Biserica Evanghelică din Hoghilag, clădire de cult menționată încă din 1446, va fi restaurată parțial și conservată de voluntarii „Ambulanței pentru monumente”.
Echipa de voluntari a început, în aceste zile, un amplu proces de reparare și restaurare a acoperișului bisericii, astfel încât aceasta să poată intra în conservare până când va fi restaurată în totalitate. La fel ca și în cazul altor monumente salvate în Transilvania, specialiștii „Ambulanței” vor lucra benevol pentru a pune în siguranță obiectivul aflat în stare de degradare.
Clădirea se află în zona centrală a localității Hoghilag, fiind un simbol al comunității. Biserica este, în prezent, în administrarea Primăriei Comunei Hoghilag, care încearcă să identifice fonduri pentru a o restaura în totalitate.
„Suntem onorați și bucuroși pentru că „Ambulanța pentru monumente” și prietenul nostru Eugen Vaida au decis să vină în comunitatea noastră și să ne ajute să salvăm biserica evanghelică, un simbol al Hoghilagului. Echipa voluntarilor „ambulanței” vor interveni pentru a face lucrările urgente de restaurare și conservare a bisericii, în special pentru a repara acoperișul deteriorat.
Citește și Biserica Fortificată din Prejmer, unul dintre noile spaţii ale Festivalului SoNoRo Musikland
În paralel, administrația locală încearcă să găsească fondurile necesare pentru a restaura în totalitate biserica și pentru a o introduce în circuitul turistic al bisericilor evanghelice din Transilvania. Biserica evanghelică și turnul său impunător reprezintă un simbol al comunității noastre, iar în curtea acesteia se desfășoară, an de an, o parte a manifestărilor din cadrul Sărbătorii Tuberozelor”, a spus Nicolae Lazăr, primarul Comunei Hoghilag, citat de presa locală.
Proiectul „Ambulanța pentru monumente” a fost inițiat de către un grup de iubitori ai patrimoniului și este derulat de către Asociația Monumentum. Proiectul își propune să acționeze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare din Transilvania, până când acestea vor putea fi restaurate.
Regula după care funcționează proiectul este simplă: acolo unde există cel puțin un sprijin pentru achiziționarea materialelor necesare intervenției, „ambulanța” și voluntarii se vor ocupa de punerea în siguranță a acelui obiectiv. Proiectul pilot a fost cofinanțat prin Administrația Fondului Cultural Național și este sprijinit de către Alteța Sa Regală Prințul de Wales si Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture