Sărutul femeii-păianjen, un roman-cult al literaturii hispano-americane, în librăriile din România

Ediţia în limba română a romanului „Sărutul femeii-păianjen”, cea mai cunoscută carte a scriitorului argentinian Manuel Puig, publicată de Editura Pandora M în colecţia Anansi. World Fiction (traducere de Ilinca Ilian), se găseşte în librăriile din întreaga ţară.

Romanul a fost ecranizat cu succes în 1985, în regia lui Héctor Babenco, filmul aducându-i un Oscar actorului William Hurt, iar peliculei mai multe nominalizări, inclusiv pentru regie. În 1992, musicalul cu acelaşi nume a fost montat pe Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony.

„Opera lui Puig este cea mai originală creaţie a sfârşitului de secol XX”, spunea laureatul Nobelului literar Mario Vargas Llosa despre autorul romanului „Sărutul femeii-păianjen”, un romancier extrem de versatil: tehnici narative inovatoare, comedie neagră şi o preocupare pentru efectele culturii populare, în special ale filmului, asupra spiritului uman.

Plasând acţiunea în acel Buenos Aires pe care îl găseşti mai degrabă în cărţile scrise de Ernesto Sabato, Manuel Puig transformă o închisoare politică într-un spaţiu în care prietenia şi amintirile unor pasiuni din trecut îi salvează pe cei doi protagonisti de la tentaţia dezumanizării în slujba propriei supravieţuiri.

Citește și Cartea ”Musei mele. Poesii şi alte cele” de Titus Popovici va fi lansat vineri

Luis Molina şi Valentín Arregui, doi bărbaţi care nu au nimic în comun sunt aduşi de soartă în aceeaşi celulă dintr-o închisoare argentiniană şi, nevoiţi să îndure împreună greutăţile vieţii carcerale, ajung să se împrietească. Molina este un cinefil homosexual ajuns la jumătatea vieţii, iar plăcerea lui cea mai mare este să povestească filme. Valentín, tânăr şi impetuos, împărtăşeşte cu înflăcărare ideile revoluţiei marxiste şi îl respinge de la bun început pe Molina, căci i se pare efeminat şi lipsit de convingeri politice. Dar, povestindu-şi fărâme din propria viaţă, îngrijindu-se unul pe altul, căci otrava nopţilor petrecute dincolo de gratii nu este numai sufletească, trăind în umbra trădării şi a nesiguranţei, între cei doi protagonişti se leagă o prietenie care transgresează limitele fizice.

„Sărutul femeii-păianjen”, un roman despre apărarea solidarităţii, despre tămăduirea prin forţa poveştilor ce amână groaza şi păstrează umanitatea şi, mai ales, despre acea rezistenţă a propriilor convingeri în situaţii extreme.

Născut în 1932, în General Villegas, un orăşel de provincie argentinian, Manuel Puig a încercat să lase în urmă ariditatea originilor sale apelând la fanteziile Hollywoodului, pe care le urmărea aproape zilnic la un cinematograf local împreună cu mama sa. Şi-a făcut studiile la Buenos Aires, unde a câştigat o bursă care-l va ajuta să studieze cinematografia la Roma, la Centro Sperimentale di Cinematografia. În 1963 se stabileşte la New York, unde trăieşte scriind scenarii.

Citește și Liviu Tofan a lansat volumul ”Ne-au ţinut în viaţă. Radio Europa Liberă 1970-1990”

Primul lui roman, La traición de Rita Hayworth (Trădarea Ritei Hayworth, 1968), l-a propulsat în rândul celor mai buni scriitori latinoamericani. Cel mai bine primit roman al lui este El beso de la mujer araña (Sărutul femeii-păianjen), ecranizat cu succes (filmul a câştigat şi un Oscar) şi adaptat pentru Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony. A mai scris, printre altele, romanele Boquitas pintadas şi The Buenos Aires Affair.
Pasiunea timpurie a lui Puig pentru filme este evidentă atât în stilul său narativ, care se bazează foarte mult pe dialog, cât şi în vieţile personajelor sale, în care lumea plină de farmec şi idealizată a filmelor serveşte drept contrapunct la propriile dezamăgiri.

„Manuel Puig este un scriitor realist experimentat care caută ceea ce el numeşte o nouă formă de literatură populară. Îi place mai ales să se folosească de reziduurile lumii: decupaje din reviste, albume fotografice, rapoarte de poliţie şi spital, scrisori, reclame, şlagăre, liste de cumpărături, şi pe toate acestea le lasă uneori să-şi spună propria istorie, fără să intervină.” (The New York Times)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.