Scriitorul Cristian Fulaş lansează la Barcelona ediţia spaniolă a volumului „Fâşii de ruşine”

Distribuie

Volumul „La vergüenza/Fâşii de ruşine” de Cristian Fulaş, publicat în traducere în limba spaniolă la editura Automática, va fi lansat marţi, la Barcelona, anunţă ICR Madrid.

În prima parte a zilei, de la ora 15.00, la Facultatea de Traducere şi Interpretare din cadrul Universităţii Autonome din Barcelona este programată o întâlnire a autorului cu studenţii Catedrei de Limba Română, alături de prof. Ioana Alexandrescu, în cadrul căreia vor discuta despre cartea „La vergüenza/Fâşii de ruşine”, tradusă în limba spaniolă de Borja Mozo Martín.

De la ora 19.00, la librăria Calders din Barcelona va avea loc un dialog al autorului Cristian Fulaş cu jurnalistul José de Montfort.

Cristian Fulaş (n. 1978) a absolvit Facultatea de Litere din Baia Mare şi a făcut studii aprofundate de teoria literaturii la Universitatea din Bucureşti. A debutat în 2015 cu Fâşii de ruşine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”, Premiul revistei Accente). A publicat în 2015 Jurnal de debutant (Tracus Arte), iar în 2016 După plâns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books).Cristian Fulaş

Citește și ProEuropeana – Biblioteca Digitală a Publicațiilor, cea mai importantă resursă pentru cercetători

La Editura Polirom a publicat volumul de proză scurtă „Cei frumoşi şi cei buni” (2017), romanele „Fâşii de ruşine” (2018), „După plâns” (2019) şi „Ioşca” (2021, 2022; desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded şi cartea de proză a anului 2021 de omiedesemne.ro şi agentiadecarte.ro, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul Observator cultural, secţiunea Proză), cât şi biografia romanţată „Celan. Am trăit, da” (2022). Cel mai recent roman al său, „Specii”, a apărut la editura Polirom în 2023. A tradus aproximativ cincizeci de volume din engleză, italiană şi franceză, printre care: „Visul lui Machiavelli” (Christophe Bataille), „Busola” (Mathias Énard), „Mituri clasice” (Jenny March), „Igitur. O aruncare de zaruri” (Stéphane Mallarmé). Academia Franceză i-a acordat scriitorului şi traducătorului Cristian Fulaş, în 2023, Premiul Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises, pentru servicii remarcabile aduse limbii şi literaturii franceze.