Cuba, un stat insular în Marea Caraibelor, a avut o istorie plină de turbulențe, lupte pentru putere și conflicte socio-politice. Poate că niciun alt eveniment nu a avut un impact mai mare asupra istoriei și identității sale moderne decât Revoluția Cubaneză.
Zorii revoluției
La 26 iulie 1953, un grup de rebeli slab înarmați a inițiat un eveniment care avea să schimbe cursul istoriei Cubei – Revoluția Cubaneză. Atacând Bărăcile Moncada din Santiago și bărăcile din Bayamo, rebelii, conduși de Fidel Castro și fratele său Raúl Castro Ruz, și-au asumat răspunderea de a răsturna un regim corupt și opresiv.
Atacul a fost unul dramatic și încărcat de riscuri, cu rebelii înarmați doar cu puști și grenade. Autoritățile locale, având superioritate numerică și de armament, au răspuns cu o forță brutală. S-a estimat că în urma luptelor au fost uciși aproximativ cinci rebeli, iar alți 56 au fost executați ulterior de forțele lui Batista. Aceste pierderi însă au avut un efect galvanizator asupra celor care au supraviețuit, alimentând spiritul de revoltă și determinarea de a răsturna regimul.
Unul dintre cei căzuți a fost Abel Santamaría, comandantul secund al asaltului asupra Bărăcilor Moncada. Arestat în timpul luptelor, a fost torturat și executat în aceeași zi. Deși a pierit în conflict, el a devenit un simbol al sacrificiului și al rezistenței în fața opresiunii.
După asalt, supraviețuitorii au fost capturați și judecați. Fidel Castro și fratele său Raúl au fost printre cei care au fost arestați. În timpul procesului, Fidel Castro a ținut un discurs care a durat patru ore, în care a condamnat brutalitatea regimului lui Batista și a declarat cu convingere: „Condamnați-mă, nu contează. Istoria mă va achita”.
Sentința lor a fost una grea. Fidel Castro a fost condamnat la 15 ani de închisoare, iar Raúl Castro la 13. Cu toate acestea, destinul avea să le rezerve o cotitură neașteptată. În 1955, sub presiunea publică și internațională, regimul lui Batista a fost forțat să-i elibereze pe toți prizonierii politici, inclusiv pe frații Castro.
După eliberare, frații Castro nu au încetat să viseze la o Cuba liberă și democratică. S-au refugiat în Mexic, unde s-au pregătit pentru a răsturna regimul lui Batista. În această perioadă, s-au întâlnit și cu Ernesto „Che” Guevara, un alt revoluționar, care avea să joace un rol crucial în revoluția care urma.
Antrenamentele pentru războiul de gherilă au fost conduse de către Alberto Bayo, un veteran al Războiului Civil Spaniol. Împreună, au construit o forță capabilă să se confrunte cu armata cubaneză și să inițieze o revoltă la scară largă.
Desantul cu Granma și marșul spre Munții Sierra Maestra
În decembrie 1956, încărcată cu rebeli și speranțe, iahtul Granma a ajuns în Cuba. Debarcarea a fost una problematică, întârziată de două zile din cauza greutății excesive a navei, ceea ce a complicat coordonarea cu alte grupuri de rezistență. Dar, chiar și cu aceste dificultăți, rebelii au reușit să se îndrepte spre munții Sierra Maestra.
Aici, în ciuda confruntărilor intense cu forțele lui Batista, rebelii au reușit să se regrupeze, să își consolideze forțele și să pregătească terenul pentru un război de gherilă împotriva regimului. A fost o perioadă de mari provocări, dar și de solidaritate și hotărâre, în timpul căreia rebelii au câștigat încrederea populației locale și au construit bazele mișcării revoluționare.
La scurt timp după preluarea puterii, Fidel Castro a înființat o miliție revoluționară pentru a-și mări controlul asupra foștilor rebeli și asupra populației. A înființat de asemenea și Comitete pentru Apărarea Revoluției la sfârșitul lunii septembrie 1960. Un număr mare de informatori a fost recrutat din rândul populației. Comitetele pentru Apărarea Revoluției aveau drept sarcină menținerea „vigilenței asupra activităților contra-revoluționare”.
În urma legii reformei agrare, adoptată la 17 mai 1959, guvernul revoluționar a confiscat proprietăți private în valoare de 25 de miliarde de dolari până la sfârșitul anului 1960. Cuba a decis pe 6 august 1960 naționalizarea tuturor proprietăților deținute de către firmele străine, inclusiv cele SUA. Statele Unite ale Americii au decis drept urmare înghețarea tuturor activelor cubaneze din țară, oprirea relațiilor diplomatice și înăsprirea embargoului asupra Cubei. Acest embargo este încă în vigoare la 50 de ani după Revoluția Cubaneză. Ca răspuns la deciziile administrației Eisenhower, Cuba a cerut sprijinul Uniunii Sovietice.