Ștefan Bâlici a fost demis de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului

Distribuie

Ștefan Bâlici, cel care a condus în ultimii 6 ani Institutul Național al Patrimoniului, a aflat miercuri, pe când era în concediu, că ministru culturii a decis să nu îi mai prelungească mandatul de director al INP.

Ștefan Bâlici a fost adus la conducerea INP în ianuarie 2016 de către ministrul Culturii de la data aceea Vlad Alexandrescu. A avut pentru un an mandat de interimar, după care a câștigat concursul organizat și a ocupat funcția plină timp de 5 ani.

Mandatul său s-a încheiat în decembrie 2021, însă ministrul culturii, Lucian Romașcanu, i-a oferit un contract de interimar pentru două luni care expire peste câteva zile.

Decizia a stârnit revolta profesioniștilor care luptă pentru salvarea patrimoniului. Arhitectul Eugen Vaida, președintele Asociației Ambulanța pentru Monumente, i-a cerut demisia ministrului Romașcanu.

Institutul Național al Patrimoniului va fi condus de fosta șefă a Administrației Monumentelor din cadrul Primăriei Capitalei, Oana Zaharia

“Există gafe pardonabile și gafe impardonabile. Când înlocuiești persoana numărul unu din domeniul patrimoniului din România cu o persoană de care n-a auzit nimeni în această branșă, demisia este singura cale onorabilă care vă rămâne. Domnule Romașcanu, patrimoniul nu e vreo lucrare de asfaltare a vreunei străzi pe care dacă o faci prost să ai șansa să o refaci. Patrimoniul se distruge iremediabil dacă îl manageriezi prost.”, a scris arhitectul Eugen Vaida într-o postare pe Facebook. Tot pe Facebook a transmis un mesaj și Ștefan Bâlici.

Mesajul lui Ștefan Bâlici

Am aflat în seara aceasta că Ministrul Culturii a numit un nou director general la Institutul Național al Patrimoniului, cu începere din data de 23 februarie, când mandatul meu interimar la conducerea institutului încetează.

Nu am alte detalii, nu cunosc nici motivele și nici analizele pe baza cărora este luată această decizie.
Activitatea mea la INP este rezumată în raportul de final de mandat, prezentat Ministerului Culturii și prezentat public în data de 17 decembrie 2021 (raportul este disponibil pentru consultare aici https://bit.ly/3sSWr2i: , iar înregistrarea prezentării publice aici: https://bit.ly/3pgpxHV. Acest raport a fost evaluat cu o notă sub 9, ceea ce a permis ministerului să nu inițieze negocierea unui nou mandat. Am contestat evaluarea, ca fiind incorectă și neprocedurală, iar contestația a fost respinsă fără argumente. În aceste condiții ministrul este liber să numească un conducător interimar, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director general.

Anii de activitate la INP alături de o echipă dedicată, în creștere semnificativă de capacitate, au condus la redefinirea instrumentelor de finanțare pentru monumentele istorice – Programul național de restaurare a monumentelor istorice (PNR) și Timbrul monumentelor istorice (TMI) – care sunt acum fundamentate pe principiile internaționale ale protejării patrimoniului și gestionate prin mecanisme care asigură transparența, eficiența și calitatea.

Citește și Ministrul Culturii: Programul Naţional de Restaurare este gestionat „foarte prost” de Institutul Naţional al Patrimoniului

Peste 100 de ansambluri și monumente istorice dintre cele mai importante sunt incluse în PNR (doar o parte primind finanțare) și au lucrări de proiectare sau de execuție în pregătire sau în desfășurare – ex. Ansamblul Castelului Peleș, Cetatea Sighișoara, Situl arheologic Sarmizegetusa Regia, biserici săsești fortificate, biserici de lemn. Peste 60 de proprietari și administratori de monumente istorice au primit finanțare în urma primelor două apeluri prin programul TMI, iar alți 70 au înaintat solicitări care sunt în evaluare în cadrul apelului curent, 2022.

După 20 de ani în care România a prezentat doar două nominalizări pentru Lista Patrimoniului Mondial, soldate cu eșec, în ultimii ani INP a elaborat și depus la UNESCO două dosare, Ansamblul monumental al lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu și Peisajul cultural minier Roșia Montană, iar acesta din urmă a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial și simultan în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol în 2021. Alte dosare sunt în pregătire.

Proiecte ale ministerului care sunt foarte importante pentru protejarea monumentelor istorice au fost demarate la inițiativa INP, și cu contribuția constantă și semnificativă a colectivului de specialitate al institutului – sistemul informatic al patrimoniului cultural imobil (aflat în testare, urmând să fie lansat), strategia națională pentru protejarea monumentelor istorice.

Citește și Codul Patrimoniului Cultural, în dezbatere publică

Capacitatea și pregătirea colectivului INP au permis implicarea în proiecte europene de importanță majoră – precum alianța CHARTER (https://bit.ly/3LGUxtW), prin care Comisia Europeană urmărește redefinirea cadrului de reglementare în domeniul ocupațiilor și profesiilor patrimoniului cultural, sau 4CH (https://bit.ly/351UTL5), prin care se va înființa un centru european pentru competențe în domeniul patrimoniului cultural; se pot adăuga Art Nouveau: https://bit.ly/369Cpso, Innocastle: https://bit.ly/3BsSAwD, In-Herit: https://bit.ly/3uW4RIS și enumerarea poate continua.

Selectiv, adaug la realizările ultimilor ani alături de echipa INP înființarea editurii patrimoniului cultural, Patrimonia, care a publicat deja titluri monografice și periodice importante; reînființarea atelierului de proiectare pentru restaurarea monumentelor istorice, care a finalizat proiectele de restaurare pentru amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și pentru fortificația de la Sarmizegetusa Regia, alături de alte proiecte.

Aș putea adăuga multe, dar rezultatele mandatului meu se găsesc urmând linkurile pe care le-am indicat. Nu trebuie uitat că toate realizările sunt ale unei echipe mult subdimensionate față de necesar, dar care a făcut mult, foarte mult în cei 6 ani în care am fost alături.

Sper ca tot ceea ce am realizat împreună să continue. La fel și angajamentele institutului, atât cele naționale, cât și cele internaționale.

În ceea ce mă privește, rămân în slujba patrimoniului. Și le mulțumesc pentru reacții și mesaje celor care se arată și ei surprinși de decizia ministrului culturii. Pare că întreg efortul și mobilizarea echipei INP din acești ani nu au fost degeaba. Vă mulțumesc!