SRTv a aprobat înfiinţarea canalelor TVR Sport şi TVR Folclor

Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române a aprobat înfiinţarea a două noi canale: TVR Sport şi TVR Folclor, la Timişoara. Decizia a fost luată cu 11 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.

„Oferta noastră de conţinut se întregeşte azi cu două canale tematice care servesc misiunea publică a Televiziunii Române, aceea de promotor al valorilor, tradiţiei şi identităţii româneşti şi al performanţei sportive şi educaţiei pentru o viaţă sănătoasă. Când am preluat mandatul, mi-am propus să repun în drepturi această misiune şi cred că, împreună cu profesioniştii cu care am privilegiul să lucrez, vom izbândi. Anul trecut am reuşit o reparaţie morală faţă de telespectatorii din România, prin relansarea TVR Info şi TVR Cultural. Iată că anul acesta vom lansa TVR Folclor şi TVR Sport, canale dedicate unor domenii de interes semnificativ pentru români. Cred că intrăm în firescul unui serviciu public de media aliniat vremurilor şi misiunii sale”, a declarat Dan-Cristian Turturică, preşedinte-director General al SRTv.

Provocarea esenţială şi continuă a conducerii este că bugetul alocat Societăţii Române de Televiziune nu reuşeşte să acopere decât o parte din necesarul pentru producţie. Discuţiile pe marginea lansării celor două canale, care au avut loc în şedinţa CA, s-au încheiat în favoarea susţinerii unui plan performant de management, prin distribuţia eficientă a resurselor existente. Între a stagna şi a abdica de la misiunea publică în faţa provocărilor de ordin financiar şi a face eforturi pentru a continua pe drumul dezvoltării folosind resursa umană şi tehnică în mod eficient, Consiliul de Administraţie a ales aproape unanim în serviciul misiunii publice.

Citește și TVR a depus o nouă plângere penală împotriva jurnalistului Cristian Oprean

„Majoritatea membrilor Consiliului de Administraţie a susţinut această viziune de dezvoltare şi vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru asta”, mai spune Dan-Cristian Turturică.

Producător şi deţinător al unui real tezaur de programe dedicate tradiţiilor, folclorului şi creaţiei etnografice a comunităţilor locale, Televiziunea Română îşi propune să facă din conservarea şi promovarea patrimoniului naţional obiectivele TVR Folclor. Noul canal va produce conţinut de calitate dedicat fibrei identitare a naţiunii române, care se regăseşte în expresia artistică a creatorului de etnografie.

TVR Sport va promova, la nivel naţional, educaţia pentru o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă, susţinerea sportului şi a sportivilor români. De asemenea, va oferi publicului competiţii din domenii sportive care nu-şi găsesc locul pe piaţa de televiziune din România. În calitate de membru activ al European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie din Europa a televiziunilor publice, dar şi a altor organisme internaţionale, TVR SPORT va include în oferta sa şi pachete de programe livrate de parteneri. În acest fel, televiziunea publică va folosi şi mai eficient faptul că are întâietate la achiziţionarea drepturilor de difuzare ale unor competiţii internaţionale majore. Un exemplu sunt meciurile din oferta UEFA Youth, Women and Futsal (YWF).

Citește și „Noaptea Albă a Filmului Românesc” revine la TVR Cultural

În acest context, tot în şedinţa de joi, CA a demarat procedurile în vederea continuării difuzării competiţiilor cuprinse în pachetul UEFA YWF, care conţine partidele ce se vor disputa anul acesta. Lista evenimentelor sportive cuprinde şi Campionatul European de Fotbal U21, găzduit de România şi Georgia, dar şi UEFA European U19 Championship, UEFA Women’s Futsal EURO 2023, UEFA Women’s U17 Championship 2023, UEFA European U17 Championship, UEFA European Womens’s U19 Championship şi UEFA Futsal U19 EURO 2023.

Şedinţa Consiliului de Administraţie a avut loc la Timişoara şi se înscrie în seria deplasărilor membrilor CA la Studiourile Teritoriale ale Televiziunii Române, pentru o înţelege mai bună a provocărilor şi oportunităţilor din teritoriu. „Izolaţi în România”, program multipremiat în Europa şi unul din programele-fanion ale Televiziunii Române, este produs la Timişoara. De asemenea, TVR Timişoara este unicul studio teritorial din Uniunea Europeană care produce şi emite programe în nouă limbi ale minorităţilor naţionale.

Studioul de la Timişoara este, ca şi celelalte studiouri teritoriale, prioritar în strategia de dezvoltare a televiziunii publice care vizează investiţii în echipamente, procesul de digitalizare şi pregătirea profesională a angajaţilor.