Scrisoare de susținere pentru Ștefan Bâlici, semnată de 355 de profesioniști în domeniul cultural

Scrisoare de susținere pentru Ștefan Bâlici, semnată de 355 de profesioniști în domeniul cultural

Distribuie

Peste 300 de oameni de cultură, arhitecți și specialiști în conservarea patrimoniului construit au transmis, vineri, o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, premierului Nicolae Ciucă și ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, în semn de susținere pentru Ștefan Bâlici, demis recent de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului.

Conținutul scrisorii

Stimate domnule Președinte,

Stimate domnule Prim-ministru,

Vă scriem într-o chestiune care ține de siguranța națională: patrimoniul cultural mobil și imobil al României, un patrimoniu de talie europeană. Institutul Național al Patrimoniului (INP) are în responsabilitate elaborarea de politici de protecție și conservare, strategia pe termen lung în administrarea patrimoniului, precum și unificarea şi profesionalizarea acestui sector. Considerăm că instituțiile statului vor funcționa în slujba interesului public câtă vreme vor fi conduse de oameni cu competențe profesionale solide și relevante în domeniile pe care le conduc.

În consecință, vă solicităm analizarea modului în care a fost realizată evaluarea la final de mandat a domnului Ștefan Bâlici, manager al Institutului Național al Patrimoniului, și, de asemenea, vă solicităm cu fermitate ca raportul de activitate al domnului Bâlici să fie re-evaluat de o comisie independentă de profesioniști competenți în domeniul conservării și restaurării patrimoniului.

La 16 februarie 2022 a fost făcută publică intenția domnului Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii, de a nu-i mai prelungi contractul de manager interimar domnului Ștefan Bâlici, cel care de curând a încheiat un prim mandat de 5 ani (2016-2021) marcat de o puternică reformă a INP. Raportul final de activitate al managerului INP (2006-2021) este un document public, disponibil pe pagina de internet a Institutului Național al Patrimoniului.

Citește și Diana Baciuna, consilier PNL, a fost numită secretar de stat la Ministerul Culturii. Vezi CV-ul ei

În cele câteva ore scurse de la aflarea veștii, sute de mesaje din partea profesioniștilor au inundat spațiul public, solicitând menținerea sa la conducerea unui institut esențial pentru patrimoniul cultural național.

La finalul primului mandat, o evaluare cu nota 8,76, incorectă procedural, care nu a permis continuarea firească pentru încă un mandat a activității sale la INP, evaluare contestată zadarnic de domnul Bâlici (contestație respinsă fără explicații), a lăsat conducerea INP în interimat. După 2 luni, aflăm că acesta, în ciuda rezultatelor absolut remarcabile pe care le-a avut, va fi înlocuit.

La solicitarea expresă și fermă a numeroși specialiști, persoane care cunosc îndeaproape munca, experiența, activitatea și, dincolo de toate, calitatea umană și profesională a d-lui dr. arh. conf. Ștefan Bâlici, inițiem această listă de susținere, prin care vă solicităm următoarele:

  1. Analizarea modului în care a fost realizată evaluarea la final de mandat a domnului Bâlici. Ce i s-a reproșat, erau aceste reproșuri justificate? Cine a format comisia și dacă membrii acesteia au avut competențele profesionale necesare să evalueze activitatea domnului Bâlici.
    Dacă evaluarea nu a fost corectă, cerem repunerea imediată în funcție a domnului Bâlici, prin continuarea activității pentru încă un mandat, așa cum prevede legea.
  2. Repunerea în funcție a d-lui Ștefan Bâlici până la analizarea modului în care acesta a fost evaluat la final de mandat.
  3. Organizarea cu celeritate a unui concurs onest și transparent pentru ocuparea funcției publice de manager al Institutului Național al Patrimoniului, dacă aceasta se impune.

Interimatul justificat politic este boala care nimicește orice instituție publică și o face vulnerabilă la presiunea venită din afara domeniului și a realităților care țin în mod direct de atribuțiile și exigențele unui astfel de institut. O reacție normală instituțională ar fi fost organizarea concursului pentru post din primele zile ale interimatului domnului Bâlici, însă s-a preferat modelul după care INP a fost condus și înainte de mandatul său, iar rezultatele prin comparație sunt evidente.

Vă solicităm transparență totală și responsabilitate față de patrimoniul național și față de instituțiile statului care au dovedit că pot avea rezultate reale atunci când la conducere se află profesioniști.

