Regina Elisabeta a II-a a murit, la 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat, informează agențiile de presă internaționale.
Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Windsor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, ca fiică a prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a a fost şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat, printr-o proclamaţie regală, la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg şi Gotha cu cel de Windsor, în contextul creat de Primul Război Mondial.
Atât prinţesa Elisabeta, cât şi sora sa mai mică, prinţesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) şi a guvernantei, potrivit www.royal.uk. Cursurile şcolare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar şi lecţii de dans, muzică şi artă, echitaţie.
Moartea suveranului George al V-lea, bunicul său, la 20 ianuarie 1936, a schimbat în întregime soarta prinţesei. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, având titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.
Citește și O vilă romană a fost îngropată în Anglia pentru „generaţiile viitoare”
Numită colonel, şef al Gărzii de Grenadieri, de către tatăl său, Elisabeta şi-a făcut prima apariţie publică în 1942, când a inspectat trupele. A început să-şi însoţească părinţii în vizitele oficiale pe care aceştia le efectuau în ţară. Prinţesa s-a alăturat, în 1945, Serviciului Teritorial Auxiliar, învăţând să conducă maşina şi dobândind noţiuni de mecanică. Munca sa de voluntariat a durat doar câteva luni, dar i-a arătat prinţesei o lume diferită faţă de cea regală.
Prinţesa Elisabeta s-a căsătorit cu prinţul Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei şi stră-strănepot al reginei Victoria, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică. Nunta a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh. Prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964) sunt cei patru copii ai cuplului.
Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher. Difuzată la radio, întreaga ceremonie a fost, pentru prima oară, transmisă şi la televizor, în întreaga lume. Reşedinţa principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.
Citește și Miriapod gigantic, vechi de 326 de milioane de ani, descoperit pe plaja Northumberland (Anglia)
În acel moment, Regatul Unit era un imperiu impresionant, format din dominioane şi posesiuni. În anii ’50 şi ’60, multe dintre acestea şi-au declarat independenţa, Imperiul Britanic devenind ”Commonwealth of Nations”. În 1953, regina şi soţul său au plecat într-un turneu care a durat şase luni, în care au vizitat 13 ţări. A devenit primul monarh care a vizitat Australia şi Noua Zeelandă. În 1957, a făcut o vizită de stat în SUA, în cadrul căreia s-a adresat Adunării Generale a ONU, în numele Commonwealth-ului. Totodată, a fost primul monarh care a deschis o sesiune parlamentară, respectiv pe cea a Parlamentului canadian.
De-a lungul anilor ’70 şi ’80, regina Elisabeta a II-a a continuat să călătorească. În 1973, a participat la Conferinţa Commonwealth-ului de la Ottawa, Canada şi, în 1976, a călătorit în Statele Unite ale Americii. O săptămână mai târziu, Majestatea Sa se afla în Montreal, Canada, unde a deschis Jocurile Olimpice de Vară. În 1979, suverana a călătorit în Kuweit, Bahrain, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Oman, vizită care a atras atenţia şi respectul la nivel internaţional. Regina Elisabeta a II-a a întreprins, în 2011, o vizită istorică în Irlanda, fiind prima vizită a unui monarh britanic din 1911.
În 1977, a avut loc Jubileul de Argint, respectiv 25 de ani de la ascensiunea sa pe tron, în 2002 a fost aniversat Jubileul de Aur şi în 2012, Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie. A devenit, trei ani mai târziu, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901), notează www.royal.uk.
Citește și Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie spun că au identificat cauza probabilă a cazurilor de hepatită acută la copii
La 6 februarie 2017, regina Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care a sărbătorit jubileul de safir – un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Monarh activ şi susţinător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice, regina Elisabeta a II-a a adus în centrul atenţiei, prin acţiunile sale, afirmarea identităţii naţionale şi unitatea, continuitatea, dar şi stabilitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regina a fost comandantul suprem al forţelor armate şi guvernatorul suprem al Bisericii Angliei, a desemnat premierul, a desemnat miniştri, arhiepiscopi şi episcopi. Regina a fost sursa onorurilor, conferind medalii şi ordine. A avut sub patronajul său peste 600 organizaţii caritabile sau cu scop educativ şi social, 400 dintre acestea fiind înfiinţate în 1952.
