Romaşcanu: Înscrierea în UNESCO a sitului Roşia Montană nu înseamnă interzicerea exploatării

Romaşcanu: Înscrierea în UNESCO a sitului Roşia Montană nu înseamnă interzicerea exploatării

Distribuie

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a susţinut joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că înscrierea sitului Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO nu înseamnă interzicerea exploatării, scrie Agerpres.

„Situaţia actuală a sitului UNESCO Roşia Montană este de aşa natură încât nu aş prea vrea să vorbesc mult despre. Ştiţi că este în procedură de arbitraj. Există pe partea de conservare mult rămasă în urmă zona, pentru că, deşi a fost o condiţie a înscrierii în UNESCO, toate lucrurile care se vor întâmpla acolo sunt blocate, şi la minister – şi aici trebuie schimbat, prin avize şi tot felul de acte birocratice care întârzie – dar, per total, situaţia dosarului aş vrea să o comentăm după ce se va termina procedura de arbitraj. Este o procedură foarte delicată”, a declarat ministrul Culturii, cu referire la cererea de arbitraj internaţional depusă în 2015 de compania „Gabriel Resources”, care solicită României daune în valoare de câteva miliarde de dolari.

Romaşcanu a afirmat că orice ar putea spune „se poate interpreta de o parte sau de alta, cum s-a întâmplat cu ministrul trecut, care nu şi-a cuplat creierul la gură şi a vorbit ce i-a venit, lucru pe care, sigur, unii pot să-l speculeze”.

Citește și Tudor Crețu dorește ca Timișoara să devină Oraș al Literaturii. Titlul conferit de UNESCO

„Înscrierea în UNESCO nu înseamnă interzicerea exploatării. Este o resursă care, când decide guvernul ţării respective că trebuie exploatată, cu acordul UNESCO şi cu protejarea minimă a locurilor cu adevărat importante, se poate face. Noi suntem acum într-o situaţie în care ‘domne, UNESCO nu ne dă’. Ba da, ne lasă, numai că s-a făcut o foarte multă tevatură cu această chestiune”, a declarat Romaşcanu.

Acesta a criticat-o pe Corina Şuteu, care în ultima zi de mandat ca ministru al Culturii a trimis la UNESCO dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană”.

„S-a făcut un lucru şi de nepermis. În ultima zi de mandat, Corina Şuteu, în 2017, a trimis dosarul la UNESCO, fără niciun fel de aviz, deşi nu era necesar legal, dar având în vedere implicaţiile, trebuia să aibă avizul Ministerului Economiei, Ministerului Energiei, un aviz din partea premierului. Nimeni nu a vrut să semneze. Corina Şuteu l-a trimis că aşa a considerat ea”, a susţinut Romaşcanu.

El a adăugat că, din punctul său de vedere, „lucrurile sunt clare”, dar că nu vrea să le comenteze. „Lăsăm judecătorii să se pronunţe”, a spus ministrul.

Citește și Bisericile din lemn din patrimoniul UNESCO, național şi local aflate în Maramureș vor fi conservate

Romaşcanu a menţionat că, în mod normal, trebuie să se realizeze conservarea şi dezvoltarea zonei. El a spus că a avut o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale, care au arătat că se lovesc de neavizarea PUZ-urilor etc.

„E o chestie extrem de complicată, care întotdeauna se întâmplă când nu gândeşti lucrurile foarte bine de la început”, a opinat acesta.

Lucian Romaşcanu crede că „România are motive să spere într-un verdict favorabil, pentru că lucrurile nu sunt în atât de mare parte în vina României, mai ales că în obligaţiile, cei care intenţionează, nu numai Roşia Montană (RMGC – n.r.), oricine care intenţionează să facă o investiţie au şi obligativitatea obţinerii tuturor avizelor şi licenţelor”.

Peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris în 27 iulie 2021 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China.

Citeșt eși Demersuri pentru menținerea statutului UNESCO al Geoparcului Țara Hațegului

Întinse pe 7 kilometri, fostele mine romane de aur de la Roşia Montană reprezintă complexul minier roman ”cel mai important, mai extins şi mai variat din lume”, potrivit UNESCO. Ele datează din secolele II şi III.

În legătură cu PUG-ul, în noiembrie anul trecut, fostul director general al Institutului Naţional al Patrimoniului, Ştefan Bâlici, atrăgea atenţia că realizarea Planului Urbanistic General (PUG) al comunei Roşia Montană, a unui plan de management al turismului în cadrul sitului, precum şi asigurarea unui grad de conservare optim pentru monumentele din zonă sunt probleme ce trebuie rezolvate în urma înscrierii simultane a Peisajului Cultural minier „Roşia Montană” în Patrimoniul Mondial UNESCO şi în lista Patrimoniului Mondial aflat în pericol.