Semnatari:

  1. Fundația Pro Patrimonio, președinte arh. Șerban Sturdza;
  2. restaurator Caroline d’Assay, Fundația Pro Patrimonio,
  3. Raluca Munteanu, Fundația Pro Patrimonio,
  4. lector univ. dr. istoric de artă Mirela Duculescu, Fundația Pro Patrimonio,
  5. Andreea Machidon, Fundația Pro Patrimonio,
  6. Nicolas Triboi, Fundația Pro Patrimonio,
  7. Ruxandra Sacaliș, Fundația Pro Patrimonio,
  8. Asociatia Artis Peritia, președinte arh. Ștefan Bortnowski
  9. Asociația Monumentum, președinte arh. Eugen Vaida, coordonator al Ambulanței pentru monumente
  10. ARCEN, președinte Edmond Niculușcă
  11. art. Luiza Zamora – membru al Secției de Evidență – Comisia Națională a Monumentelor Istorice, președinte Asociația 37
  12. Asociația Maria, arh. Doina Sturdza
  13. Alexandru Găvozdea, Președintele Ordinului Arhitecților din România
  14. Șerban Țigănaș, conf. dr. arh., decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca
  15. Asociația Zeppelin, codirector dr. arh. Ștefan Ghenciulescu
  16. Asociația Zeppelin, codirector arh. Constantin Goagea
  17. Fundația ARCHAEUS / Președinte arh. Marius Miclăuș
  18. Grupul de Lucru Patrimoniu al Ordinului Arhitecților din România, filiala Teritorială București, coordonator arh. Iulia Stanciu
  19. Ciprian Firea – istoric de artă, membru al Secției de Evidență – Comisia Națională a Monumentelor Istorice; vicepreședinte Asociația Ars Transsilvaniae România
  20. Asociația Culturală Vernacular, președinte arh. Tămășan Maria
  21. Bogdan Ilieș, coordonator Ambulanța pentru Monumente Sălaj
  22. Vlad Bedros, istoric de artă, expert atestat în domeniul monumentelor istorice (inventariere)
  23. Asociația Reducerea Riscului Seismic – Re:Rise, președinte Matei Sumbasacu
  24. habil. arhitect Hanna Derer, specializată în prezervarea patrimoniului cultural construit
  25. Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior/Școala de la Piscu – președinte dr. Adriana Scripcariu, istoric de artă
  26. Virgil Scripcariu, artist plastic, coordonator Muzeu-Atelier Școala de la Piscu
  27. Alina Chiciudean, președinte Asociația ARCHÉ
  28. Mihai-Claudiu Moldovan, coordonator Ambulanța pentru Monumente – Banat
  29. Asociația PRIN BANAT, președinte Alexandra-Iasmina Palconi-Sitov
  30. Art Conservation Support – ACS, Anca Dină, președinte, specialist restaurator MC
  31. Maria-Magdalena Drobotă, expert restaurator MC
  32. univ. dr. Oliviu Boldura, expert restaurator MC
  33. univ. em. dr. Tereza Sinigalia, istoric de artă, expert MC
  34. Ioan Darida, expert restaurator MC
  35. Dana Luminița Postolache, expert restaurator MC
  36. Gemănar Ionel, specialist restaurator MC
  37. Gheorghiță Dănilă, specialist MC
  38. Mihai Lupu, expert MC, investigații fizico-chimice
  39. Dumitru Augustin Dumitrescu, specialist restaurator, MC
  40. Andreea Darida, expert patrimoniu mobil, MC
  41. Mirela Constantin, specialist componente artistice pe monumente istorice și expert patrimoniu mobil MC
  42. Anca Necsoi, expert patrimoniu mobil – MC
  43. Cristina Hurdubaia, manager cultural
  44. Dan Perjovschi, artist, journalist Revista 22 București
  45. Mihaela Criticos, prof. dr. habil. arh., expert MC în protejarea patrimoniului, membru în Comisia Națională a Monumentelor Istorice și președinte al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 1 – București
  46. Toader Popescu, lector dr. arh., specialist atestat MC, membru în CNMI – Secțiunea Urbanism și Zone Protejate, membru în CZMI nr. 2 – Brașov, Covasna, Harghita
  47. Dorottya Makay, atestat MC, membru CNMI-STAI, CZMI-6
  48. Radu Oltean, artist plastic,
  49. Mădălina Mirea – istoric de artă
  50. Mihaela Simion, arheolog, muzeograf
  51. Asociația Arhipera, conf. dr. arh. Lorin Niculae, președinte
  52. Asociația Atelierul de Patrimoniu, președinte dr. arh. Alexandra Teodor – coordonator Ambulanța pentru monumente Muntenia Nord
  53. Asociația ACTUM, președinte arh. Nicoleta Caba – coordonator proiect Ambulanța pentru Monumente Moldova Nord
  54. Asociația Inima Olteniei, președinte Liana Carina Tataranu – coordonator Ambulanța pentru monumente Oltenia Vest
  55. Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii (2015-2016)
  56. Alexandru Andrășanu, evaluator pentru Geoparcuri UNESCO
  57. Cosmin Manolescu, manager și expert cultural, Fundația Gabriela Tudor
  58. Ileana Tureanu, președinte al Uniunii Arhitecților din România
  59. Eugen Teodor, arheolog
  60. univ. dr. Eduard Nemeth, arheolog, UBB Cluj-Napoca
  61. Ileana Burnichioiu, conf. univ. dr, istoric de artă, Universitatea din Alba Iulia, specialist MC
  62. Mugur Grosu scriitor, editor revista Zeppelin
  63. Irina Tulbure-Moldovan, arhitect, lect. universitar, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, membru Docomomo România
  64. Oana Chirilă, președinte Asociația Locus, coordonator HerculaneProject
  65. Mihaela Hărmănescu, arhitect, membru în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr.10 – Buzău, Brăila, Galați, Vrancea
  66. Cristian Blidariu – arhitect, conferențiar universitar, prodecan Facultatea de Arhitectura și Urbanism din Timișoara
  67. Celia Ghyka, dr. arhitect, Comisia Națională a Monumentelor de For Public
  68. Dorothee Hasnas, ing. arh., consilier al GL Patrimoniu al OARB, coordonator de proiect 112patrimoniu.ro
  69. Iulia Iordan, director executiv la Asociația Da’DeCe, asociație culturală de promovare a patrimoniului cultural în rândul copiilor
  70. Asociația Greenitiative, președinte Marius Ienculescu
  71. Felicia Ienculescu-Popovici, director Centrul Green Mogo, Mogosoaia
  72. Florian Matei-Popescu, arheolog expert, CS II, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, București
  73. Asociația Nod Makerspace – vice-președinte și arhitect Tamina Lolev
  74. Anamaria Iuga, etnolog, șef al secției Studii etnologice, Muzeul Național al Țăranului Român.
  75. Zsolt Kovács, istoric de artă, lect. univ., Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, expert MC
  76. Andrei Condoroș, Președinte, Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritorială Vest
  77. Alexandru Ciobotă, dr. peisagist, Asociația Peisagiștilor din România- AsoP, Filiala Teritorială Vest, Studio Peisaj
  78. Raluca Rusu, dr. peisagist, membru în Comisia Națională a Monumentelor Istorice și președinte al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 12 Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, membru al Asociația Peisagiștilor din România- AsoP, Filiala Teritorială Vest
  79. Kiss Lóránd, restaurator atestat MC, Asociația Arcus
  80. Weisz Attila, istoric de artă, lect. univ., Univ. de Artă și Design, Cluj-Napoca, specialist MC
  81. Ligia Ruscu, cadru didactic, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj
  82. Dan Ruscu, cadru didactic, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj
  83. Asociația RPER-Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie -FR, președinte Ștefana Bianu și RPER-Rencontre de Patrimoine Europe-Roumanie -RO, președinte Dr Ioana Bogdan-Cataniciu
  84. Cristina Apostol – vicepreședinte Asociația Locus co-coordonator HerculaneProject, colaborator DJC Timis
  85. Petru Mortu – arhitect, specialist atestat MC în protejarea patrimoniului construit, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice – Secțiunea Tehnică Arhitectură și Inginerie
  86. Lupescu Radu, conf. univ., istoric de artă, Universitatea Sapientia
  87. Alexandru Ioniță, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
  88. peisagist  Diana Culescu, membru  al  Echipei  de  monitorizare  din  Proiectul  Cadru  de  Urmărire  în  timp  /  mentenanță  –  proceduri  de intervenții la Ansamblul Monumental  „Calea  Eroilor”, Reglementator – Expert analiză și sistematizare legislație pentru Titlul IV – peisaj cultural din Codul Patrimoniului Cultural, Secretar General al International Federation of Landscape Architects – European Region
  89. Anamaria Mortu – arhitectă, specialistă atestată MC în protejarea patrimoniului construit, membră a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 2 – Harghita, Brașov și Covasna
  90. Orbán János, cercetător științific, istoric de artă, Târgu Mureș
  91. Asociația Neuer Weg, vicepreședinte Hans Hedrich
  92. Corina Iosif, dr. habil. etnolog, cercetător, Muzeul Național al Țăranului Român, membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial
  93. Bogdan SUDITU, conf. univ. dr. Universitatea din București, Președintele Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului – Primăria Municipiului București, coordonator elaborare Strategia Națională privind Protejarea Monumentelor Istorice
  94. Livia BUCȘA, biolog, expert MC
  95. Călin Doru BÎRZU, restaurator, expert MC
  96. Ioana Cristina Munteanu Zărnescu, restaurator componente artistice, atestat MC
  97. Luminița Paul, expert MC
  98. Dan Octavian Paul, expert MC
  99. Georgiana Strat, Peisagist
  100. Luminița Munteanu, arhitect
