Poetul și prozatorul Leonard Ancuța, apreciat de critica literară pentru creația sa, se află într-o situație financiară critică și riscă să rămână fără casă. Scriitorul face un apel pe rețeaua de socializare Facebook pentru a-i fi achiziționate volumele, la prețuri modice, ajutându-l în felul acesta să supraviețuiască.
Mesajul scriitorului
„Oare e suficient să strig ajutor? Săptămâna trecută, în urma apelului meu am reușit să vând doar 5 pachete de cărți. Cu banii obținuți abia dacă mi-am putut susține cele necesare pentru mine și motanul meu. Știu că sunt insistent, dar azi e prima zi după două săptămâni când pot coborî scările să ies la plimbare, din păcate însă fără niciun leu în buzunar.
Nu știu ce o să se întâmple, dar știu că fără sprijinul vostru mor de foame dar, mai grav, rămân fără casă. Vă rog, cumpărați-mi cărțile, sunt 12 la număr, toate scrise de mine și în valoare de numai 33 de lei. Știu că în altă parte e război, dar până la urmă și eu trăiesc un coșmar, sunt scriitor și nu am job și singura mea speranță este să vând aceste 12 cărți în format electronic ca să rămân în viață și să trăiesc atât cât mă lasă durerile. Cred că mai sunt destui printre voi care încă nu au cumpărat și ați putea face asta atât pentru voi, dar și pentru mine, fiindcă aceste cărți ne vor bucura și pe voi și pe mine. Aștept mesajele voastre în privat! Vă mulțumesc!”
În luna mai, poetul scria:
„De o săptămână zac în pat, cu dureri crunte în umăr și la glezna piciorului drept. Boala care mă mănîncă de viu, care îmi face imposibilă viața și care mă împiedică în orice demers pe care aș vrea să îl fac. Durerea e prietena mea, e singura constantă lângă mine, ea e în fiecare clipă lângă mine, ca un torționar care nu te omoară, dar te ține în viață. Doar ea, durerea, îmi dă constant verdictul că trăiesc, dacă poți numi asta viață.
Nu pot munci, nu pot câștiga bani să mă întrețin sau să plătesc chiria. Și trebuie să plătesc chiria, deja am întârziat suficient de mult încât să-mi fac griji pentru viitorul meu. Poate vă interesează, măcar pe unii dintre voi, viitorul meu. Atunci cumpărați 12 cărți cu 33 de lei, e singurul lucru pe care pot să-l vând, în afară de mintea mea. Cumpărați 12 cărți în format electronic, toată opera mea de scriitor și ajutați-mă să am o viață.”
Despre Leonard Ancuța
Leonard Ancuța s-a născut în 1974, pe 2 decembrie, în orașul Drăgășani, jud. Vâlcea. După absolvirea liceului teoretic Gib Mihăescu, în 1993, se mută definitiv în București, unde face cunoștință cu viața de stradă și fumul cluburilor de noapte. O experiență pe care o împărtășește de multe ori în scrierile sale. Între timp urmează cursurile mai multor facultăți, pe care nu le finalizează. Din 1998 este admis și urmează Facultatea de Filosofie, la Universitatea din București, pe care o finalizează în 2003, fără examen de licență. Din principiu.
Din 1993 și până în 1999 comercializează CD-uri și casete audio, acumulând o bogată experiență muzicală. Din 1999 lucrează ca redactor economic la Mediafax, Ziarul Financiar, Mirabilis Media, Banii Noștri, Business Standard. În 2007 se mută în domeniul PR & Advertising. Din 2010 lucrează pe la diverse edituri (Tracus Arte, Herg Benet).
Scrie din copilărie și câștigă câteva concursuri. Debutul absolut are loc la 14 ani, când patru povestiri îi sunt lecturate la Radio România Tineret. În București continuă să scrie inspirat de izul și fauna cârciumilor bucureștene, fără a publica. Din 2005 are o activitate destul de consistentă ca membru al mai multor comunități literare on-line, pe care le frecventează pentru maturizarea stilistică.
Citește și Discobolul, declarată cea mai bună revistă literară a anului 2021
Debutul literar are loc în 2009, cu romanul Control, la Editura Tritonic. Acesta este urmat apoi de un nou roman, !NFERNUL, apărut în 2010, la Editura Tracus Arte. Al treilea volum, Iubirea este amintirea unui viol, marchează debutul în versuri și apare în 2011 la editura Herg Benet. Un al doilea volum de versuri, cântece pentru Jusa, a apărut în 2012 la editura Charmides. Tot în 2012 Leonard Ancuța publică și join’t, un volum de povestiri neorealiste.
în 2013, autorul publică două volume de poezie, 69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile), Herg Benet, și Mega Sutra, la Paralela 45, alături de volumul de proză experimentală Pierderea definitivă a lucidității, la Tracus Arte.
În 2014, apare editia a doua la 69 de poeme de dragoste, precum și romanul Sunt un curv, la Herg Benet Publishers.
Cel mai recent roman al autorului este Sindromul Irukandji, un thriller romantic, o poezie mortală, un strigăt de bucurie și deznădejde în același timp. Romanul este disponibil în librăriile Cărturești.