Spectacolul ”Cenuşăreasa” încheie vara la Teatrul pentru Copii „Gong” din Sibiu

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă începând de joi, 25 august, ultimele reprezentaţii din acest an ale spectacolului „Cenuşăreasa. Doar o poveste?” în regia Eˆvei Labadi, atât în limba română, cât şi în limba germană.

„Spectacolul va fi prezentat atât în limba germană (joi, 25 august, ora 18:00), cât şi în limba română (sâmbătă, 27 august de la orele 11:00 şi 18:00, şi duminică, 28 august, de la ora 11:00). Una dintre cele mai frumoase poveşti din toate timpurile prinde viaţă într-o montare de excepţie despre prietenie şi miracolul viselor. Actorii Teatrului „Gong” aduc un omagiu Sibiului romantic, printr-o montare ce reinventează povestea Cenuşăresei în Palatul Brukenthal. Spectacolul imaginat de Eˆva Labadi, pe ritmuri muzicale şi cu mult umor, se constituie ca o pledoarie plină de candoare pentru lumea basmelor ca pilon al copilăriei universale şi al bucuriei inocente”, se precizează într-un comunicat.

Producţia de la Sibiu se bucură de contribuţia unor artişti importanţi ca scenograful Dio Zoltan, co-fondator al Teatrului Ort Iki din Debrecen (Ungaria) sau compozitorul Cari Tibor, laureat al premiului UNITER pentru muzică în teatru. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Angela Paskuy, Claudia Stuhler, Adrian Prohaska şi Jeno Major. Spectacolul are o durată de aproximativ 45 de minute şi se adresează copiilor cu vârsta peste 3 ani. Reprezentaţiile în limba germană sunt prezentate cu supratitrare în limba română, pentru părinţii sau însoţitorii copiilor.

Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului sau online, prin teatrulgong.ro. Preţul unui bilet este de 12 lei, tarif flexibil. Pentru mai multe detalii despre program sau condiţiile de acces, vă rugăm să accesaţi teatrulgong.ro.

Citește și Toma Caragiu, omagiat duminică la Ploieşti de Teatrul care-i poartă numele