  101. Simona-Loredana Bogdan, ghid local
  102. Ioana Popescu, c.s.I, etnolog
  103. Liviu Gligor, conf. dr. arh. Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Departamentul Științe Tehnice, specialist M.C.
  104. Asociația Culturală Reener Ländchen, Reghin- arh. Klaus Birthler, vicepreședinte
  105. Radu Manelici (designer, lector univ. dr. UNArte București)
  106. Răzvan Clondir (designer, lector univ. dr. UNArte București)
  107. Anca Oroveanu, istoric de artă, Universitatea Națională de Arte din București și Colegiul Noua Europă, București
  108. Ana Maria Zahariade, profesor universitar, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Școala Doctorală de Arhitectură; Vicepreședinte OAR.
  109. Kázmér Kovács, arhitect, profesor universitar, Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. Școala doctorală UT Cluj-Napoca
  110. Radu Tudor Ponta, conferențiar universitar, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
  111. Ioana Zacharias Vultur, asist. dr. arh., Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
  112. Theodor Ignat, arheolog expert dr.- Șef Biroul de Arheologie Preventivă și Sistematică, Muzeul Municipiului București
  113. Botár István, arheolog expert, Muzeul Secuiesc al Ciucului, Miercurea Ciuc
  114. Eugen Pănescu, arhitect, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, președinte Secțiunea Urbanism și Zone Protejate
  115. Ionuț Emilian Petcu (arhitect, referent specialitate, Dep. Design,UNArte București)
  116. Dinu Dumbrăvician, designer, prof. univ., Universitatea Națională de Arte din București,
  117. Florian Stanciu, arhitect, profesor universitar, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
  118. Georgescu Cosmin, arhitect
  119. Ruxandra Demetrescu, istoric de artă, Universitatea Națională de Arte din București
  120. Ilinca Păun Constantinescu, dr. arh., președinte al Asociației IDEILAGRAM, președinte al Asociației Planeta Petrila
  121. Asociația CIVICA, Iași
  122. inginer Marius Șoflete, Inginerie Creativă
  123. Nicolae Lascu, profesor universitar, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, expert al Ministerului culturii, membru al Secțiunii Urbanism și Zone Protejate a CNMI
  124. Adrian CRACIUNESCU, conf. dr. arh., Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii & Conservarea Patrimoniului, specialist atestat MC, membru în Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Secțiunea de Urbanism și Zone Protejate 
  125. Vitalie Josanu, dr, ofițer specializat în domeniul PCN, IPJ Neamț
  126. Rocsana Josanu, dir. executiv Direcția Județeană pentru Cultură Neamț
  127. Ruxandra Nemțeanu, conf. dr. arh., expert al Ministerului Culturii, membru al Secțiunii Urbanism și Zone Protejate a CNMI
  128. Geta Felvinti, ghid de turism
  129. Claudia Popescu, doctor în arte vizuale, muzeograf Centrul Expozițional Documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București – Departamentul Informare-Documentare
  130. ADNBA, partener fondator dr. arh. Andrei Șerbescu
  131. Matei Bogoescu, arhitect, vicepreședintele Ordinul Arhitecților din România
  132. Marius-Mihai Ciută, dr. habil. Arheolog. Conf
  133. Simina Stan, ist., specialist atestat MC în protejarea patrimoniului construit, INP
  134. Irina Băncescu, lect. dr.arh., Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
  135. Irina Popescu-Criveanu, arhitect și urbanist, membru al Secțiunii de Urbanism și Zone Protejate a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, membru în Comitetul Director al ICOMOS România
  136. Șerban Popescu-Criveanu, arhitect și urbanist, expert atestat de Ministerul Culturii în protejarea patrimoniului construit.
  137. Valeria Lehene – c.arh. – președinte Asociația Arhaic
  138. Maria Dumbrăvician, restaurator atestat MC, conf. univ., Universitatea Națională de Arte din București, director al Departamentului de Conservare și Restaurare
  139. Ioana Rus-Cacovean, istoric de artă, lector la Universitatea de Artă și Design din Cluj, specialist atestat de Ministerul Culturii, membru al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (Cluj)
  140. Mitru Ildiko, arhitect, expert MC , membru al Secțiunii de Urbanism și Zone
  141. Protejate a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și al CZMI 6
  142. Melania Dulămea, conf. dr. arh., Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”
  143. Cosmin C. Rusu, lector universitar – Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB Cluj; arheolog expert
  144. Oana Radu, consultant politici culturale și manager cultural, Asociația Film ETC/Insula 42
  145. Ioan Ovidiu Abrudan, istoric de artă, ULBS.
  146. Radu Andrei, arhitect, lector universitar la Facultatea de Arhitectură „George Matei Cantacuzino” din Iași, membru al Asociației ACTUM – Ambulanța Monumentelor Moldova Nord, membru CNMI
  147. Arhitect-urbanist Salanță Claudiu-Daniel – Arhitect-șef al Județului Cluj – membru  CZMI 3
  148. arch. Stefano D’Avino, Università di Pescara, coordinatore del partenariato Università Gabriele d’Annunzio-Università di Architettura Ion Mincu
  149. Bogdan Fodor, arhitect
  150. Daniel Dumitran, istoric, conferențiar universitar, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
  151. Doina COCIȘ, director executiv DJC Sălaj
  152. Raluca Iacob, consultant politici și management cultural, specialist independent și președinte al Asociației MetruCub – resurse pentru cultură
  153. Irina Calotă, lect. dr. arh., Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului (UAUIM), Asociația Studio Zona
  154. Caroline Fernolend, președinte Mihai Eminescu Trust
  155. Cristina Constantin, șef lucrări dr. arh. Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, membru al CZMI 9 (Sibiu, Mureș, Alba)
  156. Teodora Morar, peisagist, Asociatia Peisagistilor din România – AsoP
  157. Kiss Zoltan Arpad, restaurator specialist atestat MC
  158. Theodor Emil Ulieriu, istoric; asistent de cercetare științifică, Arhiva Etnologică a Muzeului Național al Țăranului Român
  159. arh. Matei Eugen Stoean, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București
  160. arh. Ana Maria Goilav, Universitatea Ion Mincu, coordonator Școala de la Bunești, vicepreședinte Ordinul Arhitecților din România, Filiala București
  161. Emődi Tamás, arhitect atestat MC
  162. Fundația Heritas Sibiu, președinte Michael Engel
  163. Valeria Montanari, Sapienza Università di Roma
  164. Bianca-Melitta Tămășan, arhitect, membru Asociația Reener Ländchen
  165. Iulian Vizauer, DJC Tulcea
  166. Iris Șerban, antropolog, șef birou Arhivă Etnologică și Bibliotecă, Muzeul Național al Țăranului Român
  167. Irina Iamandescu, dr. arh., președinte al ICOMOS România, lector al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, specialist atestat MC în domeniul protejării monumentelor istorice, membru al CNMI, președinte al CZMI 9
  168. Ana Bârcă, istoric de artă, expert atestat MC în cercetarea și conservarea monumentelor istorice și patrimoniul cultural mobil
  169. Cosmin Pavel, arhitect
  170. Ioana Corduneanu, președinte Asociația Semne Cusute
  171. univ. dr. hab. Sergiu Musteață, Universitatea „Valahia” din Târgoviște
  172. Rodica Crișan, arhitect, profesor universitar, Universitatea de Arhitectură și Urbanism
  173. „Ion Mincu” București. Membru în Comitetul Director ICOMOS Romania
  174. Dragoş Gh. Năstăsoiu, istoric de artă, Centrul de Studii Medievale, Universitatea Naţională de Cercetare “Şcoala Superioară de Economie”, Moscova
  175. Dorel Paraschiv, CS I, ICEM Tulcea, arheolog expert, expert patrimoniu cultural mobil
  176. Tudor Elian, asist. dr. arh., Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București. Curator Arhiva Etnologică a Muzeului Național al Țăranului Român
  177. Mihály Ferenc, restaurator atestat MC
  178. ing. Imola Kirizsan, UTC-N, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, expert MC, membru CNMI, vicepreședinte al ICOMOS Romania
  179. arh. Vlad Sebastian Rusu, conferențiar universitar Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism
  180. Mara Marginean, istoric, cercetator stiintific III Institutul de Istorie George Baritiu al Academiei Române
  181. univ. dr. Radu Mârza, UBB Cluj. Facultatea de Istorie și Filosofie
  182. MKBT: Make Better, Urb. Ana-Maria Elian, director programe
  183. Alexandra Stoica, arhitect specialist MC, membru CZMI 4, INP
  184. em. dr. ing. SZABO Balint, expert MC
  185. Raluca Bărbulescu, arhitect specialist MC, membru CZMI 2
  186. Asociația Culturală „Aici a stat”, președinte Ana Rubeli
  187. Ioan Carol OPRIȘ, dr. habil., conferențiar – Facultatea de Istorie – Universitatea din București, membru al Comisiei Naționale de Arheologie, fost președinte CNA
  188. Stefan Paskucz, arhitect, specialist MC, membru CMZMI 6 a CNMI
  189. Laura Teodora Ghinea, manager cultural Colonia Pictorilor Baia Mare, lector universitar abilitat Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca, profesor asociat Universite Cote d’azur, Nice, Franta, președinte UAPR Filiala Baia Mare
