Spectacolul ''Centrul central

Spectacolul ”Centrul central”, regia Irisz Kovacs – în premieră la Teatrul de Comedie

Distribuie

Spectacolul „Centrul central” de Doru Vatavului, în regia lui regia Irisz Kovacs, va fi prezentat în premieră naţională la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, pe 11 octombrie, de la ora 19,00, informează instituţia de cultură într-un comunicat de presă..

„Spiritul epocii ne îndeamnă: Fii fericit! Fii recunoscător! Indiferent de situaţia în care suntem, mereu vor exista alţii mai puţin norocoşi, cu mai multe motive să fie deprimaţi sau disperaţi – aşa că trebuie să ne gândim la ei, să ne bucurăm că nu suntem ca ei! Însă pare că recunoştinţa se transformă pe nevăzute în teroare (că am putea ajunge aşa), în dispreţ (de ce sunt oamenii ăia aşa?), într-o linie decisă care îi separă pe ei de noi”, spune Irisz Kovacs, în prezentarea spectacolului.

Din distribuţie fac parte actorii Florin Aioane, Ana Bumbac, Laura Creţ, Cătălina Frunză, Maria Moroşan şi Theodora Stanciu. Muzica şi sound design-ul îi aparţin lui Adrian Piciorea, iar mişcarea scenică este gândită de Sergiu Diţă.

Proiectul este câştigător al concursului „COMEDIA ŢINE LA TINEri”, ediţia 2022.

Pentru ediţia din acest an a concursului înscrierile au fost lansate, iar data limită este 14 octombrie. Câştigătorul va fi anunţat pe 18 noiembrie şi proiectul premiat va intra în producţie la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, devenind parte din repertoriul acestuia. 

Citește și Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ anunţă premiera spectacolului „Trei surori”