Spectacolul stradal „Liber la Tănase!”, duminică în faţa Sălii Savoy (Calea Victoriei)

Distribuie

Spectacolul stradal „Liber la Tănase!” va fi prezentat de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” pe Calea Victoriei, în faţa Sălii Savoy, duminică, de la ora 17,00, în deschiderea evenimentului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenada Urbană”, informează un comunicat de presă.

Din distribuţie fac parte Vasile Muraru, Valentina Fătu, Bianca Sârbu Romanescu, Alin Gheorghişan, Daniela Tănase, Radu Ghencea şi Baletul şi Orchestra Teatrului de Revistă – dirijor Dan Dimitriu.

Proiect al Primăriei Capitalei, derulat prin Direcţia Cultură Învăţământ Turism, ARCUB, PROEDUS şi CREART, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenada Urbană” se lansează oficial sâmbătă şi va dura până pe 16 octombrie.

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” mai are programate în luna mai alte două reprezentaţii cu „Liber la Tănase!” – pe 8 mai şi 28 mai, între orele 17,00 – 18,30.

Citește și Teatrul Naţional Timișoara marchează Ziua Mondială a Dansului cu spectacolul ”Prin Vis”

Accesul este liber, precizează organizatorii.

Invitaţii speciali ai Galelor Savoy sunt Gina Pătraşcu, Sanda Ladoşi, Natalia Guberna, Cornelia Patrichi şi Adrian Daminescu.

Pe scenă vor mai urca Vasile Muraru, Valentina Fătu, Oana Sîrbu, Diana Radu Stan, Nae Alexandru, Cristian Simion, Liliana Ostafie şi Michaela Zibileanu, Radu Palaniţă şi Baletul teatrului. Soliştii vor fi acompaniaţi de Orchestra Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Biletele sunt puse în vânzare atât online, pe www.teatrultanase.ro, cât şi la casa de bilete a Sălii Savoy.