiunile între cele două părți au continuat să crească.

În 1955, Ngô Đình Diệm, un politician anticomunist, a preluat puterea în sud, după ce a înlăturat pe împăratul Bao Dai într-un referendum controversat. Sub conducerea lui Diệm, regimul din sud a început să persecute budismul și să consolideze puterea în mâinile familiei sale. Aceste acțiuni au dus la nemulțumire și opoziție în rândul populației sud-vietnameze, inclusiv în rândul comuniștilor locali cunoscuți sub numele de Viet Cong.

Citește și Vietnam cere Netflix să retragă un serial sud-coreean care „denaturează istoria”

SUA, neliniștite de creșterea influenței comuniste în Vietnam, au început să sprijine regimul lui Diệm cu ajutor militar și economic. Acest sprijin s-a intensificat în anii ’60, pe măsură ce conflictul dintre nord și sud a escaladat în ceea ce avea să devină Războiul din Vietnam. În același timp, guvernul nord-vietnamez și Viet Cong-ul au primit sprijin semnificativ din partea Chinei și Uniunii Sovietice, transformând conflictul vietnamez într-un război proxy al Războiului Rece.

Pe măsură ce tensiunile și violența au crescut, au apărut și mai multe încercări de negocieri de pace. Cu toate acestea, aceste eforturi nu au dus la o soluție pașnică a conflictului, iar Războiul din Vietnam a continuat să se desfășoare până în 1975, când forțele nord-vietnameze au cucerit Saigon și au reunificat țara sub un guvern comunist.

Impactul Războiului din Vietnam

Războiul din Vietnam a avut un impact profund asupra lumii, atât în ​​timpul său, cât și în anii de după încheierea sa. În primul rând, acesta a dus la moartea a aproximativ 58.000 de soldați americani și a peste 2 milioane de vietnamezi, dintre care mulți erau civili. Costurile materiale și umane ale războiului au fost enorme și s-au resimțit în toată regiunea.

Pe plan internațional, războiul a contribuit la polarizarea lumii între blocul occidental, condus de Statele Unite, și blocul comunist, condus de URSS și China. Această polarizare a dus la o serie de conflicte proxy, precum războiul din Vietnam, care au alimentat tensiunile și au pus în pericol pacea globală.

Războiul din Vietnam a avut și un impact semnificativ asupra politicii și societății americane. A crescut opoziția față de război și a alimentat mișcările de protest ale anilor ’60 și ’70, care au militat pentru drepturile civile, egalitatea de gen și pacea mondială. De asemenea, a condus la o pierdere de încredere în guvernul SUA, în special după dezvăluirile privind secretizarea informațiilor și manipularea opiniei publice.