Începând din 2016, regina şi-a limitat programul de vizite peste hotare, dar a continuat să primească la Palatul Buckingham înalţi oaspeţi din străinătate. Totodată, şi-a redus implicarea în activităţile organizaţiilor şi instituţiilor de caritate, academice şi sportive şi a transferat numeroase îndatoriri regale şi patronaje prinţului Charles, moştenitorul tronului, fiului acestuia, William, şi altor oficiali regali. Ea a continuat să îndeplinească îndatoriri regale simbolice, precum deschiderea sesiunii Parlamentului britanic.
Citește și Steve Grimmett, solistul trupei britanice de heavy metal Grim Reaper, a murit la vârsta de 62 de ani
În 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au părăsit Palatul Buckingham şi s-au mutat la Castelul Windsor, reşedinţa regală situată la vest de Londra. O serie de angajamente publice ale reginei au fost anulate.
Pe fondul mai multor probleme de sănătate, la 9 aprilie 2021, soţul său, prinţul consort Philip a încetat din viaţă la vârsta de 99 de ani. Regina a decretat opt zile de doliu naţional. Funeraliile au avut loc la 17 aprilie, ducele de Edinburgh fiind înmormântat la Capela St. George de la Castelul Windsor. Prinţul Philip s-a retras din viaţa publică la 2 august 2017, după un parcurs de 65 de ani, în cursul căruia a onorat în total 22.219 angajamente individuale, a efectuat 637 de vizite oficiale în străinătate şi a rostit aproape 5.500 de discursuri. La 20 noiembrie 2017, regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au devenit primul cuplu din istoria monarhiei britanice care şi-a celebrat nunta de platină, eveniment care a fost marcat de clopotele catedralei Westminster.
În octombrie 2021, regina Elisabeta a II-a a petrecut o noapte într-un spital din Londra din cauza unei afecţiuni a cărei natură nu a fost dezvăluită. La recomandarea medicilor de se odihni, suverana şi-a limitat activităţile oficiale în principal la reuniuni în format online. În februarie 2022, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, având simptome uşoare.
Citește și Acad. Georgeta Filitti: Regina Maria trebuie să-şi găsească un loc în Dicționarul Scriitorilor Români
Regina Elisabeta a II-a a declarat, la 14 martie 2022, într-un mesaj prilejuit de Ziua Commonwealth, că viaţa ei va rămâne pentru totdeauna dedicată serviciului public. Suverana şi-a anulat, în ultimul moment, participarea la o slujbă religioasă de marcare a acestei sărbători.
La 29 martie 2022, regina a apărut în public, prima dată de la moartea celui care i-a fost alături timp de 73 de ani, când a participat la ceremonia religioasă organizată în memoria soţului ei, prinţul Philip.
La 21 aprilie 2022, Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a aniversat împlinirea a 96 de ani, în contextul în care anul acesta s-au împlinit, în 6 februarie, 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. A fost primul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, eveniment marcat de o serie de acţiuni şi evenimente.
Punctul culminant al acestora a avut loc în perioada 2 iunie (ziua încoronării sale oficiale din 1953) – 5 iunie 2022, când, printre alte festivităţi importante, a fost organizată şi tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, care a marcat, în mod oficial, ziua de naştere a suveranei britanice, notează site-ul oficial al Familiei Regale, www.royal.uk. În mod obişnuit, ziua oficială de naştere era sărbătorită în a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, însă anul acesta a fost mutată pentru a da startul evenimentelor prilejuite de Jubileul de Platină, arată www.countryliving.com.
Citește și Filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă” va fi prezentat la Bucharest International Film Festival 2022
În vara anului 2022, regina Elisabeta a II-a şi-a redus frecvenţa apariţiilor publice din cauza stării de sănătate. La 2 septembrie, pe fondul unor probleme de mobilitate, nu a participat la Braemar Highland Gathering din Scoţia, un eveniment cu o îndelungată tradiţie, de la care suverana Marii Britanii a absentat pentru prima dată de când a urcat pe tronul ţării, în urmă cu 70 de ani.
Patru zile mai târziu, la 6 septembrie, Liz Truss a fost primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral din Scoţia, pentru a fi numită oficial prim-ministru britanic. În imaginile publicate de serviciile casei regale, suverana în vârstă de 96 de ani, sprijinită de un baston, îi strângea mâna noului premier britanic, în vârstă de 47 de ani, care a devenit astfel cel de-al 15-lea şef al guvernului britanic în timpul celor 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta.
Membrii familiei regale britanice s-au grăbit să fie alături de regina Elisabeta a II-a – cea mai longevivă suverană a Marii Britanii şi cel mai bătrân monarh din lume – după ce, la 8 septembrie, medicii s-au declarat îngrijoraţi de starea de sănătate a suveranei.