Roth Hans Otto. S-a născut pe 24 aprilie 1890, în Sighișoara. După absolvirea liceului, a studiat științele Juridice la Budapesta, Viena, Berlin și Zürich. În anul 1913 a obținut titlul de doctor în drept.
După un stagiu de doi ani ca avocat la Budapesta, Ungaria, a intrat în politică, în calitate de consilier al deputaților transilvăneni în Parlamentul de la Budapesta. A fost de zece ori deputat în Parlamentul României în perioada interbelică, pentru care Curtea de Casație l-a proclamat, în anul 1938, senator pe viață. În anul 1940 a fost nominalizat pentru funcția de ministru al minorităților în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie – 4 septembrie 1940), funcție pe care a refuzat-o însă.
Între anii 1932-1934 a ocupat funcția de președinte al Uniunii Grupurilor Etnice Germane din Europa, calitate din care a protestat împotriva politicii antievreiești germane. În perioada 1935 – 1945 a condus Asociația Germanilor din România. Președinte al Partidului German și mai apoi Secretar de stat în Ministerul Minorităților.
A fost arestat în 1952 de către autoritățile comuniste și a murit un an mai târziu în închisoarea Ghencea.
Bibliografie: Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol”, volumul 25, ediţia a II-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1988; Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane, volumele 4-6, Editura Academiei Române, 2001; Iancu, Gheorghe, Problema minorităților etnice din România în documente ale Societății Națiunilor. 1923-1932, Editura Argonaut, 2002; Manoilescu, Mihail, Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940, Editura Enciclopedică, 1991; Popescu, Alexandru; Bulei, Ion, România și cele trei războaie mondiale, Editura Institutul European, 2002