Scriitorii Andreea Răsuceanu, Oleg Serebrian, Irina Georgescu Groza, nominalizaţii la Premiul UE pentru Literatură

Scriitorii Andreea Răsuceanu, Oleg Serebrian şi Irina Georgescu Groza se numără printre prozatorii nominalizaţi la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, a anunţat, vineri, Institutul Cultural Român (ICR).

Potrivit unui comunicat de presă, la invitaţia Institutului Cultural Român, pe baza producţiei de proză din ultimele 18 luni, juriul naţional, compus din Ruxandra Cesereanu, Bogdan Creţu şi Radu Vancu, a reţinut pe lista scurtă următoarele cinci romane semnate de:

  • Irina Georgescu Groza, „Exodul mieilor” (Editura Nemira);
  • Raluca Nagy, „Teo de la 16 la 18” (Editura Nemira);
  • Andreea Răsuceanu, „Vântul, duhul, suflarea” (Editura Polirom);
  • Oleg Serebrian, „Pe contrasens” (Editura Cartier);
  • Sebastian Sifft, „Copia carbon” (Editura Humanitas).

Marţi, 15 februarie, va fi anunţat candidatul român la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.

Înfiinţat în 2009 la iniţiativa Comisiei Europene şi finanţat prin programul Europa Creativă, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură urmăreşte să sprijine prozatoarele şi prozatorii în curs de afirmare („outstanding emerging fiction writers”), atrăgând atenţia deopotrivă asupra lor şi asupra diversităţii culturale a Uniunii.

Citește și Magda Cârneci, inclus pe lista lungă a PEN America Literary Awards la secţiunea „Traducere”

În 2022, fiecare ţară din UE este invitată, până la data de 15 februarie, să nominalizeze un prozator sau o prozatoare emergent/ă. Juriul final (compus din şapte juraţi europeni, selectaţi de Consorţiul Premiului European pentru Literatură) va face publică lista scurtă a nominalizărilor naţionale în 1 martie. Laureatul va fi anunţat în 21 aprilie.

Condiţiile eliminatorii impuse de regulament prevăd ca autorul nominalizat să fie cetăţean al ţării care-l nominalizează (sau rezident permanent); să aibă publicate minim două şi maxim patru cărţi de proză; să nu fie tradus în mai mult de patru limbi; să nu fie angajat în instituţii ale Uniunii Europene; să fi publicat o carte de proză în ultimele 18 luni, iar aceasta să fie cea mai recentă carte publicată.

În acest an, Institutul Cultural Român a organizat juriul naţional al Premiului Uniunii Europene pentru Literatură. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.