Considerată una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane ale României, Doina Ruști a publicat zece romane, cele mai cunoscute fiind „Fantoma din moară” (2008), „Manuscrisul fanariot” (2015) și „Mîța Vinerii” (2017).
În romanul ei de debut „Omulețul roșu” (2004), dar și cel pe care îl numește „romanul consacrării mele”, „Fantoma din moară”, autoarea scrie despre trauma vieții sale: asasinarea tatălui ei, care lucra ca revizor contabil, la Craiova.
„Aveam 11 ani când s-a întâmplat. Era tânăr, avea 35 de ani. Asasinarea tatălui meu a fost și este în continuare o traumă pentru mine. În toate cărțile mele, am scris câte o bucățică din povestea care mi-a făcut praf copilăria și adolescența. Încă mă chinui să scriu despre asta, dar de fiecare dată mă opresc la un anumit punct”, spune Doina Ruști, într-un interviu pentru Școala 9.
„Mama s-a îmbolnăvit, bunicii erau revoltați și îndurerați, iar eu, într-o răzvrătire față de ceea ce s-a întâmplat, am plecat de acasă. Aveam doar 15 ani când am decis să-mi iau viața în mâini”, a mai spune scriitoarea.
Citește și 23 iulie 1990, scriitoarea Ada Orleanu s-a spânzurat de un cui, pe coridorul ce duce la bucătărie
Motivul asasinatului a rămas o enigmă pentru familia ei. „Probabil găsise o gaură în buget undeva, poate din greșeală, și asta i-a fost fatal. Era perioada anilor 60. Ceaușescu abia urcase pe tron. Avusese loc o mică liberalizare la toate structurile vieții. Activiștii de partid începuseră să-și facă tot felul de firme prin care exportau în Orient produse luate de la CAP-uri. Plus că tatăl meu nu era membru de partid, deci nu avea niciun fel de protecție politică”, continuă Doina Ruști.
În ciuda sesizărilor făcute de familie, „nici până în ziua de azi nu am aflat exact ce s-a întâmplat”, dar, spune scriitoarea, „în urma neîncetatelor mele răscoliri după moartea tatălui meu, mi-am dat seama că în orice epocă ar fi trăit, ar fi sfârșit la fel”.