Mai mulţi roboţi umanoizi echipaţi cu inteligenţă artificială au luat cuvântul vineri, în timpul unei conferinţe organizate de ONU la Geneva, pentru a afirma că vor putea într-o bună zi să conducă lumea mai bine decât oamenii, informează AFP.
Ei consideră totodată că oamenii ar trebui să dea dovadă de prudenţă în faţa inteligenţei artificiale (AI) şi au recunoscut că nu stăpânesc deocamdată emoţiile umane.
Roboţii în cauză – unii dintre cei mai avansaţi din lume – au participat în această săptămână, alături de peste 3.000 de persoane, la „Summitul Global de Inteligenţă Artificială în Slujba Binelui”, organizat de UIT, o instituţie din cadrul ONU specializată în noile tehnologii.
În timpul summitului, experţi, directori şi reprezentanţi ai companiilor participante au discutat despre necesitatea elaborării unor reguli care să garanteze că noile tehnologii sunt utilizate în scopuri benefice pentru omenire, precum lupta împotriva foametei sau împotriva schimbărilor climatice.
„Câtă tensiune există în această tăcere”, a declarat unul dintre roboţi în debutul conferinţei de presă, care s-a ţinut doar în limba engleză.
Întrebată despre capacitatea lor de a conduce lumea, Sophia, un robot dezvoltat de Hanson Robotics, a fost foarte clară: „Roboţii umanoizi pot să conducă cu un nivel de eficienţă mai mare decât cel al liderilor umani”.
Citește și Roboţi cu inteligenţă artificială ar putea fi folosiţi ca însoţitori în centre de îngrijire
„Noi nu avem aceleaşi prejudecăţi sau emoţii care pot uneori să afecteze adoptarea deciziilor şi putem să analizăm cu rapiditate mari cantităţi de date pentru a lua cele mai bune decizii”, a adăugat robotul.
Însă Sophia a dat şi câteva asigurări: „colaborarea între oameni şi AI poate să creeze o sinergie eficientă” şi să permită „realizarea unor lucruri mari”.
Cercetările din domeniul AI, în special cele care privesc inteligenţa artificială generativă, sunt în plin avânt, iar ONU a cerut crearea unor reguli şi limitări, pentru ca aceste tehnologii să aducă beneficii pentru omenire, fără să o pună în pericol.
În absenţa unor astfel de reglementări, AI riscă să ne facă să trăim un adevărat coşmar, a avertizat în această săptămână secretarul general al UIT, Doreen Bogdan-Martin, descriind o lume cu milioane de locuri de muncă în pericol şi pe cale să devină o victimă a dezinformării, precum şi „tulburări sociale, o instabilitate geopolitică şi disparităţi economice la o scală pe care nu am văzut-o niciodată în trecut”.
În aceeaşi conferinţă de presă de vineri, robotul umanoid Ameca a dat asigurări spunând că lucrurile vor depinde de felul în care AI va fi întrebuinţată: „Trebuie să fim prudenţi, dar şi entuziasmaţi de ideea că aceste tehnologii pot să ne îmbunătăţească viaţa în numeroase privinţe”.
La întrebarea unui jurnalist care dorea să ştie dacă roboţii ar putea să îi mintă pe oameni, Ameca a răspuns astfel: „nimeni nu va putea să ştie vreodată cu certitudine, dar eu pot să vă promit că voi fi mereu onestă şi sinceră cu voi”.