Fântâna lui Stoll, situată în centrul fostului oraş minier Baia Sprie a fost restaurată şi va fi inclusă în circuitul turistic al zonei alături de alte obiective consacrate, a declarat, joi, primarul Alin Bîrda.
„Fântâna lui Stoll, situată în centrul oraşului în vecinătatea unui lăcaş de cult unde e de fapt e şi zona veche a oraşului a fost restaurată şi va intra în circuitul turistic local. Numită şi Frumoasa Spria, fântâna arteziană a fost repictată de artistul Balazs Laszlo, fost localnic care acum locuieşte în Ungaria. Acesta a mai pictat fântâna în anul 1984, respectând culorile originale, exact cum s-a întâmplat şi acum. După terminarea lucrării mi-a mărturisit că toată munca sa a fost o datorie faţă de comunitatea în care a trăit şi a fost încântat să redea fântânii farmecul de altădată” a spus Alin Bîrda.
Edilul a susţinut că, fântâna va fi introdusă în circuitul turistic local.
Citește și Istoria și importanța patrimoniului UNESCO din România
„Fântâna lui Stoll, urmează a fi inclusă în oferta turistică locală, împreună cu alte obiective turistice renumite, dar constituie şi un loc de relaxare pentru localnici sau cei care ar putea face scurte opriri în oraşul nostru. Încercăm să repunem în valoare potenţiale obiective care atrag turiştii, iar pe viitor avem în plan şi un mic muzeu al mineritului, zona fiind una dintre cele mai active în domeniu o perioadă lungă de timp” a mai adăugat Alin Bîrda.
Fântâna lui Stoll a fost edificată în anul 1910, de fostul avocat care locuia atunci în oraşul Baia Mare, Bela Stoll, atunci proprietarul unei bănci şi a cărui bunici proveneau din Baia Sprie. Fântâna a fost amplasată în centrul oraşului, în vecinătatea primăriei, bisericii romano-catolice şi a Şcolii Minelor. Bela Stoll a avut de a lungul timpului mai multe acţiuni filantropice printre care se numără conectarea telefonică a oraşelor Baia Sprie şi Baia Mare, dar şi construcţia primului atelier pentru Şcoala de Pictură Hollosy Simon din Baia Mare.