  190. Fundatia ARTE + , Laura Teodora Ghinea, arh. Ioan Stefan Paskucz
  191. Laurențiu Rădvan, prof. univ. dr., istoric, Facultatea de Istorie, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  192. Călin Șuteu, dr., arheolog/documentarist patrimoniu, cadru-asociat Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
  193. Celina Gora, istoric de artă, Asociaţia ACTUM, Asociaţia Biserici Înlemnite
  194. Vladimir Obradovici, dr. arh. membru în consiliul director al asociației BISERICI ÎNLEMNITE şi cadru didactic asociat F.A.U.T . din cadrul Universității Politehnica Timişoara
  195. Anca Timofan, arheolog expert, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
  196. Ștefan Valentin, restaurator, specialist atestat MC
  197. Alexandru Mexi, peisagist, specialist atestat MC
  198. Asociația Istoria Artei, președinte Oana Marinache
  199. Silvia Teodorescu, coordonator Human Made Art, Cronicari Digitali
  200. Ioana Aleseei, arhitect
  201. Irina Nemțeanu, arhitect
  202. Sandra Demetrescu, curator, MNAC
  203. Ramona Costea, asist. dr. arh. Facultatea de Arhitectură „George Matei Cantacuzino”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
  204. Cristina Serendan, lect. univ. dr. UNarte, restaurator specialist MC pictură pe lemn, expert MC restaurare patrimoniu mobil
  205. Horia Moldovan, conf. dr. arh., Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”
  206. Codru Oana, arhitect
  207. Asociația Atelier Ad Hoc, arh. George Marinescu, arh. Maria Daria Oancea
  208. Tiberiu Teodor-Stanciu, asist. dr. arh. Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” din Iași
  209. Ovidiu Țentea, cercetător științific II, arheolog, Muzeul Național de Istorie a României, membru al Comisiei Naționale de Arheologie, membru al Comisiei Naționale Limes
  210. Asociația Iași. Travel – președinte Cosmin Ceucă
  211. dr. Sorin Nemeti, UBB Cluj-Napoca
  212. Oana Tiganea, arhitect, Associate Professor in „Architectural Preservation”, Politecnico di Milano (Italia)
  213. Simona Drob, director executiv, Direcția Județeană pentru Cultură Bacău
  214. Andrei Barbu MULȚESCU, doctor arhitect, specialist MC în urbanism istoric, membru în Comitetul Director al ICOMOS Romania
  215. Anca Dulcescu (masterand Patrimoniu Cultural)
  216. Elena Firea, BCU Cluj-Napoca
  217. Laura Jiga Iliescu, cercetător etnolog CS1, București, specializare patrimoniu imaterial
  218. Radu Cucuteanu, istoric, jurnalist cultural, editor Suplimentul de cultură, Iași
  219. Mihaela Iacob, dr., arheolog expert și expert bunuri culturale MC, Asociația Ibida
  220. Radovici Teodor, Arhitect șef UAT Buhuși
  221. Cristina Dăneasă, lect. univ. dr., atestat MC patrimoniu mobil, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
  222. Florin Buhuceanu, președinte executiv ECPI, București
  223. l. Dr. Arh. Gabriela Domokos – Pascu, arhitect, membru fondator Asociația pentru Patrimoniu Activ, cadru didactic universitar Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, Membru TICCIH
  224. Irina Nemeti, muzeograf, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
  225. Daniela Tănase, dr., arheolog expert și expert bunuri culturale MC, Timișoara
  226. Sorin Vlad Predescu, lect. univ. dr., DJC Timiș
  227. Laura Zaharia, arhitect, specialist MC, președinte al Asociației R. O. S. T.
  228. Lucretiu Mihailescu-Birliba, prof. dr., Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Facultatea de Istorie
  229. Victor Popovici, arhitect, membru OAR, RUR
  230. Iulia Stanciu, arhitect, profesor universitar, doctor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” , Specialist atestat Ministerul Culturii, Președintele Comisiei Naționale de Acordare a Dreptului de Semnătură a Ordinului Arhitecților din România.
  231. S.II dr. Iosif Vasile Ferencz, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
  232. Dumitru Gorea, specialist restaurator
  233. Oana Gorea, specialist restaurator
  234. Vasile Iarmulschi, Freie Universität Berlin/Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
  235. Ioana Petrescu, arhitect, specialist MC, membru CZMI 11, INP
  236. Ana Irina Chiricuță, restaurator, cercetător științific, INP
  237. Andrei Florin Manole, arhitect, membru fondator asociația ACTUM, coordonator Ambulanța pentru Monumente Nord Est
  238. Călin Anghel, istoric, lect. univ. dr. Universitatea din Alba Iulia
  239. Bogdan Stanciu, dr. arhitect
  240. Lucia Leca, arhitect, membru CZMI 5
  241. Dorin Dobrincu, istoric, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași.
  242. Elena Vasilica Martin, expert restaurator MC
  243. Sultana-Ruxandra Polizu, expert restaurator MC
  244. Ingrid Georgescu, restaurator
  245. Petru Darida, membru OAR
  246. Rauca Adrian, specialist restaurator MC
  247. Laurențiu-Marian Angheluță, CS II, Centrul de Excelenta pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000,
  248. Luminița Ghervase, CS II, Centrul de Excelenta pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000,
  249. Lucian Ratoiu, CS III, Centrul de Excelenta pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000,
  250. Cozmin Bradu arhitect
  251. Ioana Cortea, CS III, Centrul de Excelenta pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO,  Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000,
  252. Monica Dinu, CS II, Centrul de Excelenta pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000,
  253. Roxana Rădvan, CS I, Centrul de Excelenta pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO, director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000,
  254. Viktoryia Atanasova, CS, Centrul de Excelenta pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000,
  255. Fundatia Gheorghe Ursu
  256. Cătălin Cioabă, Universitatea București
  257. Elena Murariu, expert restaurator MC
  258. Gina Baranovschi, expert restaurator MC
  259. Răzvan Șipoș
  260. Magda Cârneci, Ph.D., istoric de artă și scriitor, redactor-șef revista ARTA
  261. Lupan Ștefania, arhitect
  262. Vernica Iulia Raluca, arhitect
  263. Sorina Jecza, președinte Fundația TRIADE Timișoara
  264. Ioana Baskerville, cercetător, etnolog
  265. Andrei Rosetti, pictor, profesor de arte vizuale, gruparea NOIMA
  266. Dan Mohanu, expert restaurator MC patrimoniu imobil, profesor universitar Universitatea Națională de Arte Bucuresti, Departamentul de Conservare-Restaurare
  267. Bogdan Brădățeanu, arhitect ADNBA
  268. Cătălin-Constatin ROIBU, Șef lucrări dr .ing., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
  269. Angela Horvath, specialist conservare-restaurare vitralii MC
  270. Răzvan Gavrilă, expert restaurator
  271. Alexandra Chiliman, arhitect, specialist atestat MC în domeniul protejării monumentelor istorice
  272. Răzvan Mateescu, muzeograf, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
  273. univ. dr. Gelu Florea, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
  274. Daniela Marcu-Istrate, arheolog expert, specialist MC Studii istorice, prof. habil. Institutul de Arheologie „V. Pârvan”, București
  275. Ioana Tudora, conf. dr. arh. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Specializarea Peisagistică; delegat permanent al Asociației Peisagiștilor din România la International Federation of Landscape Architects
  276. arh Letiția Bărbuică, lect. univ. UAUIM
  277. Alina Negru, Asociația Recult
  278. Georgiana Zahariea, expert pictură murală
  279. Ramona Ungureanu, specialist atestat MC, domeniul „Urbanism istoric”
  280. univ. dr. emerit Dan Grigorescu
  281. Zina Macri, conf. dr. arh., Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
  282. Aurel-Daniel Stănică, CS I, arheolog expert, vicepreședinte Asociația Pro
  283. ing. Aurora TÂRȘOAGĂ, specialist atestat MC, CREDO DESIGN S.R.L.
  284. Claudia Fabian, lector dr. peisagist la USAMV București, Specializarea Peisagistică
  285. Asociația BISERICI ÎNLEMNITE, vicepreședinte arh. Amalia Ignuța
  286. PESCAR Felicia-Raluca, specialist atestat Ministerul Culturii
  287. arh. Daniela Negrișanu, lector Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara
  288. Tiparu Bogdan presedinte OAR -filiala Oltenia
  289. Irina Leca, istoric de artă
  290. Daniel Subașu, fost Director al Direcției Restaurare din cadrul INP, specialist atestat de Ministerul Culturii
  291. Alexandra Stângă, istoric, specialist atestat de Ministerul Culturii,, membru în Secțiunea de Evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice
  292. Şuvăială Daniel, muzeograf
  293. Andreea Pop, arhitect, specialist MC, membru CTUAT PMB
  294. Florentina Murea-Matache – arhitect, specialist atestat MC în protejarea patrimoniului construit, membru al CZMI 1
  295. Liliana Cazacu, lect. dr. arh. Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Departamentul Istoria și Teoria Arhitecturii & Conservarea Patrimoniului, specialist M.C.
