Statul Național-Legionar: O eră de schimbări radicale în România

La 14 septembrie 1940, peisajul politic românesc a fost marcat de o schimbare majoră cu apariția „Statului Național-Legionar Român”. Sub conducerea lui Horia Sima, vicepreședinte al consiliului de miniștri și lider al Mișcării Legionare, acest nou guvern și-a asumat rolul de factor constituțional, alături de Rege și Generalul Ion Antonescu. Conform Decretului Regal nr. 3151, Horia Sima a fost desemnat conducător al Mișcării Legionare, consolidând astfel poziția sa de lider.

Guvernul, instalat oficial la 15 septembrie 1940, a fost dominat de membri ai Mișcării Legionare. Legionarii dețineau patru ministere importante: Afaceri Interne, Externe, Educația Națională și Sănătate, Muncă și Ocrotiri Sociale. Această preluare a puterii a fost un semn al schimbărilor profunde ce aveau să urmeze în structura social-politică a României.

Garda de Fier, brațul paramilitar al Mișcării Legionare, a câștigat un control vast asupra presei și propagandei, precum și asupra majorității prefecturilor din țară. În acest context, Garda de Fier a devenit singura mișcare politică autorizată, consolidându-și astfel dominația. Rebeliunea legionară și acțiunile violente care au urmat au fost atribuite direct liderilor mișcării, cu Horia Sima în frunte. Această perioadă a fost marcată de un climat de violență și instabilitate, cu acuzații de trădare și conspirație împotriva statului.

Statul Național-Legionar a creat o situație destabilizatoare în ceea ce privește ordinea internă. Pe de o parte, poliția, responsabilă de menținerea ordinii publice conform legii, era condusă de simpatizanți legionari, iar pe de altă parte, legionarii, cu viziunea lor fascistă, urmăreau impunerea propriilor ideologii și interese. Acest antagonism a dus la formarea unui corp de poliție auxiliar, Poliția legionară, o decizie susținută de Antonescu, care vedea avantaje tactice în această structură.

Citește și Între cultură și represiune: Viața lui Constantin Noica

Generalul Antonescu, în calitate de prim-ministru, a luat măsuri decisive, cum ar fi arestarea lui Mihail Moruzov, șeful Serviciului Secret de Informații, și înlocuirea sa cu Eugen Cristescu, un anti-legionar fidel Conducătorului statului. Aceste acțiuni au relevat o luptă internă pentru putere și influență, cu Antonescu încercând să echilibreze și să manipuleze forțele politice pentru a-și menține controlul.

Legionarii, deși se prezentau ca principala forță politică și paramilitară din țară, au fost obligați să accepte prezența lui Antonescu la conducerea statului, o decizie strategică impusă de Berlin pentru a asigura participarea României la războiul iminent. Antonescu, un cadru militar respectat și agreat de Germania, a preluat controlul asupra ministerelor cheie, respingând constant pretențiile legionarilor de acumulare a puterii în guvern.

Perioada guvernării mixte a fost caracterizată de corupție, neglijarea legii și ignorarea drepturilor omului. Antonescu a folosit Mișcarea Legionară pentru a executa activități controversate, menținându-și astfel imaginea și puterea. În același timp, bugetul țării a devenit excedentar, în mare parte datorită procesului de expropriere a averilor evreiești, un act de jaf sistematic și instituționalizat.

Un moment important a fost încheierea Acordului economic româno-german la 4 decembrie 1940, care a legat și mai mult economia României de eforturile de război ale Germaniei. Acordul a consolidat relația dintre cele două țări, încorporând România în sfera de influență germană.

Sub regimul Statului Național-Legionar, România a experimentat o înclinare către ideologii autoritare și xenofobe, marcând o deviere semnificativă de la principiile democratice. Această perioadă a fost definită de ascensiunea și căderea unor figuri politice influente, conflicte interne de putere și o apropiere periculoasă de politicile expansioniste ale Germaniei naziste.