Premiul Femina pentru roman francez i-a fost atribuit marţi scriitorului franco-venezuelean Miguel Bonnefoy pentru volumul „Le Reve du Jaguar”, care a fost deja recompensat cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze la sfârşitul lunii octombrie, informează TV5monde.fr.
„Este un premiu pe care îl aşteptam de zece ani”, a declarat câştigătorul, prezent la muzeul Carnavalet-Histoire de Paris, reamintind totodată că limba sa maternă nu este franceza, ci spaniola.
Romanul „Le Reve du Jaguar”, publicat de editura Rivages, descrie saga familiei acestui autor de 37 de ani între America de Sud şi Franţa.
El a câştigat premiul Femina cu cinci voturi, iar principala sa contracandidată, Emma Becker, a primit patru voturi pentru romanul ei intitulat „Le Mal Joli”.
O altă autoare sud-americană a fost recompensată marţi cu premiul Femina pentru roman străin: chiliana de origine palestiniană Alia Trabucco Zeran, pentru volumul „Propre”, apărut la editura Robert Laffont.
„Este o onoare că ‘Propre’ este primul roman latino-american care câştigă Premiul Femina pentru roman străin”, a declarat ea.
Premiul Femina pentru eseu i-a revenit în acest an scriitorului Paul Audi pentru volumul „Tenir tete” (editura Stock), un eseu despre antisemitismul din Franţa, a cărui scriere a fost bulversată de evenimentele care au loc în Orientul Apropiat după atacul comis de organizaţia teroristă Hamas pe 7 octombrie 2023.
Citește și Miguel Bonnefoy a câştigat Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze pe anul 2024
„Mă simt cumva îndemnat să apăr lupta împotriva antisemitismului dintr-un punct de vedere care nu este, tocmai, cel al unui evreu, pentru că eu nu sunt evreu”, a declarat acest filosof franco-libanez.
Un premiu special Femina i-a fost atribuit irlandezului Colm Toibin pentru romanul „Long Island” (editura Grasset). Prezent la ceremonia de decernare a premiului, el i-a mulţumit traducătoarei celor 15 cărţi ale sale, Anna Gibson.
În 2023, scriitoarea Neige Sinno a câştigat premiul Femina pentru roman francez cu volumul „Triste tigre” (editura POL). Premiul Femina pentru roman străin i-a fost decernat scriitoarei americane Louise Erdrich pentru volumul „La Sentence” (editura Albin Michel), iar premiul Femina pentru eseu i-a revenit cercetătorul francez Hugo Micheron, un specialist în jihadism, pentru volumul „La Colere et l’Oubli” (editura Gallimard).
Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, acordat pe 24 octombrie scriitorului Miguel Bonnefoy pentru volumul „Le Reve du jaguar” (editura Rivages), a deschis în acest an sezonul marilor premii literare din Franţa. Premiul Goncourt, considerat cel mai prestigios dintre ele, i-a fost atribuit luni, pe 4 noiembrie, scriitorului franco-algerian Kamel Daoud pentru romanul „Houris”, apărut la editura Gallimard. În aceeaşi zi a fost decernat şi premiul Renaudot, care a fost câştigat de scriitorul Gael Faye cu volumul „”Jacaranda” (editura Grasset).
Sezonul distincţiilor literare din Franţa va continua cu premiul Medicis, care va fi anunţat miercuri, 6 noiembrie, şi cu premiul Interallie, ce va fi atribuit joi, pe 7 noiembrie.