13 reprezentanți ai cultelor religioase, recunoscute de statul român, consideră că Religia ar trebui să poată fi aleasă de către elevi ca probă la examenul de Bacalaureat. Aceștia i-au trimis ministrei Educației, Ligia Deca, o solicitare în acest sens, potrivit Edupedu.
Reprezentanții bisericilor vorbesc despre faptul că Religia nu ar trebui discriminată ca disciplină școlară, în raport cu celelalte discipline din trunchiul comun, care pot fi alese de elevi pentru a susține probe la Bac.
„Nediscriminarea Religiei în raport cu alte discipline școlare din trunchiul comun, prin includerea acesteia în lista disciplinelor școlare, la alegere, în cadrul examenului național de Bacalaureat pentru ca elevii care frecventează orele de religie să aibă posibilitatea de a-și valorifica și verifica competențele dobândite la această disciplină, una dintre puținele care se studiază pe tot parcursul învățământului preuniversitar și singura care a fost validată de majoritatea covârșitoare a părinților” susțin reprezentanții bisericilor.
Citește și Cursuri gratuite de pregătire pentru Bacalaureat la Universitatea Transilvania din Brașov
Astfel, clericii semnatari cer modificarea Articolului 99 din proiectul legii învățământului preuniversitar, alineatele 4), 5) și 6). În același document, cultele au solicitat și ca diversitatea să nu mai fie definită în proiectul legii învățământului, iar profesorii să nu mai fie obligați să o promoveze. Acestea mai solicită ca sintagma „orientare sexuală” să fie ștearsă din document.
Documentul este semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Înaltpreasfințitul Părinte Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București – Biserica Romano-Catolică, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian – Biserica Unită cu Roma, Rego-Catolică, Preasfințitul Episcop Datev Hagopian – Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, Episcopul Bela Kato al Bisericii Reformate din România, Episcopul Reinhart Guib – Biserica Evanghelică C.A. din România, Episcopul Dezso Zoltan Aorjani al Bisericii Evanghelice Lutherane din România, Episcopul Istvan Kovacs al Bisericii Unitariere Maghiare, Viorel Iugam, președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, Cornel Haureș – președintele Bisericii Creștine după Evanghelie din România, Pastorul Ioan Filip – președintele Bisericii lui Dumnezeu Apostolice din România – Cultul Creștin Penticostal, Aurel Neamțu – președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Mulfiul Iusuf Muurat – Șeful Comunității Musulmane din România.