  296. univ.dr. Theo Mureșan, specialist restaurator MC
  297. Cristina Dăneasă, lect. univ. dr., atestat MC patrimoniu mobil, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
  298. Daniel Tellman, arhitect, vicepreședinte OAR Timis, cadru didactic universitar Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara
  299. Cristina Woinaroski, arhitect
  300. Oana Floarea, arhitect
  301. Dan Marin, arhitect. profesor Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu” București
  302. Arcadie Bodale, dr. In istorie, arhivist la Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Iași
  303. Ana Bucur, conservator BC, specialist atestat MC in domeniul protejarii monumentelor istorice
  304. Silviu Petrescu, expert restaurator atestat MC
  305. Liubita Raichici, dr. filolog, poet, fost director al DJC Caraș-Severin
  306. prof. univ. dr. emerit Dan Grigorescu
  307. Smaranda Dana-Ștefania, arhitect stagiar
  308. Pamint Andreea-Elena, arhitect
  309. Spinoiu Sabina Lucia, arhitect 
  310. arh. Emil Ivănescu, președinte OAR București
  311. Ana Jantea, arhitect, Institutul Național al Patrimoniului
  312. avocat Andreea Szabo
  313. Arh. int. Cosmina David, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București
  314. Radu Trifan, asociația Acasă în Banat 
  315. Ioana Zbranca, arhitect, Architecte du Patrimoine (Franța), specialist atestat MC, INP
  316. Timotei Nădășan, fondator revista Idea Arta+Societate
  317. Dr. Dana Jenei, istoric de artă,expert atestat MC în cercetarea monumentelor istorice
  318. Ana Maria Petrescu, doctor în arhitectură, urbanist, arhitect, specialist atestat MC în protejarea patrimoniului construit
  319. Mara Catargiu, architect 
  320. Eugenia Catargiu, Asociația Cusături Dobrogene
  321. Marian Sterea, Asociația Lipovenesc
  322. Daniela Sterea, Asociația Lipovenesc
  323. Iuliana Ciotoiu, arhitect, profesor universitar asociat, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București
  324. arh. Constanța Carp – expert atestat MC, președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice – Ministerul Culturii
  325. arh. Smaranda Baciu – expert atestat MC
  326. Irina Huică,  ing. chimist, dr., CS și lect. univ. invitat, UNARTE
  327. Teodor Octavian Gheorghiu, dr. Prof. Univ, expert MC
  328. Nicoleta Marian, arhitect 
  329. Simona Drăgan, istoric de artă, conf. univ. dr., Universitatea din București
  330. Bogdana Eftimie, masterand în studii de Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric, Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia
  331. Tiberiu Bucsa, arhitect, cadru asociat la Facultatea de Arhitectură Cluj, președinte Asociația Plusminus
  332. Dichel Oana Alina, arheolog, drd. Universitatea Babes-Bolyai
  333. arh. Horațiu Vasilescu, DJC Brașov
  334. Viorel Iordan inginer constructor-specialist MC, SC. CELLA COSIMEX SRL
  335. Gabriela Carpov, președinte al Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice  (UNRMI) 
  336. Greta Samiș, arhitect
  337. Iulia Hurducaș, arhitect
  338. Oana Ciurescu, arhitect, C.F. Møller Architects UK
  339. Smaranda Spânu, arhitect (Cluj)
  340. Alexandru Baboș, dr. arhitect, expert în patrimoniu, Suedia
  341. Băhnăreanu Nicoleta-Steluța, restaurator patrimoniu mobil, atestat MC
  342. Alexandra Berdan, arhitect, fondator A+noima
  343. Adriana Sîngeap, arhitect, membru OAR
  344. Octavian Neculai, arhitect membru OAR, UAR
  345. Romeo Gheorghiță, expert conservator-restaurator patrimoniu mobil / Lect.univ.dr. – Departament Conservare-Restaurare, Universitatea Națională de Arte, București
  346. Constantin Gorcea, arhitect expert MC
  347. Dr. Oana Toda, arheolog, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
  348. Arina Nițulescu, specialist atestat MC, arhitect în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, membru în CZMI nr. 8
  349. Sanda Bucur Expert MC componente artistice patrimoniu imobil, Expert MC componente artistice patrimoniu mobil
  350. Andra Samiș, arhitect, Rogers Stirk Harbour + Partners UK
  351. dr. Monica Margineanu Carstoiu, cercetator principal la Institutul de Arheologie ”Vasile Parvan” Bucuresti, membra a comisiei germane pentru cercetarea istoriei arhitecturii Koldewey Gesellschaft
  352. Zaraf Andrei, stud. arh. Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”
  353. Magdalena Vladimirescu – arhitect
  354. Ioana Beldiman, conf.univ.Dr., istoric de artă
  355. Alexandru Beldiman, arhitect